Nimic nu pare mai neobişnuit decât să găseşti un preot care conduce o tipografie, priceput mai ceva ca un inginer. Cerneluri, gramajul hârtiei, luciu, tiraj şi alţi termeni de specialitate se îngrămădesc în biroul consilierului patriarhal Pr. Valer Ulican.  Părintele are o cuminţenie tipică ardeleanului încă nebişnuit cu zarva Capitalei, deşi este venit pe aceste meleaguri de pe vremea fa­cultăţii. Din 1986, părintele, care avea să fie hirotonit de Patriarhul Teoctist în 1988, a intrat sub aripa părintelui Sabin Verzan, „sufletul“ tipografiei Patriar­hiei timp de mai multe decenii.
„Am început ca şi corector şi am învăţat ce înseamnă tipografie de jos. Parcă îl văd pe părinte, care mi-a zis: „Mă, tu eşti bun la corectură“. Ştiţi, pe vremea aceea se lucra în plumb, pe calandru, cu perii, şi ţin minte şi acum că trebuia să facem câte şapte rânduri de corecturi pe şpalt.  Încet-încet am deprins acest meşteşug, iar din 1997 sunt consilier patriarhal, adică conduc această tipografie, după plecarea la cele veşnice a părintelui Sabin Verzan“, ne povesteşte părintele, în timp ce prin biroul dânsului apar tot felul de angajaţi cu facturi, cu comenzi pentru tipar, cu chitanţe şi comenzi de carte, mai ceva ca în biroul unui contabil.

Tipărituri în clandestinitate
„Multă lume vorbeşte despre perioada comunistă fără să cunoscă. Să vă dau un exemplu pe care l-am trăit personal. Eu corectam Pastoralele Prea Fericitului Teoctist care trebuiau să fie tipărite. Nimic nu se tipărea până nu venea avizul cenzurii de la Departamentul Cultelor şi fiecare pagină era ştampilată. Peste Pastorala Patriarhului cei de la culte scriau întotdeauna cu roşu despre Ceauşescu, despre regim, despre «realizări». Numai aşa se tipărea.
Dar tipografia şi-a făcut datoria. Ţin minte că Biblia lui Şerban Cantacuzino s-a tipărit în 1988 cu multe greutăţi. S-a tipărit noaptea şi de la capăt la început, pentru a scăpa de ochii vigilenţi. Pe urmă a venit şi aprobarea. Nu ni se aproba hârtie, iar tirajele erau foarte mici, până în 2.000 de exemplare, ca să nu mai vor­besc că nu puteam să le vindem oriunde. De exemplu, în 1984 era multă nevoie de Litur­ghi­er. Nu ne-au aprobat hârtie normală, ci numai carton. L-am făcut cu carton, de arăta Li­turghierul ca două cărămizi! Ce puteam face?
Oricum, în revistele Patriarhiei au publicat oameni care altfel erau interzişi, iar tot aceste reviste teologice erau adevărate oaze de cultură în vremea dictaturii comuniste.
Treaba mergea greu, pentru că majoritatea lucrătorilor erau pensionari care mai veneau şi ei să câştige un ban în plus. Aşa au fost vremurile“, spune părintele Ulican.

O fabrică de Biblii
Părintele Ulican conduce cu competenţă 143 de angajaţi, adică o adevărată fabrică. Oamenii sunt conştiincioşi, iar consilierul patriarhal este în primul rând preot şi apoi director: „Nici nu îmi permite reverenda să vor­besc urât, să ţip la ei, vă daţi seama. Dar sunt oameni credincioşi, nu beau, nu fumează, le-am făcut slujbe aici. Am mai cernut şi eu oamenii“. Părintele este mândru că prin osteneala sa a fost văruită clădirea, că tipografia s-a dotat cu o maşinărie modernă Roland (o ma­şină de tipar offset care tipăreşte concomitent faţă-verso şi în patru culori) nou-nouţă, o maşină de broşat, nouă şi ea, dar marea mân­drie rămân cărţile editate. „Numai într-un an s-au imprimat, legat şi difuzat un număr de 1.232.240 de exemplare de cărţi, reviste, bro­şuri, icoane şi alte tipărituri bisericeşti. Din cursul anului 2002 tipărim  Biblia sau Sfânta Scriptură, Ediţie jubiliară a Sfântului Sinod, versiune revizuită, redactată şi comentată de Î.P.S. Arhiepiscop Bartolomeu al Vadului, Fe­leacului şi Clujului. A fost reeditat un însemnat număr de cărţi de cult, printre care  men­ţionez: Mineiele, Cântă­rile Sfintei Liturghii, Vecernierul, Aghiaz­matarul, Cântări la Sfintele Taine şi Ierurgii etc.“.
Părintele este în­cân­tat de publicarea sub egida Editurii Institutului Biblic a monumentalei lucrări a pr. prof. dr. Dumitru Stăni­loae, Ascetica şi Mistica Bisericii Ortodoxe. Un ar­delean cuminte, părintele Ulican pare un Badea Cârţan al tiparului, un om pus la locul potrivit, care cu dreaptă judecată îşi face datoria. De preot şi de tipograf…

O plimbare prin Tipo­grafia Patriarhiei este o „călătorie“ de neuitat. Pe colile albe imaculate se imprimă cuvântul divin, iar cerneala sclipeşte a duh. Coli de Biblie, „Alfa şi Omega“ credinţei, se înşiră frumos pe stative, pentru a fi cusute la o ma­şină care ţăcăne ca o toa­că. Abecedare ale cre­dinţei apar sub ochii noştri şi parcă niciodată mirosul a carte proaspătă nu ni s-a părut mai frumos. A carte care aduce a iz proas­păt de dreaptă-credinţă. A ceva temeinic, care va ră­mâne în biblioteci, că­ră­mizi ale statorniciei în Hristos.

Ctitorul Varlaam
Tipografia Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române este continuatoarea tipografiei Mitropolitului Varlaam al Ungrovla­hiei (1672-1679) care, după o călătorie la Kiev a adus în 1678, cu cheltuială proprie, presă tipo­grafică şi litera chirilică, grecească şi chiar „valahică“, adică latină, pe care le-a aşezat în chiliile din Dealul Mitropoliei din Bucureşti.
Tipografia Mitropolitului Varlaam este a patra din Ţara Românească, după cea de la Mă­năs­tirea Dealu, înfiinţată de Radu cel Mare (1495-1508), unde a lucrat ca meşter tipograf ie­romonahul Macarie; cea de la Târgovişte, întemeiată de Radu Paisie (1535-1545), condusă de Dimitrie Liubavici, în care s-a format ca tipo­graf diaconul Coresi; şi cea a lui Matei Basarab (1632-1654), având ca meşter tipo­graf pe ieromonahul Meletie, care a funcţionat cu une­le întreruperi între 1632-1652, peregrinând de la Câmpulung la Govora, Dealu şi Târgovişte.
La această tipografie a apărut în româneş­te (1688) textul integral al Sfintei Scripturi, adică al Bibliei, din îndemnul şi cu cheltuiala voievodului Şerban Cantacuzino.

Tipografia Nifon
La mijlocul secolului 19, Mi­tro­politul Nifon (1850-1875)  a chibzuit să intensifice activitatea tipografiei. În 1851, cu bani împrumutaţi şi cu aprobarea domnitorului Bar­bu Ştirbei (1849-1856), Mi­tro­po­li­tul Nifon a cumpărat maşini, teascuri, slovă şi hârtie de la Viena; a construit şi o clădire nouă în curtea Mitro­po­liei, unde a aşezat tipo­grafia, care, cu unele modificari ulterioare, dăinuieste pe acelaşi loc şi astăzi. În anul 1860, Tipografia Mitropoliei, numită uneori şi Tipografia Nifon, şi-a încetat activitatea, unindu-se cu Im­pri­meria Statului.
În 1880, Mitropolitul primat Calinic Miclescu a cum­pă­rat de la Viena o maşină tipo­grafică şi literă „latină“ nouă, a confecţionat mobilierul necesar şi le-a instalat pe toate în clădirea din curtea Mitropoliei, a fostei tipografii a Mitro­po­litului Nifon, reparată şi amenajată. Noul aşe­zământ de cultură bisericească, numit de acum Tipografia Cărţilor Biseri­ceşti, a fost inaugurat la 17 ia­nua­rie 1882, prin tragerea pri­mei coli a revistei Biserica Or­to­doxă Română.
La începutul anului 1949, tipografia a fost încadrată ca parte integrantă a Institutului Biblic, luând denumirea de Tipografia Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Orto­doxe Române, aşa cum se intitulează până astăzi. Între anii 1951-1958, prin grija Patriar­hu­lui Justinian, s-a lărgit sala maşinilor, s-a mai ridicat un etaj şi s-au cumpărat maşini tipogra­fice moderne.

Articol apărut în Lumea Credintei, anul III, nr. 2 (19) Februarie 2005