Nemarginire

Schitele mele raman naive; prefer „psalmii” sf. Ioan de Kronstadt: ne putem bucura de ratiune, deoarece exista o ratiune nemarginita, dupa cum putem inspira aerul, fiindca exista un spatiu aerian nemarginit. Un cuvant sublim: nemarginire. Nici macar moartea nu are margine, colt, oblon pentru noi. Infinitul se coboara in inima noastra pacatoasa si retraseaza marginitul din viata noastra. Noi judecam dupa masuratori umane, cata vreme iertarea este o sentinta divina.

Numim inspiratie toate gandurile luminoase despre un lucru sau altul, ne povatuieste sfantul kronstadtian. Inspiram in inima atmosfera Duhului si expiram rautatea bolnavicioasa. Gandurile luminoase salveaza sufletul din intunericul incruntarii. Un gand luminos scanteiaza intreaga fiinta si postuleaza o fapta „alba”. O radicalizare a discursului, pana atunci indiferent, o responsabilizare, pana atunci inerta.

Gandirea noastra decurge necontenit in conditiile existentei unui Duh ganditor nemarginit, ne dezmosteneste de iad Alfa si Omega prin gura omului Sau, Ioan din actualul Sankt Petersburg. Nu gandim in parametri unei galaxii abstracte, neantizate. Duhul salasluieste in inima noastra. Si-a facut la Botez casa acolo. Si lucreaza, daca nu-i punem lanturi de vointa. Si mantuieste, in conditiile unei conlucrari benevole, dedicate, absolute, netradatoare. Gandim liber, in spiritul scripturistic, apostolic, filocalic, patristic.

Chiar apostolii marturisesc ca destoinicia lor este de la Dumnezeu. Nu de la ei insisi sunt destoinici sa cugete ceva (despre eternitate). Asta inseamna sa crezi in Revelatie: sa nu adaugi nici o cirta mesajului Mielului divin. Sa nu reinterpretezi, spre a ta pierzare. Daca Hristos a rostit un cuvant, sa nu modifici virgula, schimband afirmatia in negatie. Sa nu adaugi vocale care dau alt sens verbului. Ne convine sa ajustam porunca, dar smintim procedand astfel. Nu ne vom complace intr-un consumism comod.

Daca postim sau nu, Domnul vede cele ascunse. Daca ne rugam sau nu, Domnul ne va rasplati sau ne va plati noua. Nu fariseizam. Ne luptam sa nu ipocritizam. Siguranta oferita de credinta (am si primit ce am cerut) nu ne transforma in laudareti, ci in marturisitori, la nevoie, martiri. Ganduri impure, de unde veniti? Cine va trimite? Cearta-te pe tine, diavole, Domnul Savaot!

pr. Marius Matei