LOADING

Type to search

Armonia lumii cerești

Ortodoxie si traire

Armonia lumii cerești

Share

   Sufletul omenesc nu se împlinește în lucruri şi în obiecte finite, nici chiar in persoane mărginite, iar lumea efemeră nu-l va mulţumi niciodată deplin. El va  căuta  mereu o Persoana ideală, căreia să i se dăruiască deplin,cu care să trăiască într-o comuniune de iubire, o viaţă adevărată,netrecătoare şi pururea fericită. Dacă Persoana(singura) care î-l poate împlini, mulţumi,bucura şi veseli  pe om făcându-l fericit, este Dumnezeul întrupat, Mântuitorul Iisus Hristos,lumea ideală după care tânjeşte nu poate fi alta decât lumea cerească a îngerilor.Mântuitorul  poartă întru Sine toată slava,  puterea,iubirea, adevărul,dreptatea,  bunătatea,frumuseţea şi armonia preasfintei Treimi, iar lumea cerească a îngerilor,a duhurilor rămase pe veci bune (o parte dintre ele întrebuinţând greşit libertatea, au devenit rele) care se desfată şi lucrează cu hărnicie, într-o lumină şi transparenţă desăvârşită, la împlinirea voii sfinte a Creatorului este adevărata lume întru care nu există tristeţe,durere sau răutate.

Îngerii buni cu bucurie îşi împlinesc  menirea lor, sporind în viaţa cea plină de bucurie şi veselie. Într-o mişcare plină de dinamism,plini de duhul fierbinte al iubirii, ei slăvind neîncetat pe Dumnezeu şi înălţă spre El neamul omenesc.

            Sărbătoarea din 8 noiembrie, a cinstitelor Puteri cereşti şi a mai-marilor lor sfinţii arhangheli Mihail şi Gavriil, ne reaminteşte an de an, despre întreit sfânta bunătate al Dumnezeu şi despre iubirea Lui veşnic izvorâtoare care este revărsată atât de minunat în orice făptură şi arătată  atât duios şi măreţ în sfînta pronie.

            Ne reamintim şi rememorăm virtuţile şi  harismele cu care sunt împodobite persoanele Sfinţilor Arhangheli şi ale celorlalte personalităţi cereşti, şi conştientizăm mereu  legătura şi unitatea dintre cele două lumi, chemate la o comuniune sfântă şi la unire deplină, de către Cel ce este Domnul şi Făcătorul puterilor cereşti, al sfinţilor, dar şi al tuturor oamenilor şi al întregii făpturi. Nu mai puţin suntem cheamaţi să redeşteptăm în noi dorul de Dumnezeu, dorul de sfinţenie şi de comuniune sfântă, dorul de a lupta şi a birui răul şi răutatea sub toate formele ei de manifestare.

       Reaprindem în noi dorul de a ne pregăti sufletele  pentru nunta Mielului, curățindu-le prin pocăinţă şi milostenie, luminându-le prin rugăciune, studiu şi cugetare sfântă, desăvârşindu-le prin iubire, dăruire, mulţumire şi cântare duhovnicescă. Toată revelaţia sfintei Scripturi şi a sfintei Tradiţii ne stă înainte ca ajutor spre a spori în noi credinţa, nădejdea, răbdarea şi mai ales iubirea şi cunoştinţa, pe care desăvârşindu-le, să aşteptăm cu dorire sfântă şi nădejde neclintită, ziua cea mare a arătării  cerescului Mire,a dulcelui  Mântuitor şi nu mai puţin drept Judecător.

     Trăim în comuniunea sfântă a Bisericii,o viaţă împreună cu Hristos, ne adăpăm şi ne hrănim din lumina şi din puterea harului Său, lucrător în sfintele Taine, lucrător în rugăciune şi fapte bune, dar şi în comuniunea sfântă cu semenii noştri. Exemple avem viaţa şi  trăirea sfinţilor şi a îngerilor.

       Sfântului Dionisie Areopagitul descrie aşezarea într-o anumită ierarhie a, puterilor cereşti, după calităţile lor, după gradul de apropiere de Dumnezeu.Mai ştim că ele au fost create de către Dumnezeu prin gândire,înainte de creaţia lumii materiale zidite prin cuvant. Aşa cum sunt descrise ele par un mănunchi de virtuţi, după cum darurile  Duhului Sfânt, sunt descrise de Sfântul Apostol Pavel în epistola sa către Galateni (Gal. 5, 22).

         Create de către Dumnezeu, prin gândire, înaintea lumii materiale ,zidită prin cuvânt,  puterile cereşti, par anume a aminti lumii pământeşti şi oamenilor locuitori în ea, despre starea duhovnicească şi armonia, în care sunt chemaţi să trăiască. Aşezând faţă-n faţă, cele nouă  cete ale cereştilor îngeri, cu cele nouă daruri ale Duhului Sfânt, enumerate de Sfantul Apostol Pavel, prin  care viaţa creştinului ar trebui să crească până la  desăvârşire întru Iisus Hristos,  găsim corespondenţe depline, care pot face din cereştile puteri modele depline, pentru viaţa noastră duhovnicească.

            Dintre cele nouă cete ale îngerilor,în cea mai mare apropiere de Dumnezeu se află  ceata Serafimilor, care reprezintă nepieritoarea şi plină de farmec duhovnicesc virtute a iubirii. Serafim se tâlcuieşte cel ce arde. Despre această categorie de îngeri conform vedeniei proorocului Isaia(Isaia ) ştim că au şase aripi şi slăvesc neîncetat pe Dumnezeu cu cântări întreit sfinte. Iubirea lor fierbinte şi dorul lor nesăţios după Persoanele iubite ale Preasfintei Treimi, î-i determină să-L slăvească pe Dumnezeu neîncetat. Lucrarea acesta a lor ne arată faptul că rugăciunea izvorăşte din iubire de Dumnezeu şi se menţine prin  aceeaşi iubire. Măsura rugăciunii (despre care sfântul Ioan Scărarul spune că susţine lumea) este măsura iubirii. Cine iubeşte în curăţie pe Dumnezeu din toată fiinţa şi puterea sa, nu poate să nu-L laude, să nu-L slăvească, şi să-I mulţmească  neîncetat, căutând să I se asemene.

Cel Care izvorăşte iubire, cuprinde toate făpturile întru iubirea Sa, revărsând mereu nesfârşita bogăţie a harului Său şi în acelaşi timp este un Subiect inepuizabil de iubire şi  de frumuseţe atrăgătoare, pe Care omul  ca făptură creată î-L caută tot mai mult,vrând să se I asemene, iubindu-L.

Ce reprezintă cele șase aripi ale Serafimilor? Cu două, se spune, î-şi acoperă feţele spre a nu se arde de slava Dumnezeirii. Ce vrea să însemne aceasta? Sfiala dragostei, întru adâncul smereniei! Adică ei nu îndrăznesc să privească faţa Celui iubit cu neruşinare, ci cu ochii plecaţi, cu sfială şi bună cuviinţă. Cu două aripi îşi acoperă picioarele, se spune în continuare, şi aceasta este o lecţie de decenţă şi de bună-cuviinţă, pentru o omenirea comtemporană, care se pare a pierdut în vestimentaţie orice bun-simţ al decenţei. Iar cu două zboară, cântându-I lui Dumnezeu, lăudându-L şi mulţumindu-I neîncetat.

          Adevărata dragoste se arată prin arderea inimii şi prin osteneala faptei, nu prin vorbe îndrăzneţe şi fără acoperire. De  exemplu sfântul Ioan Gură de Aur, curat la suflet şi la trup ca un Serafim, a jertfit iubirii Dumnezeieşti geniul, talentul şi viaţa sa ca nimeni altul, revărsându-o prin cuvinte înţelepte şi fapte bune asupra oamenilor. La sfârşitul veţii, după grele prigoniri şi torturi fizice din partea soldaţilor imperiali, a închis ochii împăcat, cu pace şi bucurie în suflet, rostind: Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Lumea şi societatea noastră au nevoie să înveţe această adevărată iubire, adică modul de iubi al Serafimilor, care s-au făcut model pentru toţi sfinţii de-a lungul istoriei. Apostolii, proorocii, ierarhii, mucenicii şi cuvioşii sa-u ostenit să imite iubirea fierbinte a Serafimilor şi le-au cerut ajutor  aceastora.

        A doua ceată de îngeri din prima triadă, este cea a Heruvimilor cei cu ochi mulţi. Heruvim înseamnă multă știinţă sau revărsare de înţelepciune. Despre Dumnezeu spunem că este ochiul Cel a toate văzător. Vede toate, ştie toate, veghează toate. Heruvimii sunt şi ei numai ochi, adică stăruie într-o necontenită trezvie, plină de înţelegere, prin care pătrund cele mai adânci taine şi descoperiri ale dumnezeirii, apoi cu înţelepciune le împărtăşesc celorlalţi îngeri din ierarhiile mai de jos.

Ei simbolizează şi reprezintă virtutea şi marele dar al bucuriei. Al bucuriei cunoştinţei şi al bucuriei împărtăşirii. Mare este bucuria cunoașterii celor bune, a cunoaşterii lui Dumnezeu, a cunoaşterii Legii Lui, a cunoaşterii oamenilor lui Dumnezeu,adică  sfinţilor,  a învățăturii Bisericii, a cunoaşterii omului, a tainelor lumii şi a universului. Bucurie este cunoaşterea în orice domeniu al ştiinţei, al filosofiei, al literaturii sau al istoriei şi geografiei, al chimiei, biologiei, astrologiei, fiecare cu cât, perseverează şi adânceşte cunoaşterea în domeniul cercetării sale, cu atât se bucură mai mult. Însă bucuria cunoştinţei este desăvârşită,  doar atunci când împărtăşeşte şi altora roadele cunoaşterii sale. Noi cei din lumea de astăzi avem multă minţii şi profunzimea cunoaşterii.Pentru aceasta este nevoie de o sete neostoită după adevărata cunoaştere, şi apoi de dorinţa sinceră de trebuinţă de limpezimea a împărtăşi şi altora rezultatele cunoaşterii noastre.

Când suntem asaltaţi de ignoranţă, de incultură,  de superficialitate şi  de vulgaritate, iubirea de cunoaştere sinceră si continuă, după modelul Heruvimilor, ne va duce la cunoaşterea adevărului absolut care este  Dumnezeu, şi la cunoaşterea tuturor adevărurilor Sale. Aceasta în detrimentul cunoaşterii oculte, insuflate de tatăl minciunii absolute-Satan, care este şi izvorul tuturor minciunilor, falsităţilor, non-valorilor, absurdităţilor şi monstruozităţilor distrugătoare. A căuta mereu şi a cere  luminare, înţelepciune şi înţelegere, precum procedează sfinţii Heruvimi, sau cum au făcut-o la vremea lor sfântul Vasile cel Mare sau sfântul Grigorie Palama, iată adevarata rugăciune pe care trebuie să o înălţăm lui Dumnezeu. În paralel cu această rugăciune stăruitoare pentru a primi darul cunoaşterii şi al înţelegerii dela Dumnezeu,nu trebuie să uităm desigur întâia cerere pomenită,adică  harul şi puterea de a iubi dezinteresat, statornic şi de a mulţumi lui Dumnezeu  în toate împejurările vieţii.

            A treia ceată din triada cea mai de sus este cea a sfintelor Tronuri. Această categorie de îngeri sunt cei care Îl odihnesc pe Dumnezeu prin liniştea, pacea, cuminţenia şi mai ales prin ascultarea lor. Un ucenic ascultător îl odihneşte pe părintele  său, exemple având destule în Pateric sau Limonariu. Dacă întâi este iubirea aprinsă şi neodihnită în a face fapte bune, gata oricând să se jertfească; apoi  cunoaşterea temeinică, profundă, care este mereu izvor de lumină şi bucurie,  la fel de bună este şi ascultarea, supunerea nevinovată, care deşi aparent umbreşte şi anihilează persoana ascultătorului, în realitate însă o dezvoltă înălţându-o la maxim după asemănarea Celui care porunceşte. Pentru noi oamenii ascultarea este cea mai sigură cale de parcurgere, a drumului de la chip la asemănare, lucru verificat în mii de cazuri, cu precădere în viaţa monahală. Ascultarea faţă de o persoană mai îmbunătăţită (sau care îţi porunceşte îmbunătăţirea) duce sigur la îmbunătăţire, la mântuire şi la sfinţenie. Ascultarea de Dumnezeu duce negreşit la sfinţenie, la o mai mare iubire şi la o mai profundă cunoaştere a Acestuia. Sfântul Antonie cel Mare, potrivit gândirii generale din vremea sa ar fi fost de folos să părăsească pustia  ieşind în întâmpinarea mulţimilor, chiar marele împărat sfântul Constantin l-a poftit la Constantinopol.

Dar el a ascultat de Dumnezeu şi  s-a adâncit tot mai mult în pustie, ajutând lumea cu rugăciunea sa. Prin aceasta potrivit descoperiri avvei Pavel cel simplu ucenicul său, a rămas Avva Antonie cel Mare şi nu un om sau sfânt oarecare. Sfântul Grigorie de Nazianz, refuzând privilegiata poziţie de Patriarh ecumenic, a părăsit Constantinopolul pentru a trăi în pustia Arianzului, cu fiarele sălbatice. Aici însă s-a desfătat de dulceaţa rugăciunii,  şi învăluit de  lumina necreată a harului dumezeiesc, a  lăsat  Bisericii adâncurile teologiei. El a mai spus şi un cuvant cu adevărat dumnezeiesc: pentru mine cea mai importantă lucrare este nelucrarea. Adică starea de ascultare  necontenită,de a fi într-o continuă stare de recepţie la dispoziţia lui Dumnezeu,este mai importantă decât multele lucrări administrative care le-aş putea face.

      Cât de importantă este în istorie, pentru om şi pentru societate, această necontenită şi necondiţionată ascultare de Dumnezeu! Şi câtă linişte, pace şi armonie poate mereu aduce.

În acest sens după  modelul suprem de ascultare al Mântuitorului Hristos, al Preacuratei Maicii Sale şi a marilor sfinţi ni se oferă şi modeluil de ascultare al cetei Tronurilor.

Din a doua triadă cei dintâi îngeri sunt ceata Domniilor. Aceştia, în deplină libertate, slujesc necontenit lui Dumnezeu. Nu din teamă de rob, nici din interes sau pentru câştig, ci în mod liber, seniorial, cu  mulţumitore pentru harul şi cinstea de a-I fi slujitori. Din această categorie sunt îngerii păzitori, meniţi să-i păzească pe conducătorii popoarelor. Ei  nu sunt doar păzitorii care î-i păzesc pe conducători de uneltire şi uzurpare, ci sunt şi modelul lor. Oricare stăpânitor trebuie să fie conştient că a primit stăpânirea şi puterea de la Dumnezeu, că trebuie să o exercite corect, spre slava Lui, spre folosul oamenilor.

El nu trebuie să caute nici să se sfiască de unele feţe, comportându-se astfel cu nedreptate şi uitând de puterea ce i s-a încredinţat,nici să fie iubitor de câştig nedrept. Domniile ne învaţă că trebuie să ne mulţumin cu cinstea, deloc mică, de a ni se fi oferit onoarea şi calitatea de  conducător. În această situaţie legătura cu îngerul păzitor ar trebui să fie constantă,  după exemplul marilor voievozi creştini, spre a fi cu atât mai folositoare.

Cetei Domniilor îi urmează ceata Puterilor, care au stăpânire asupra planetelor, slujind pe Dumnezeu în păstrarea armoniei cosmosului şi universului, şi tot ei dăruiesc oamenilor darul profeţiei. Tot din această triadă face parte şi ceata Stăpâniilor, adică îngerii care au putere asupra lui Satan şi asupra duhurilor lui necurate, limitând sau curmând lucrarea lor, după porunca  şi voia lui Dumnezeu.

Omul avea la început această stăpânire asupra stihiilor, planetelor şi asupra duhurilor rele. A pierdut-o prin păcat, dar o poate redobândi prin Hristos, prin harul Lui şi prin puterea Duhului Sfânt.Redevenind stăpân asupra patimilor şi păcatelor, care sălăşluiesc în fiinţa omenească,nu va fi nici robul stihiilor, zodiilor sau al duhurilor necurate. A împuţina lucrarea răutăţii în noi înşine şi în întreaga lume este o datorie sfântă, precum rugăciunea către Dumnezeu şi către aceste sfinte Puteri, care cu bucurie aşteaptă chemarea noastră şi conlucrarea noastră cu ele.

Din triada cea mai de jos fac parte Începătoriile, Arhanghelii şi Îngerii. Din ceata Începătoriilor, Dumnezeu a rânduit să fie numiţi Îngerii păzitori ai fiecărei Ţări, ai fiecărui ţinut, sat sau oraş, ai fiecărei biserici şi păstor al ei, arătând astfel marea Sa purtare de grijă faţă de neamul omenesc.

