LOADING

Type to search

La doi ani de la trecerea la Domnul a părintelui Nicolae Bordașiu

Ortodoxie si traire

La doi ani de la trecerea la Domnul a părintelui Nicolae Bordașiu

Share
părintele Nicolae Bordaşiu

Părintele Nicolae
Când cineva drag pleacă îmi vine în minte versurile:
« N-o sti nimeni ca m-am dus , Numai or vedea că nu-s! »

Suferinta
Pãrintele Nicolae a rãmas în viata printre putinii care au suferit în închisorile comuniste. ”Principala preocupare a omului este nu de a obține plãcerea sau de a evita durerea, ci mai degrabã de a vedea un rost al vieții sale. De aceea, omul este gata să sufere, cu condiția sã fie sigur că suferința lui are un rost.”


Iertarea

Un cuvânt festiv cu acest prilej a rostit și pr. Nicolae Bordașiu.
• Omul este om când se descoperã pe sine în discutie personalã cu duhovnicul.
• Vom muri si vom vedea.
“Dacã omul ar acorda morţii mãcar un minut pe zi de meditaţie, conflictele în care ar fi implicat şi-ar micşora importanţa şi soluţiile cele mai rele l-ar speria mai puţin, ar fi oricum mai îndrãzneţ şi s-ar bucura mai mult ca existã . Suntem însã fãcuţi sã nu putem concepe în noi înşine că am putea muri, sã simiţim adică, nu doar sã gândim, cã murim în minutul acela, că totul s-a sfârşit fiindcă altfel ştim prea bine ca într-o bună zi va trebui să pierim… gândim! dar aceastã bună zi o sã fie cândva, pană atunci, ehe, mai e!… şi continuăm prizonieri ai forţei noastre vitale sã urmărim nemãsurat cu secreta şi puternica lupã , gesturi şi cuvinte care ne chircesc sufletul!”
 Sã ne mai supãram pe lucrurile efemere! Dar cum?
“Preţuirea celor pe care îi iubim e un sprijin, chiar dacã aceastã preţuire nu mãsoarã exacta noastrã valoare” a zis Marin Preda. Ca sã trãiesti bine pa pãmânt , Domnul zice :“ sã iertam de saptezeci de ori câte sapte” !


Invitat la emisiunea „Profesionistii ” a Eugeniei Voda ca un campion de vârsta al profesionistilor , Pãrintele Nicolae a zis : „Preotia nu este o profesie , este o vocatie, o chemare !” Si „daca Domnul ar fi nimicit rãul omul n-ar mai fi avut cu cine lupta!”
Profesor de doctorat&Profesor de suflet

Pãrintele Nicolae si spovada mea
• Eram odata cu entuziasmul mai jos si Pãrintele Nicolae Bordasiu mi-a amintit ca locul nasterii sale, Sãbolciu din Bihor este foarte aproape de locul nasterii Presedintelui Universitatii mele. Sãcãdat ? Adevãrul e ca mi-a zis numele localitãtii dar precum studentul maiorescian , l-am notat undeva în memoria externã (numai stiu dacã fisier electronic sau pe o foaie de hartie). Adica voia sã -mi puna o pilã. Nu ajung sã -i spun cã desi cel mai de top în stuf-ul universitãtii , este cel mai aproape de ceea ce înseamnã pretuirea membrilor marii sale echipe . Pretuirea e una si strãdania de a fi mereu la înãltimea pretuirii e alta.
• Si tot ca încurajare pentru mine cum nu mi-a zis nimeni : ”sa-ti pomeneascã Dumnezeu jertfa si scrisul tãu frumos!”
• Paradox : cu cat propovăduiesti intr-un fel sau altul Evanghelia , cu atât trebuie sa te comporti mai adevarat în lumina Ei. Bine a zis ucenicul Pãrintelui Galeriu, Pãrintele Iona (fostul profesor Pãtruleasa: « Eu fiind mai prost, mi se dãdeau de Sus » . Si ne-a mãrturisit si bucuria lui de a fi primit o a treia medalie de la un al treilea patriarh!

COMEMORAREA

Am ajuns la Manastirea Cernica schimband un metrou si un autobuz la o ora in care putina lume calatorea. Am trecut prin fata manastirii cerand iertare Sfantului Calinic urmand sa-l salut si sa ma inchin la intoarcere. Nu voiam sa intarzii la slujba de comemorare a doi ani de la plecarea la cer a Parintelui Nicolae . Drumul spre cimitir cu brazii parca mai inalti , mai semeti in soarele darnic pentru inceput de noiembrie. La mormantul Parintelui erau deja ucenici. Mai apoi am fost placut surprinsa sa vad sa il recunosc pe Parintele Teofil Anastasoaie, reprezentant al Patriarhiei Romane in Tara Sfanta si superior al Asezamantelor romanesti. Mi-am amintit imediat de apelul pe care ni-l facea Parintele Nicolae pentru a ajuta zona din jurul Manastirii de la Ierihon pentru a fi deminata, operatie costisitoare. Recunostinta se zice ca e floare rara! Avem ocazia sa o vedem. Celalalt preot unul din finii Parintelui Nicolae s-a sincronizat armonios cu Parintele Teofil.

Am aprins lumanari si la colegii de dormitor ai Parintelui Nicolae : Parintele Ghius, Parintele Nicodim Bujor, Parintele Staniloae, Prezbitera Argentina Galeriu, Parintele Stefan Alexe.
La intoarcere o fosta colega de serviciu si rugaciune m-a adus pana acasa nu inainte de a ne inchina la racla Sfantului Calinic .

Argentina Grămadă

Tags:

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *