O cultură a mijloacelor sau  o cultură a scopurilor în educaţie?

          Opera de educaţie a personalităţii necesită în permanenţă un efort spiritual de cercetare a factorilor care influenţează  persoana celui, care este  educat. Este foarte important ca aceşti factori să nu fie priviţi răzleţit, ci integral, priviţi drept o cale, pe care o parcurge civilizaţia şi încadrată în ea persoana umană spre desăvârşire, ori desăvârşirea nu încetează să fie scopul activităţii educaţionale. 

O mulţime de probleme sunt puse în permanenţă în faţa celor ce se preocupă de educaţie. Aşi vrea să atenţionez cadrul educaţional: părinţi, educatori, învăţători, profesori, duhovnici spirituali, lucrători ai instituţiilor de învăţământ şi cultură – pe toţi cei, care pretind  direct sau indirect să participe la zidirea  personalităţii copilului, despre necesitatea soluţionării  a două probleme  conceptuale, de care în mod cardinal depinde rezultatul educaţiei şi poate chiar soarta civilizaţiei noastre.

          Subiectul despre care vreau să  relatez şi care aşi vrea să fie în atenţia celor ce se preocupă de educaţie  nu este ceva nou pentru  pedagogie. La sfârşitul anilor 90,  un coleg,  văzând probabil interesul meu pentru educaţie, moralitate, spiritualitate, mi-a propus să cercetez un manual de etică  din şcoala românească de la sfârşitul perioadei interbelice (autori Emilia şi Alexandru  Bogdan). Cercetând manualul, am fost surprinsă nu numai  de profunzimea, simplitatea, claritatea studiului etic, care se realiza în şcoala românească de la 1939 (timpul editării manualului), dar  şi de problematica destul de actuală pentru noi, cei de azi, reflectată în conţinutul acestui manual. Manualul era predestinat elevilor clasei a VIII-a secundară  şi  într-o formă destul de accesibilă pentru elevii adolescenţi  promova valorile modernităţii,  valorile neamului românesc  şi a creştinătăţii  în sistemul de educaţie al timpului. Unul dintre compartimentele manualului relata elevului informaţia cu referire la criza morală de pierdere masivă a valorilor tradiţionale, care dădea primele semne în perioada interbelică şi care putea,  sub influenţa anumitor factori, să devină pe viitor o criză cu parametri endemici (extinsă la nivel de civilizaţie). În acest context, autorii manualului avertizau societatea despre importanţa conştientizării pe plan educaţional, a două probleme care existau în forme incipiente şi  la mijlocul sec. al XX-lea, dar urmau să se amplifice pe viitor (viitorul suntem noi) şi să devină un factor de risc enorm  pentru sănătatea morală  a societăţii româneşti şi nu numai…

Prima problemă, plasată în vizorul elevilor de către autorii manualului, ţine de  poziţia economică a omului în societate, poziţie, pe care acesta tot mai greu o poate depăşi.  Transformările economice, progresul tehnic au creat situaţia, când  valorile economice din ce în ce mai mult ne hotărăsc viaţa. Dar aceste valori nu pot deveni scopuri în sine, ci trebuie să servească valorilor ideale. În caz contrar riscăm a ne transforma în societatea omului blazat, pe care o prognoza filosofia religioasă la începutul sec. al XX-lea (N. Berdeaev „Noul ev mediu”), adică a omului  ieşit la suprafaţa existenţei sale materiale (omul ca şi corp fizic), robit de necesităţi economice, grăbit, obosit, indiferent, superficial, rupt de esenţa sa spirituală (duhovnicească), incapabil la o viaţă de profunzime, de creativitate –  rupt de Dumnezeu. Omul contemporan trebuie să readucă valorile economice (bunurile materiale) la justul lor rol – mijloace pentru realizarea valorilor ideale (dragostea, credinţa, nădejdea, frumosul, binele etc.), care plasate în contextul strategic al educaţiei mişcă umanitatea pe panta desăvârşirii şi zidesc o personalitate sănătoasă, puternică, un om cu virtuţi, o fiinţă de o înaltă frecvenţă duhovnicească – „Chip şi Asemănare a Lui Dumnezeu”. Dacă dăm însă prioritate valorilor economice, şi le transformăm pe acestea în  scopuri vitale, riscăm încadrarea  fiinţei umane în cercul vicios al necesităţilor materiale nesăţioase, care răpesc omului posibilitatea urcuşului îl materializează şi îl coboară în existenţa sa, doar la  un corp fizic, ce nu are viitor în eternitate.

A doua problemă, indisolubil legată de prima, care prezintă şi  o condiţie pentru depăşirea stării  economice, este problema regăsirii poziţiei eterne a omului, substanţei şi sensului său metafizic.  Autorii insistă că numai o personalitate înrădăcinată în eternitate, aflată în legătură permanentă şi vie cu  Dumnezeu, poate fi cu adevărat creatoare şi fericită. Altfel ne sprijinim pe un vid total, fără sens pentru viitor. În acest context avem nevoie de o adâncă reînnoire morală şi spirituală a omului, ca să dăm vieţii un conţinut adecvat stării lui fireşti  – de personalitate duhovnicească.

Pentru mine, ca profesor de istorie şi ştiinţe sociale, ca diriginte, acest manual a fost un suport  de instruire morală ce a determinat orientarea mea axiologică în activitatea pedagogică cu elevii şi părinţii lor. Punând mâna la inimă să recunoaştem, că  în cadrul sistemelor totalitare (de unde venim) cadrele pedagogice nu au beneficiat de o instruire etică fundamentală şi cred, că în prezent situaţia nu este mai bună.  Manualul oferă o informaţie detaliată cu referire la diverse  concepte morale, iar compartimentul „Lecţii de morală practică” şi în special partea  care ţine de morala personală vine în acord   conceptului moral creştin . Şi eu şi elevii mei am învăţat lucruri esenţiale, pe care nu le-am găsit în pedagogia  de azi, dezancorată de la creştinism.  Două decenii  am practicat în activitatea mea profesională  altruismul pedagogic în ce priveşte educaţia morală. Am elaborat şi realizat cu elevii de la liceul Gaudeamus din Chişinău, Republica Moldova în cadrul clubului „Logos” diverse proiecte pe probleme etice cu genericul  „Probleme de morală practică sau „Asistenţă etică prin comunicare”. Când veneam cu idei referitor la educaţia morală în cadrul  consiliilor profesorale sau la diverse întruniri pedagogice colegii mă întrebau: unde  am aflat un studiu atât de profund al problemelor morale, la ce eu recomandam etica românească interbelică şi literatura duhovnicească creştină, de  unde avem de cules  experienţă educaţională de veacuri cu referire la valori morale. Am suplimentat  studiul etic cu diversă literatură,  inclusiv duhovnicească, dar începutul a fost pus de acest simplu manual „ Etica pentru clasa VIII secundară”, autori Alexandru şi Emilia Bogdan, Bucureşti, Editura Timpul 1939. Cred că  acest fundament  moral în personalitatea tinerilor, care s-a educat prin etica ancorată la  creştinism  în şcoala românească interbelică a fost unul din  principalele elemente ce au făcut faimă  şcolii româneşti  în acea perioadă şi multe decenii apoi, pentru că atunci se lucra formarea celui mai important compartiment în personalitatea umană – principiile morale sănătoase. Se mai vorbeşte şi azi, din  inerţie, despre principiile şcolii româneşti, care din păcate  se pierd în forfota alternativelor educaţionale contemporane, din care aproape că lipseşte elementul moral.

Recent am găsit informaţia despre  manualul sus menţionat, apărut la editura ziarului „Universul” cu denumirea: „Etica pentru clasa VIII secundară de Emilia Bogdan, Alexandru Bogdan, ediţia IV complet refăcută”. Nu am reuşit încă  să procur manualul ca să văd ce s-a refăcut. Un lucru însă,  este cert: mai există în societate  interes pentru moralitate, fapt ce se confirmă prin sensibilizarea relativ uşoară, pentru informaţie morală, a persoanelor de  diferite diferite şi categorii sociale diverse, fapt constatat şi  prin experienţă proprie de comunicare. Din păcate cei de sus, cei care întocmesc programe şi determină sisteme educaţionale la sigur nu au interes pentru moralitatea copiilor noştri. Tinerii  care nu fac studiu etic fundamental ca odinioară  se împotmolesc în multiple  probleme morale, soluţionarea profană a cărora necesită energii enorme, cheltuirea cărora ar fi  mult mai efectivă având persoana o temelie de educaţie morală.

Necesitatea instruirii şi educaţiei morale în baza conceptului creştin

Elementul moral este axa pe care se ţine orice activitate educaţională. În linii mari educaţia presupune formarea personalităţii în baza principiilor morale, morala  fiind înţeleasă drept un sistem de cunoştinţe, aptitudini, atitudini şi acţiuni educaţionale, care are ca obiectiv final  convertirea omului la Bine.

Morala fundamentează instruirea şi educaţia cu principii şi asigură formarea în conştiinţa noastră a concepţiei despre om şi lume, concepţie  pe care apoi  se bazează comportamentul omului pe parcursul întregii vieţi.

În cadrul conceptului moral creştin se  insistă, că morala  îşi are începutul  în Dumnezeu. De la Dumnezeu omenirea prin revelaţie (descoperire de sus) a învăţat legile morale. Dumnezeu este Binele, de aceea o educaţie morală corectă înseamnă a-l aduce pe om la Dumnezeu, morala creştină, fiind în acest context unul din modulele principale  în opera de instruire şi educaţie religioasă.

Morala creştină asigură în persoana umană lucrarea  de  autocunoaştere în  lupta ei  cu păcatul  şi  autoorganizare în promovarea virtuţilor ( valorilor înalte), care au drept finalitate mântuirea sufletului, adică lepădarea omului de tot ce este rău,  întoarcerea definitivă a omului către  Dumnezeu şi relegarea lui cu Creatorul său, Părintele Ceresc – transformarea omului din rob umil al păcatului în fiu moştenitor al Împărăţiei Lui Dumnezeu.

Din păcate, secularizarea omului modern şi contemporan a avut ca rezultat crearea unor sisteme morale  de alternativă în civilizaţia creştină, sisteme prin care s-au introdus în educaţie principii,  ce l-au depărtat pe om de Dumnezeu (este vorba de sistemele morale materialiste: pragmatismul, utilitarismul, hedonismul etc.).

    Începând  cu epoca contemporană  în societatea umană se produce  separarea moralei de religie (de credinţe). Din  educaţia morală dispar  două elemente de bază:

1. Dumnezeu ca izvor de principii şi virtuţi morale.

2.   Dumnezeu ca finalitate a  existenţei morale a omului. 

Lumea contemporană îşi doreşte păstrarea virtuţilor (valorilor morale), dar în afara Celui, care le emană – înafara Lui Dumnezeu. Asta înseamnă că sistemele  morale laice în cel mai bun caz, admit doar elementul care reprezintă conţinutul moralei: virtuţile, dar şi acestea redenumite în valori general – umane, modificate  în conţinutul lor, după placul omului contemporan, care  în toate caută, în primul rând confortul.

Este ca şi cum am dori să utilizăm un aparat electric fără a-l conecta la sursa de energie. Ca rezultat  valorile promovate îşi pierd caracterul  autentic se fac asemenea unor produse falsificate pe piaţa educaţională – asistăm  la un proces de devalorizare a valorilor, fapt  prin care se adevereşte criza morală profundă, ce  atinge în prezent parametri endemici.

Trăsătura de bază a crizei sunt valorile lipsite de putere morală, de adevăratul lor sens: valorile morale există, dar în ele nu se mai crede, pe ele nu se mai mizează, nu se recunoaşte puterea lor, pentru că morala este deconectată de la Dumnezeu, ca sursă de putere morală şi finalitate strategică a educaţiei.  Sensul valorilor ideale înalte îl percep doar cei care rămân în legătură cu Dumnezeu, ei fiind tot mai puţini.

Omul de azi, despărţit de Dumnezeu,  încearcă să inventeze alte valori pe care le idolatrizează – pseudo-valorile: banii, plăcerile, confortul, distracţiile etc., acestea însă, în loc de fericirea,  pe care o aşteaptă omul aduc  cu sine  multiple probleme, care îi surpă existenţa: desfrânarea, orgoliul, mediocritatea, setea nepotolită de avere, agresivitatea, lipsa curajului, suicidul, bolile psihice, etc. Civilizaţia noastră clădită odinioară pe valori şi principii creştine îşi erodează propriul  fundament. Necesitatea efortului moral sporit în educaţie în zilele noastre este un imperativ, care nu cere nici demonstraţii şi nici amânări: lumea se dezvoltă accelerat – accelerat câştigă şi accelerat pierde.

Timpul în care trăim a scos toate măştile de pe persoana umană, libertatea pătrunde în toate sferele de manifestare a omului, dezgoleşte esenţa sa,  prin personalitatea morală manifestată într-un climat social  deschis.

Strategiile didactice,  implementate la moment  în lumea contemporană contribuie la formarea acestui climat deschis.  Atât cei vârstnici, cât şi  cei tineri pentru a recurge la o adevărată colaborare îşi dezvăluie în primul rând moralitatea, iar  nivelul de moralitate determină calitatea actului educaţional, de care depinde până la urmă ascensiunea societăţii spre Bine.

Care sistem moral va fi preferenţial în educaţia tinerei generaţii pe viitor?

Depinde de cei ce se preocupă de educaţie, de personalitatea  lor, de principiile pe care le acceptă  le trăiesc în propria lor persoană  şi le promovează în cei, pe care îi educă. Dacă să vorbim însă la nivel general social, depinde mult de concepţia educaţională (morală) adoptată şi promovată   de instituţia statului, care se preocupă de instruirea şi educaţia  generaţiei în creştere. Ce se spune despre educaţia morală în această concepţie? Ştiu oare părinţii, care întreţin instituţiile statului prin sudoarea frunţii, cum se zideşte personalitatea copilului lor? Sau părinţii ştiu doar să se confrunte cu problemele pe care le generează  tinerii needucaţi corect? Au ei, părinţii puterea morală personală de ai ajuta pe copiii lor atunci când aceştia se împotmolesc în probleme morale?…

           De ce,  concepţie  morală creştină în educaţie?

Argumente:

1. Istoric ( din destin) suntem clădiţi pe fundament creştin.

2. În morala creştină s-au păstrat elementele de bază ale moralei:

Izvorul dumnezeiesc de emanaţie a puterii morale;

Virtuţile ca  şi conţinut de bază prin care se obţine puterea morală.

                 Finalitatea vieţii morale,  Mântuirea  – integrarea personalităţii umane în Bine ca valoare absolută,  revenirea omului la calitatea lui de moştenitor al Împărăţiei Cereşti. Această finalitate  asigură motivarea  omului  la o viaţă morală înaltă.

3. Morala creştină (în special ortodoxă) este fortificată cu instrumente ale credinţei, are  o bază conceptuală eternă, care plasează personalitatea umană atât pe orizontala, cât şi pe verticala existenţială (viaţa pământească/ viaţa veşnică); virtuţile sunt protejate  prin practica religioasă a Bisericii.

4. În morala creştină regăsim elementele de cultură şi tradiţie a neamului românesc.

Lumea civilizată contemporană cu câteva decenii în urmă a pus problema educaţiei personalităţii în baza unui concept complex axiologic.  La ora actuală se investesc enorme resurse pentru orientarea axiologică a instruirii şi educaţiei în statele înaintate ale lumii, care culeg roadele revoluţiei sexuale din anii 60 a sec. XX,  prin care în societăţile contemporane s-au consolidat principiile materialiste.   Asanarea climatului moral  in cadrul tinerilor ar avea ca rezultat eliberarea parţială a unor energii sociale utile, care (în lipsa unor principii morale sănătoase), la moment se irosesc  în vag şi fără rezultate  prea mari pentru soluţionarea problemelor etice ca: suicidul, desfrânarea, mediocritatea, laşitatea, orgoliul, lipsa demnităţii, lipsa dorinţei de a munci, lipsa curajului civic, agresivitatea e.t.c.

Dintotdeauna resursele cheltuite pentru prevenirea problemelor sunt mult mai mici decât cele pentru înlăturarea consecinţelor negative ale viciilor sociale. Societatea noastră  postcomunistă, hărţuite de fenomenul crizelor „non-stop” , într-un caleidoscop de concepţii materialiste, de regulă străine genofondului nostru  cultural, cu familia în destrămare, nu s-a  mai preocupat in direct de educaţia axiologica,  mai bine de două decenii. Ca rezultat, avem multitudinea de probleme etice, în special  la nivel personal cu care se confrunta  adolescentul nostru şi incapacitatea lui de a le soluţiona.  Tinerii   „se fierb în sucul lor”,  depun eforturi enorme pentru soluţionarea  intuitivă  a problemelor de constituire a personalităţii, rezultatele acestor  eforturi,  într-un mediu educaţional profan din punct de vedere etic, nu întotdeauna sunt cele aşteptate.

Experienţa istorică  demonstrează  beneficiul enorm pentru persoană şi societate pe care îl poate avea un sistem de instruire şi  educaţie axiologic, cum este cel bazat  pe morala creştină. Trebuie însă de menţionat că morala creştină este parte componentă a educaţiei religioase creştine şi nu poate fi privită în afara ei. În prezent avem ore de religie în şcoală, dar nu şi educaţie etică în baza conceptului creştin. În prezent, educaţia copiilor adesea se face  în afara oricărui sistem sau într-un amalgam de concepţii morale şi care de regulă sunt străine culturii româneşti, cultură, care  în temelia sa  este creştină. Pe plan moral, există o mare diferenţă între tinerii care au primit educaţie morală creştină ( familie, şcoli speciale)  şi cei care nu au primit o astfel de educaţie (sistemul educaţional de stat).

Sub aspect universal – omul in formare are dreptul  la o  instruire şi educaţie  în care să se regăsească  principiile morale creştine, partea lui de moştenire de la strămoşii săi, pentru a preveni şi soluţiona diversele probleme cu care se confruntă  în procesul său de devenire.

Pentru noi, românii, această moştenire  în esenţa sa este creştină,  orientată la  legile morale creştine şi la virtuţile creştine, care pot asigura  relegarea noastră de Dumnezeu şi mântuirea sufletului nostru ( în cazul când pretindem la o educaţie de profunzime). Vorbind însă de un interes major social, instruirea şi educaţia in baza concepţiei  morale  creştine  ar minimaliza riscul  persoanei umane de  a se împotmoli in probleme de ordin  moral, ar spori puterea ei morală de a soluţiona probleme personale  şi a se opune viciilor, ar contribui la direcţionarea ei  şi spre interesul comunitar.

În concluzie  vreau să menţionez,  că principiile morale creştine, utilizate cu deplină conştiinţă  în cadrul unor cursuri umaniste cum ar fi istoria, limba română, educaţia civică, transformă  activitatea didactică într-o veritabilă operă  educaţională, intr-o adevărată „Îndrumătoare  a vieţii”  şi contribuie la realizarea  obiectivului major al  educaţiei : “Pregătirea copilului pentru o viaţă bazată pe înalte principii morale, pregătirea lui pentru  discernământul Binelui “.

 

Tatiana DOIBANI