Arhanghelii sunt în număr de şapte: Mihail, al cărui nume se tâlcuieşte puterea lui Dumnezeu, este căpetenia tuturor puterilor cereşti, pentru că el a oprit căderea îngerilor, care urmau răzvrătitului Lucifer. El este cel care a ocrotit poporul ales în pustie la ieşirea din Egipt, care a ocrotit pe marele prooroc Moise şi a pedepsit pe cei ce se împotriveau Legii lui. A păzit pe Daniil în groapa cu lei, a pedepsit cetăţile Sodoma şi Gomora, a făcut minuni şi în Legea harului, precum cea din Colose şi  la Mânăstirea Dochiaru din Sfântul Munte Athos. La sfârşitul aceste lumi el va suna din trâmbiţă (I Tes. 4, 16), anunţând  pentru toate neamurile Înfricoşătoarea Judecată a lui Dumnezeu.

Gavriil este  arhanghelul bunelor vestiri, care a vestit proorocului Zaharia naşterea Înaintemergătorului şi a sfintei Fecioare Maria, naşterea Mântuitorului Iisus Hristos. El este păzitorul fecioarelor, cel care duce la Dumnezeu rugăciunile fierbinţi şi descoperă pentru oameni tainele Acestuia, care ajută la mântuirea lor.

Rafail, al treilea arhanghel, este tămăduitorul neputinţelor omenești. Uriil este luminătorul celor întunecaţi. Salatiil rugătorul cel fierbinte petru neamul omenesc. Gudiil este slăvitor de Dumnezeu şi întăritor al celor ce se nevoiesc în fapte bune. Varahiil, ultimul arhanghel, este aducătorul binecuvântării lui Dumnezeu pe pământ.

Utima ceată din triada cea mai de jos este cea a Îngerilor. Dintre ei fiecare creştin primim îngerul păzitor la Botez, ei ne insuflă gânduri bune şi ne îndeamnă să facem fapte bune. Ne păzesc de ispitele, cursele şi capcanele întinse de ispititorul Satan.

Arhangelii, Îngerii şi toate Puterile Cereşti  sunt într-o neîncetată lucrare de slujire şi slăvire a lui Dumnezeu. În armonie desăvârșită şi continuă bună dispoziţie, ei sunt locuitorii şi slujitorii societăţii cereşti, dar şi ai celei omeneşti. O cunoaştere mai bună (atât cât ne este posibil) a lumii îngerilor şi mai ales a modului lor de viaţă ar fi de mare folos pentru oamenii din toate timpurile. A învăţa şi a cultiva iubirea de Dumnezeu şi de oameni, armonia, înţelepciunea, bucuria, pacea, răbdarea, blândeţea, înfrînarea, curăţia, bunătatea, întrajutorarea, ascultarea, supunerea, respectul, cinstirea, este pentru toţi oamenii o datorie, iar pentru creştini poruncă obligatorie.

Îngerii sunt mereu gata să ne înveţe şi să ne ajute în a munci responsabil spre slava lui Dumnezeu şi spre binele oamenilor, în a practica virtuţile şi poruncile evanghelice ca pocăinţa, milostenia, postul, sărăcia duhului-smerenia, credinţa şi mai ales rugăciunea.

Conştiinţa că îngerul păzitor este prezent continuu lângă noi, că el nu se mânie atunci când noi ne mâniem, respectă atunci când noi nu respectăm, se roagă atunci când noi nu ne rugăm, priveghează atunci când noi dormim, plânge când noi trăim în nepăsare şi nesimţire şi iubeşte pe duşmanii noştri, atunci când noi nu î-i iubim,ne poate trezi din nepăsare sau face mai atenţi. O simţire  constantă a prezenţei sfinţilor îngeri ne va aduce aminte că, în viaţa noastră trebuie să fie mereu vii şi lucrătoare, credinţa, fapta bună, cunoştinţa, înfrânarea, răbdarea, evlavia, iubirea frăţească şi iubirea dumnezeiască atotcuprinzătoare (cf. II Petru 1, 5-7), că  numai sporindu-le pe acestea  putem  birui  patimile şi păcatele care bântuie această lume şi duhurile rele care nevăzut lucrează în spatele lor. Cultivând pe pământ armonia vituţilor, putem aspira la sfârşitul vieţii, la fericita şi mult dorita părtăşie cu Dumnezeul nostru, în armonioasa lume a îngerilor. Căci după vorba părintelui Cleopa – parafrazându-l – putem spune, că:

Raiul ar trebui să ne mănânce pe toţi! Amin.

Arhimandrit ANDREI, Deva

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *