Miron Barnovschi sau despre implinire

 

Eroi. Tipare ale implinirii. Ceea ce dobandim insa este, de fiecare data, mai mult si mai putin decat am asteptat. Tocmai pentru ca menirea celor trecute este aceea de a oglindi realitatile prezentului. Domnitorii inchisi in coconul mitului, vitejii incarcati de fapte de bravura, razboaiele si victoriile mirabile, nu rareori, sunt doar ingrediente ale unei forme de implinire care aluneca printre vorbe si al caror jar incanta primele si cele din urma varste.

 

De fiecare data adevarul este mult mai simplu decat motivele seducatoare ale unui ev mitizat. Motivul ? „Firul Ariadnei” , prezent in mod tainic – credinta.

 

 

Pe fuga. Si e pacat! Nascut in 1590, la Toporauti, in Bucovina, este, pe linia materna, descendent al Movilestilor. Din partea tatalui,Dumitru Barnovschi,mostenirea este cea a boierilor de tara care si-au aparat glia cu smerita darzenie.Numele ii provine de la mosia sa din tinutul Iasilor, Barnova; polonizarea tine de moda vremii.Radacinile ii ingaduie sa obtina  demnitati in Sfatul tarii. Prestigiul de bun militar atrage pretuirea sa.

 

Calitatile de diplomat il fac indispensabil nu doar domnului tarii dar si Portii si Poloniei, fiind o vreme, insarcinatul oficial al sultanului pentru medierea intelegerilor dintre Poarta si Polonia. In agitatul inceput de secol al XVII-lea, cand toate devin usor de cumparat si de naruit, Miron Barnovschi este o pilda a masurii. Si astfel, la moartea lui Radu Mihnea, in ianuarie 1626, marii boieri il aleg domn. O alegere pragmatica.In ultimii ani de domnie, bolnav fiind, Radu Voda incredintase mare parte a atributiilor tanarului Miron pe care, se pare, si l-ar fi dorit ginere.  Gratie darurilor consistente trimise la Stambul (un raport olandez se refera la 100000 de coroane date sultanului, de 50000 pentru  dregatori ) Poarta nu intarzie sa recunoasca noua domnie.Bucurandu-se de circumstantele favorabile, noul domn isi propune transformarea Moldovei, desprinderea de trecut. Darile grele scad iar asezarile afectate de incursiunile tatarilor sunt scutite de impozite. Si astfel satele sunt repopulate.

 

Vechile incursiuni stau si la baza asezamantului din ianuarie 1628. Vecinii fugiti de pe mosii inainte de 1621 au libertatea de a se aseza unde doresc. Restul sunt readusi la locul dinainte. O masura de criza, similara celei luate de Mihai Viteazu dupa Calugareni.

 

Buna randuiala este consolidata de ctitorii. In Iasi inalta manastirea Adormirea Maicii Domnului si Biserica Sfantului Ioan Botezatorul. Apoi, in vremea sa sunt zidite biserica manastirii Hangul si manastirea Barnova, desavarsind splendida manastire Dragomirna a Mitropolitului Anastasie Crimca si biserica cea mare din Lvov. Ctitoriile sunt completate de un asezamant pentru manastirile tarii care viza buna functionare si contracararea influentelor externe. Nu sunt singurele lacasuri de cult zidite in vremea sa, Miron Costin, ruda a domnului,precizand ca „manastiri si biserici cate au facut in asa scurta vreme, nici un domn nu au facut. Facut-au alti domni si mai multe, eara cu mai delungate vremi, unii in 40 de ani, altii in 20 de ani, eara el in trei ani”.

 

Dincolo de certa evlavie, politica ecleziastica avea dimensiune politica. Secolul al XVI-lea era marcat de politica de echilibru. Inlaturarea suzeranitatii Portii nu mai era posibila pe calea armelor. De aceea, ca odinioara Sfantul Voievod Neagoe Baarab, Miron Barnovschi oferea repere unei noi forme de rezistenta a lumii ortodoxe, mult mai eficienta, mult mai ferma. Completarea ei o reprezinta legaturile stranse cu Polonia, prin casatoria cu fiica guvernatorului Camenitei, prin intreaga tesatura de punti a unchilor sai Movilesti cu nobilimea Republicii, fiecare dintre acestea contribuind la obtinerea indigenatului polon de catre Miron voda in 1629. In mod similar, prietenia cu Cantemir -bei, conducatorul tatarilor a ingaduit Moldovei sa evite incursiunile uzuale inainte de 1626.

 

De asemenea, pentru ca increderea otomanilor sa nu fie stirbita, de la Iasi, pe langa uzualul tribut, la Oceacov, in 1627,vine ajutor pentru  repararea cetatilor. In unele situatii, insa, tocmai avantajele se transforma in vulnerabilitati. Politica oscilanta a Poloniei fata de Turcia alimenteaza rezervele ultimei fata de Miron-voda. Cu atat mai mult cu cat, constienti de rezultatele luptelor interne pentru putere, demnitarii Sublimei Porti nu ezita sa fie receptivi la nemultumirile boierilor si verilor domnitorului Bogdaniei care, la randul lor privesc suspiciunile turce ca instrument pentru consolidarea influentei lor. Firesc in aceste circumstante, Miron Barnovschi este mazilit in august 1629.

 

Se invoca refuzul cresterii tributului cu 40 de pungi. Departe de a o privi ca pe o infrangere, constient de terenul inselator al politicii vremii, fostul domn  considere pierderea tronului ca pe un episod. Cea mai mare parte a averii se afla deja la Camenita. Ca si familia sa. El insusi se retrage in Polonia, la Ustia, langa Nistru, beneficiind de avantajele cetateniei . Si atent la evolutia evenimentelor de dincolo de granita, asteapta sa fie „ce a fost si mai mult de atat”.

 

Domnia este preluata de fiul lui Radu Mihnea, Alexandru Coconul. Tanar, fara experienta politica, strivit de slabiciune fizica, doreste sa se desprinda de influenta boierilor. Iar acestia, cu acceptul Portii, il inlatura din jilt doar dupa zece luni de la intronare. Pentru Miron este prilej de a incerca sa isi redobandeasca puterea. Trupele sale,  conduse de hatmanul Nicorita, sunt respinse de armata vornicului Lupu ( viitorul domnitor Vasile Lupu ) la Toporauti. Tara isi alege ca domn pe Moise Movila, fiul lui Simeon Movila,unchiul lui Barnovschi.

 

Animat  de bune intentii, noul conducator decide sa limiteze puterea boierilor. De asemenea, nemultumit de abuzurile functionarilor otomanilor, intensifica relatiile cu Polonia. Aceasta ultima actiune este invocata de dregatorii din Sfatul Tarii pentru a obtine, dupa un an si jumatate de carmuire a Moldovei, indepartarea din scaun de catre puterea suzerana.  Este numit Alexandru Ilias. Inconjurat de greci si turci, aflat la a doua domnie, detestat pentru darile grele, noul domnitor starneste nemultumirea profunda a intregii tari. De aceea, in aprilie 1633 izbucneste una dintre cele mai puternice revolte a tuturor categoriilor sociale. Revolta, condusa de Lupu vornicul determina plecarea lui Alexandru voda din scaun.  Nedorind sa ii fie impuse conditii in privinta conducerii Moldovei, Lupu refuza sa accepte coroana. Este adus, de la Ustia, Miron Barnovschi. Ultimele evenimente din Moldova ii determina pe apropiatii sai sa ii ceara nerevenirea la Iasi. Dar pentru Miron este limpede ca „dulce este domnia din Moldova”.

 

 

Primirea tarii este calduroasa. Ca si dorul de patrie pe care il nutrise vreme de patru ani. Dornic sa inlature orice ambiguitate a pozitiei sale, curand dupa sosirea la Iasi se pregateste pentru drumul la Stambul, in vederea obtinerii confirmarii domniei. Conducerea Moldovei o incredinteaza mamei sale. Ajuns la Targoviste, beneficiaza de bunavointa noului domn valah, Matei Basarab care ii ofera dovezi ale neloialitatii boierilor moldoveni, in frunte cu vornicul Lupu, care atrag atentia Portii asupra faptului ca, odata recunoscut domn, „teara Moldovei va hi cu lesii una”.

 

Barnovschi refuza sa isi pedepseasca adversarii si respinge ipoteza revoltei fata de turci. Incredintandu-si viata voii Domnului, isi continua drumul. Ajuns la Stambul, este intemnitat curand. Este acuzat de refuzul platirii celor 40 de pungi in 1629, de interventia in Moldova dupa mazilirea lui Alexandru Coconul, de jefuirea coastelor turcesti de catre cazaci.

 

Astfel, in mod expeditiv, Divanul decide „sa peara Barnowski voda”. Clementa sultanului se reduce la propunerea convertirii la islam. Miron o respinge. Cel despre care postelnicul Toma dadea marturie ca il vedea „pren miezul noptii, ingenuncheat inaintea icoanei, la ruga, cu mare osardie”, cel care a refuzat statutul de nobil lesesc si viata linistita la Ustie, cel care , pus inaintea probelor ticalosiei supusilor sai nu a gandit ca firesc este a-i da mortii sau a-i intemnita, nu putea sa cedeze acestui targ ipocrit in definitiv.

 

Este decapitat in dupa-amiaza zilei de sambata, 22 iunie a anului 1633. Ca in atatea alte ocazii de acest tip, executia este organizata ca spectacol.  Trupul ii este  dus, pe ascuns, de unul dintre boierii ce il insotea, la una dintre bisericile Stambulului. Dincolo de legenda si de marturia cronicarului, se afla testamentul lui Miron Barnovschi. Intocmit in temnita, este un exemplu de dragoste de tara si definire a scurtei sale carmuiri. Dispozitiile privind averea si obligatiile financiare sunt eclipsate de increderea in Dumnezeu si dreptatea sa si de grija pentru mama sa. Asemenea „Invataturilor lui Neagoe”, depasind caracterul de diata, documentul marturiseste despre valoarea credintei.

 

Constient de cuvantul Ecclesiastului, nu cauta vinovat pentru condamnarea sa. Neuitand sprijinul nobililor lesi, nu se iluzioneaza prin a crede ca le-ar fi putut fi mai mult decat unealta pentru implinirea intereselor. Loial Portii, stie ca nici marele muftiu, nici gadele nu pot modifica cursul vietii sale. Din tot ceea ce adunase singurul bun raman semintele rugaciunii si lacasurile de inchinare. De aceea, mai mult decat o fila de istorie, trecerea prin veac a lui Miron Voda Barnovschi este marturie al unui chip curat de implinire.