LOADING

Type to search

Nenea Răducu

Ortodoxie si traire

Nenea Răducu

Share

Pe 2 martie 1905 s-a nascut Radu Gyr (pseudonim pentru Radu Demetrescu), poet, dramaturg si eseist (m.29.04.1975). Fiu de actor, debutează la 14 ani. La 19 ani publică Liniște de schituri. Scrie la Gândirea, iar sub pseudonimul Nenea Răducu publică povești pentru copii. Suferă prigoane cumplite, mai ales pentru poezia Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane. În fața păgânilor, devine un nou mărturisitor, asemeni primilor creștini:  Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz. Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte. Anastasie Berzescu confirmă: În Aiud, Radu Gyr a adus pe Iisus în celulăL-a coborât de pe Cruce și L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci spre îndumnezeirea omului. El era patriarhul și îmbarbătarea deținuților din Aiud. Prin el frumosul și spiritul au continuat să lumineze în beznele adânci.

Iisus în celulă

Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist şi ce-nalt părea Crist!
Luna venea după El, în celulă
şi-L făcea mai înalt şi mai trist.
Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
ochii adânci ca nişte păduri.
Luna-L bătea cu argint pe veştminte
argintându-I pe mâini vechi spărturi.
Uimit am sărit de sub pătura sură:
– De unde vii, Doamne, din ce veac?
Iisus a dus lin un deget la gură
şi mi-a făcut semn ca să tac.
S-a aşezat lângă mine pe rogojină:
– Pune-mi pe răni mânăa ta!
Pe glezne-avea urme de cuie şi rugină
parcă purtase lanţuri cândva.
Oftând şi-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libărci.
Luna lumina, dar zăbrelele groase
lungeau pe zăpada Lui, vărgi.
Părea celula munte, părea căpăţână
şi mişunau păduchi şi guzgani.
Am simţit cum îmi cade capul pe mână
şi-am adormit o mie de ani…
Când m-am deşteptat din afunda genună,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celulă şi era lună,
numai Iisus nu era nicăiri…
Am întins braţele, nimeni, tăcere.
Am întrebat zidul: nici un răspuns!
Doar razele reci, ascuţite-n unghere,
cu suliţa lor m-au străpuns…
– Unde eşti, Doamne? Am urlat la zăbrele.
Din lună venea fum de căţui…
M-am pipăit… şi pe mâinile mele,
am găsit urmele cuielor Lui.
Next Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *