LOADING

Type to search

Minuni ale Sfântului Ioan cel Nou

Ortodoxie si traire

Minuni ale Sfântului Ioan cel Nou

Share

tămăduirea doamnei Neacșa (Ana)

Se spune că, mai nainte de a aduce moaștele Sfântului Ioan la Suceava, bunul domnitor Alexandru (29 iunie 1400–1 ianuarie 1432) a făcut sfat cu mitropolitul său, Iosif I Mușat (1402–1415?), ca să’l învețe cum s’o ridice din boală pe soața sa, Neacșa (numită și Ana, era se pare, fata voievodului Mircea cel Bătrân). Iar arhiereul i’a răspuns că doftorul cel mai bun este Dumnezeu – care însă, lucrează și prin sfinții săi. Și între bineplăcuții Domnului știa ierarhul – pentru că trăise câtăva vreme la gurile Dunării (fusese hirotonit episcop al Cetății Albe de către mitropolitul Haliciului, Antonie) – un sfânt care’și dăduse viața pentru Hristos și care făcuse minuni chiar mai ’nainte de îngropăciunea sa. Așa a aflat domnitorul Moldovei de Sfântul Ioan cel Nou, și n’a pregetat a face toate câte au trebuit ca să’l aducă în cetatea sa de scaun. Iar doamna Ana, de cum s’a atins de moaștele mucenicului s’a făcut bine, spre bucuria voievodului Alexandru și spre slava lui Dumnezeu și a Sfântului Ioan.

izbăvirea Sucevei de cazaci

Despre o mare minune făptuită de acest mare sfânt, ocrotitor al Bucovinei, ne dă știre chiar mitropolitul Petru Movilă: „În anul 1629, luna august, ziua 3, fiind la Lavra Pecerska, Varlaam, un ieromonah din Ţara Moldo-Vlahiei, trimis la mine de către domnitorul Miron Barnovschi, mi’au povestit că în anul 1621, când împăratul păgân al agarenilor, sultanul Osman, a venit la Hotin să lupte cu împărăţia leşilor (şi, cu ruşine, prin ajutorul lui Dumnezeu, neizbutind nimic împotriva creştinilor, spre pieirea lui s’a întors şi, făcând cale întoarsă de la ostaşii săi, a fost ucis), cazacii zaporojeni, care veneau împotriva păgânilor, nu s’au dus de’a dreptul la Hotin, unde era oastea leşească, ci s’au avântat spre Cetatea Sucevei ca s’o prade (căci toţi oamenii de vază şi bogaţi se adunaseră acolo).

Şi cum s’au apropiat de pârâul numit Suceava, în oraş s’a dat de ştire că pe malul celălalt sunt o mulţime de cazaci. Orăşenii şi toţi cei care erau atunci acolo au dus în cetatea de sus tot ce aveau, dimpreună cu soţiile şi copiii lor. Iar mitropolitul Anastasie Crimca şi cu preoţii au vrut, după obicei, să scoată din mitropolie moaştele Sfântului Marelui Mucenic Ioan cel Nou şi să le ducă în cetatea de sus. Când au venit să le ia, n’au putut să le ridice de la locul lor (căci întotdeauna harul lui Dumnezeu face astfel de minuni atunci când oraşul este la ananghie şi trebuie izbăvit de duşmanii ce’l împresoară). Înţelegând că acesta’i semnul izbăvirii lor, toată mulţimea, toţi cei din cetate nu s’au grăbit nici să pună mâna pe arme, nici să pornească la luptă, ci s’au pus pe închinare şi post, rugând de izbăvire pe Dumnezeu şi pe preacuviosul Său, Sfântul Ioan. Şi când au ajuns cazacii la pârâu, voind să’l treacă spre cetate – aoleu, minune! Pârâul, pe care până atunci oamenii îl treceau şi cu piciorul, s’a umplut într’o clipă cu apă multă, cum nu mai avusese niciodată. Iar cazacii, văzând aceasta, s’au înspăimântat şi au început să dea înapoi, însă apa creştea tare şi se revărsa groaznic. Şi, văzând această minune, fără să mai aştepte, s’au dus.

Cum această izbăvire a Sucevei s’a întâmplat chiar într’a doua zi a lunii iunie, „mitropolitul cu tot clerul şi cu episcopii au hotărât să sărbătorească toată Ţara Moldo-Vlahiei” în acea zi pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou.

banii sfântului din capișonul eclesiarhului

Tot acest sfânt mitropolit, Petru Movila al Kievului, istorisește într’a sa Împăcare a Bisericii Ortodoxe: „Ne’a povestit Varlaam că, în anul 1620 […] în joia de după Pogorârea Sfântului Duh, când la Mitropolia Sucevei se serbează pomenirea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, oamenii, care vin de obicei din ținuturi îndepărtate, aduc multe daruri și dau bani mulți când sărută moaștele sfântului. Și ecleziarhul, învățat fiind de necuratul, a luat o parte din banii puși pe farfuria de lângă racla sfântului și i’a ascuns în capișon. Îndată după aceea a intrat satana și l’a făcut să se arunce la pământ în fața raclei sfântului, răcnind și făcând spume la gură. Cei ce au văzut, au alergat și i’au dat îndată de știre mitropolitului, care, venind și văzându’l chinuit de diavol, a zis: Ori a luat ceva din moaștele sfântului, ori a luat fără binecuvântare din banii aceștia, pângărindu’se. Pe loc a poruncit să’l caute și, căutând, au găsit în capișonul lui mulți bani. Însă, fiindu’i mila și văzându’l chinuit de drac, mitropolitul a prins a rosti rugăciuni pentru dezlegare de blestem și îndată a ieșit din el duhul necurat, iar ecleziarhul, ridicându’se, a îngenuncheat la picioarele arhiereului, mărturisindu’și păcatul său și cerând iertare. Iar mitropolitul, certându’l îndelung, l’a înlăturat pentru un timp și, după ce și’a ispășit pedeapsa, l’a iertat”.

mântuirea sotnicului Viazdowski

„Pe timpul unchiului meu, Ieremia Movilă, voievod și domn al Moldo-Vlahiei, printre mulți nobili leși care’l slujeau, era și un sotnic pe nume Viazdowski, de credință latină, care odată, pe când domnitorul a venit la Mitropolia Sucevei, la sărbătoarea pomenirii Marelui Mucenic Ioan cel Nou, ca să vază moaștele sfântului, leahul, privind cum mulțimea de oameni adunați din multe țări sărută trupul neputrezicios și da multe daruri, a început să hulească, zicând către tovarășii săi: Uitați’vă la acești apostați cum au uns cu mir înmiresmat trupul unui apostat mort, l’au pus la uscat, l’au îmbrăcat în podoabe de mare preț ca pe un sfânt și, de dragul câștigului, duc în ispită atâta lume. Însă, precum omul al cărui trup îl sărută mulțimea, se chinuiește în iad, tot acolo se vor chinui și cei care îl sărută.

Și îndată ce a spus acestea față de toată lumea și de domnitor, care și el era acolo, duhul necurat a intrat în el și, răcnind tare, ca să’i înspăimânte pe toți, l’a trântit la pământ, chinuindu’l cumplit. Și tovarășii lui l’au scos din biserică, dar dracul îl chinuia și mai tare, spre mirarea tuturor. Iar tovarășii lui, văzând că se întețește cumplitul chin la care l’a supus necuratul, s’au dus la mitropolit – care pe atunci era fratele domnitorului, Gheorghe Movilă, om credincios și sfânt – și îmbrățișându’i picioarele, l’au rugat să se roage pentru el Domnului și Sfântului Ioan să’l izbăvească de nenorocire, căci frica și tremurul pusese stăpânire și pe ei. Iar mitropolitul, aflând din ce pricină suferă batjocoritul, a zis: „Mai lăsați’l un pic, să’i fie învățătură că nu se cuvine să hulească pe sfinții Domnului și dreapta noastră credință!”. Iar ei l’au rugat și mai stăruitor să’și facă milă de el, temându’se ca nu cumva să moară năprasnic de atâta chin. Și pentru că acesta nu voia, au stăruit și pe lângă domnitor, ca să’l roage și pe el. Și astfel, îndemnat de rugămintea lor, după ce a ținut sfânta slujbă, mitropolitul a început un Te Deum pentru Sfântul Ioan și a poruncit ca batjocoritorul îndrăcit să fie adus în fața raclei sfântului și trântit la pământ. Dar l’au adus cu mare greutate, neputând să’l țină, căci cumplit era necuratul în el. Deci doar cu greu l’au pus în genunchi. La sfârșitul Te Deumului, mitropolitul a rostit deasupra lui rugăciuni de dezlegare și a ieșit dracul din el, omul făcându’se sănătos ca și mai înainte.

După care, venindu’și în fire, culcat la pământ lângă racla sfântului, a prins a grăi cu glas tare: Am păcătuit, o, sfântule al Domnului, adevărat rob și preacuvios al lui Dumnezeu, căci te’am hulit pe tine și sfânta credință grecească, dar acuma sunt pedepsit și mărturisesc că ești mucenicul adevărat și sfânt al Domnului și mă închin sfintelor tale moaște, mărturisind că adevărată este credința ortodoxă, pentru care ai suferit chinuri și moarte de la păgânii agareni, ca un ostaș viteaz al lui Hristos. Și toți cei care te hulesc pe tine și sfânta credință ortodoxă să fie pedepsiți de către Dumnezeu și chinuiți, așa cum am fost eu chinuit acum prin hulirea mea nesocotită. Și rugându’se cu lacrimi, zicea: Iartă’mă Doamne și păcatul acesta nu mi’l pune lângă celelalte, căci n’am să mai hulesc, nici n’am să mai grăiesc de rău credința ortodoxă, ci voi spune tuturor că ea este credința cea a devărată și dreaptă. Iar tu Sfinte Ioane, iartă’mă, căci de acum pretutindeni și în fața tuturor voi spune că tu ești sfântul și mucenicul și făcătorul de minuni al lui Dumnezeu. Și după ce a spus acestea și multe altele, după ce îndelung s’a rugat, s’a sculat sănătos ca mai înainte și, după ce s’a închinat mitropolitului, care i’a dat multe sfaturi despre felul cum se cade să citească și să nu mai hulească niciodată sfinții și credința ortodoxă, a plecat slăvindu’L pe Dumnezeu. Și toată lumea, cu teamă și bucurie îl lăuda pe Dumnezeu, și dădea cinstire sfântului mucenic pentru darea în vileag și pedepsirea groaznică a celui ce hulea și ocăra sfânta credință ortodoxă, pentru care Sfântul Ioan a pătimit, primind în ceruri cunună, întru mărirea Domnului celui slăvit în întreita nedespărțire a Tatălui, Fiului și Sfântului Duh. Iar minunea o povestesc și astăzi mulți oameni, care au văzut’o cu ochii lor, și este scrisă și în cărțile Mitropoliei Sucevei. Iar eu am auzit’o și de la părinții mei, care au fost martori și mi’au povestit’o. L’am cunoscut și pe acel Viazdowski și, chiar dacă eram pe atunci destul de mic, îl țin minte”.

boiereasa și degetul Sfântului Ioan

La Sânzienele din 1898 a fost iarăși mulțime de credincioși din toată țara Moldovei, din cea leșească, dar și din Galiția și Pocuția. Între acești cucernici pelerini, s’a aflat și o jupâneasă de neam mare, boieresc, care venise din josul Moldovei cu o trăsură la care înhămase patru cai. După slujbă și închinare, aceasta a poruncit vizitiului s’o ducă acasă. Însă oricât s’a chinuit omul, el n’a reușit să urnească trăsura din loc, căci caiii nu mai ascultau nici măcar de bici. Femeia, cuprinsă de spaimă, a dat fuga la preoți și a cerut povățuire. Aceștia au sfătuit’o să se spovedească și să se gândească de „nu cumva l’a mâhnit pe Sfântul Ioan”. La mărturisire s’a aflat că jupâneasa luase o părticică dintr’un deget al sfântului, atunci când se’nchinase la racla cu moaștele sale. Abia după ce boiereasa a înapoiat sfântul deget și s’a rugat de iertăciune marelui mucenic, caii și trăsura au dus’o cu pace la casa ei.

Johanneskind von Suczawa

În anul 1901, la racla Sfântului Ioan cel Nou a venit şi un austriac, Franz Holomek, cu soaţa sa, Rosa – care era atunci pentru a cincea oară însărcinată. Franz trăia în Câmpulung Moldovenesc şi îşi câştiga traiul din meseria de fierar. Toţi ceilalţi patru prunci ai lui muriseră în pântecele Rosei aşa încât bieţii oameni, de disperare veniseră la Sfântul Ioan. Iar părinţii s’au rugat sfântului cu stăruinţă, încât şi atunci când li s’a născut o fetiţă sănătoasă, familia Holomek era pomenită la Liturghie. Ei au primit, prin mandat poştal o sumă de bani, drept mulţumire că sfântul i’a ajutat în această încercare şi tot de aceea fetiţa a fost botezată cu numele de Johanna. Iar oamenii din Câmpulung o ştiau ca fiind „Das ist das Johanneskind von Suczawa”.

muțenia lui George Hubca

George, fiul lui Nicolai Hubca, se născuse pe 15 noiembrie 1869, în satul Cuciurul Mare, din regiunea Cernăuțiului și se căsătorise, în tinerețile sale, cu Leontina, fata lui Anton Mintenco. Aceasta însă îl părăsise de ceva vreme, iar el, neîndurând singurătatea, s’a dus acasă la socri, cu gând să’și ia nevasta înapoi, chiar în ziua de Rusalii a anului 1905. Nevastă însă nu și’a mai luat, pentru socrul și cu fiul lui l’au bătut atât de tare, încât George a zăcut patruzeci de zile „spitalul țării” din Cernăuți. Trupește el s’a vindecat oarecum, dar a rămas fără grai. Lazăr Lazurca – care era citețul bisericii din sat – a fost cel care și’a dat seama că George voia să meargă ca să se închine Sfântului Ioan cel Nou. Și așa, într’o zi de miercuri a anului 1905 (în 2/15 noiembrie), cei doi prieteni au călătorit vreme de patru ceasuri, cu trenul, până la Suceava. Iar aici, părinții Sidorovici, Serota și Ieșean, i’au făcut bolnavului un maslu, după slujba Vecerniei. Și când părintele Sidorovici i’a spus să zică după ei „Binecuvântați părinți cinstiți și mă iertați pe mine, păcătosul”, George a rostit cu voce tare această cerere!…

 avva Cleopa și mistreții

Arhimandritul Ioanichie Bălan, scriind viața părintelui Cleopa, povestește că acesta, „odată a plecat peste munte la sora sa, Ecaterina, de la mănăstirea Agapia Veche. În pădure, la locul numit Poiana Trapezei, s’a văzut înconjurat de o turmă mare de porci mistreți, fiind amenințat de moarte. Văzând că se apropie de el, a început să cânte cu voce tare condacul Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava: Apărătorului și sprijinitorului creștinătățiiÎn clipa aceea nu a mai văzut nimic în jurul său. După ce a mai urcat puțin și a ajuns în vârful dealului, de spaimă și de oboseală a căzut la pământ. După ce și’a revenit, cu mare greutate a ajuns la mănăstirea Agapia Veche”. (Arhim. Ioanichie BălanViața Părintelui Cleopa, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, p. 60).

tămăduirea copilei din Putna

În vremurile mai apropiate, la anul 1960, o pruncă din Putna, a rămas fără vedere, după o suferință mai veche. Sfătuită, fata a acceptat să purceadă (însoțită de o rudenie  a sa) către Sfântul Ioan cel de la Suceava, ca să ceară mijlocirea acestuia spre vindecare. Și s’a întâmplat că, după ce ochii ei au fost unși cu untdelemn de la candela sfântului, aceasta să vadă de’a binelea și să’i ceară mătușii sale… să n’o mai țină de mână! Cu bucurie s’au întors ele acasă, lăudând pe Domnul și pre sfinții Săi.

vindecarea paraliziei tehnicianului

Probabil că în urma iradierilor repetate, un creștin care fusese tehnician înt’-un laborator, îndura mari suferințe din cauza paraliziei ce’l chinuia de mulți ani. Făcând mare pocăință înaintea lui Dumnezeu și rugându’l pe Sfântul Ioan să mijlocească iertarea păcatelor sale, a căpătat vindecare chiar lângă moaștele marelui mucenic, mișcându’și brațele și însemnându’se singur cu semnul crucii.

 

George Crasnean

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *