LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

“MILĂ VOIESC, IAR NU JERTFĂ”

Share

Ai milă de tine, Copilul meu. Ai milă de semenii tăi, aşa cum şi Eu, am milă de tine, de voi toţi. 

Mila e mai presus de jertfă. Mila include jertfă, adică dăruirea. În milă sunt reunite şi dăruirea, şi dragostea, şi credinţa, şi nădejdea şi compasiunea.

Când ai milă de cineva, pe Dumnezeu Îl miluieşti, Îl slăveşti. Vezi neputinţa lui umană, dar şi Chipul Lui Dumnezeu din el. Oricine ar fi “el”.

Când ai milă, ai toate reunite.

Când eşti Mila, eşti în Asemănare cu Doamne. El este Cel care Se milostiveşte de toţi, indifferent cât de mult au greşit… sau au uitat.

Când simţi milă, ţi se înmoaie inima… se încălzeşte. Se năruie zidurile existente între tine şi ceilalţi, între tine şi Dumnezeu.

Deci, mila apropie oamenii, nu mai există superiori şi inferiori, toţi devin fraţi, cu drepturi egale, la Iubirea şi Mila Divină.

0000000

Cea mai înaltă formă a milei, poate fi milă pe care să o simţi faţă de Dumnezeu. Şi nu pentru că El, ar avea nevoie de mila ta, sau ar fi vrednic de milă, ci pentru că noi avem nevoie de asta.

Când ţi-e drag de cineva, nu mai poţi să-l faci să sufere, să îndure la nesfârşit durerea pentru tine. Astfel nu-L mai rănim pe Hristos şi ne facem milă de El – Mielul Lui Dumnezeu. Mila absolută pentru întreaga omenire, pentru întreaga Creaţie a Lui Dumnezeu.

“Fii tu Înţelepciunea mea Doamne! Fii Nădejdea mea. Acoperământul meu, scăparea mea. Nu mă lăsa.

Cu Tine vreau să fiu pe veci. Nu mai vreau să stau în cădere. Îndură-te de mine. Fie-Ţi milă de faptura Ta creată.

Nimic nu vreau să ne mai despartă, nici un văl, nici un păcat. Descoperă-Te inimii mele. Arde de dorul Tău. Plânge după Tine. Suspină după Iubirea Ta. Doamne, nu mă lăsa.

N-am nici o şansă în lumea asta fără Tine. Nu vreau să trăiesc faţă Ţine. Nu mai vreau să gust din pomul morţii. Refă Tu, Pomul Vieţii din mine. Învie Tu, în Împărăţia din mine. Fii Tu, Împăratul inimii mele. Eu vreau să mor pentru tine. Ca să nu mai trăiesc eu în mine, ci Tu să trăieşti şi să Împărăteşti.

Nu ştiu nici să mor…nici să trăiesc fără Tine. Trăieşte Tu în mine…pentru mine. Mori Tu în mine…pentru mine. Învie Tu în mine, pentru mine.

Să pot spune…mărturisi, prin Duh, ca şi Pavel: “M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine.” Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel, Cap.2. “

E aşa grea moartea. Ţinem cu dinţii de lumea noastră…de împărăţia noastră închipuită, care acoperă Împărăţia Cerurilor, Împărăţia Adevărată din noi.

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că Îndumnezeirea, nu este altceva decât sfârşitul tuturor închipuirilor.

”Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte se vor adăuga vouă!” (Matei 6, 33)

Căci în căutarea aceasta, Însuşi Dumnezeu îţi stă alături. El este Comoara. Renunţi la alte placer şi comori false pentru El?

Evanghelia spune clar “Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea.” 

Doamne ajută să ne străduim cum şi cât trebuie, iar atunci când obosim, când nu mai putem, sau când Împăratul Veşniciei ne cheamă Acasă, să ne odihnim în Pacea şi Fericirea că am făcut tot ce a depins de noi în această căutare a Împărăţiei!

 

O căutătoare a Împărăţiei…

Anca Revnic

 

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

3 Comments

  1. ioDan 22 noiembrie 2016

    Doamne ajută ! Mă plâng că nu am dragoste, dar milă simt de multe ori pt. om, necuvântătoare și chiar pt. un pom ciopârțit; oare aceasta înseamnă că am dragoste ? Bine ar fi să fie așa.

    Răspunde
  2. Streche Sergiu Catalin 22 noiembrie 2016

    Doamne-ajuta! Poate ca nu ar trebui sa ne mai impiedicam atat de cuvinte, cazand in capcana in care au cazut si slujitorii Legii Vechi. Nu cred ca are importanta daca dragostea si mila sunt sinonime perfecte – da, in teorie nu sunt, dar in practica contextul are ultimul cuvant.

    Răspunde
  3. Streche Sergiu Catalin 22 noiembrie 2016

    Am uitat sa mentionez ca ale mele cuvinte se refera nu la articol, ci la comentariul precedent.

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *