LOADING

Type to search

O slujbă de Sfântul Maslu (nu) ca oricare alta

Ortodoxie si traire

O slujbă de Sfântul Maslu (nu) ca oricare alta

Share

Despre cum a reusit un hoț să ne facă să vedem lucrarea lui Dumnezeu

În ultima vineri din lună, obișnuim la cripta noastră de la Saint Sulpice să slujim Sfântul Maslu. Cei obișnuiți cu spațiul nostru liturgic știu cât ne bucurăm cu toții de atmosfera de taină întreținută, alături de rugăciune, și de lumina (doar a) candelelor și a lumânărilor. Sigur, vizibilitatea este minimă, câteodată ne este greu să ne distingem și fețele, mai ales în spatele bisericii, dar în fond atenția noastră este concentrată spre altar. Și, desigur, este de spus că nu din rațiuni economice, cum ar putea glumi unii, ocolim pe cât putem lumina electrică atunci când slujim în săptămână, la ceas de seară, ci din încredințarea că nedând de lucru prea tare simțurilor trupești, accedem mai ușor la starea de rugăciune, și deci ne întărim în lucrarea simțurilor duhovnicești.
Slujeam mai mulți preoți Sfântul Maslu, ca de obicei, în ultima vineri din lună. În zona cea mai întunecoasă din spate de la criptă se strecoară cineva din afara comunității noastre, rău intenționat. Apuc să îl miruiesc, neștiind cine este, și fără să-i văd lămurit fața. Întâmplarea face ca în proximitatea lui să se găsească o familie, soț și soție, nu mai știu dacă aveau și dintre copii cu ei în acel moment, aflată pe atunci la primii pași de descoperire a vieții Bisericii, cel puțin în parohia noastră.
Aventura noastră începe în momentul în care necunoscutul profită de neatenția acestor credincioși și le fură o geantă de mână, importantă se pare prin actele pe care le conținea. Soțul sesizează, desigur, cu oarece întârziere, absența genții și iese în viteză afară să îl caute pe tip. Din precipitarea cu care a părăsit cripta am bănuit că s-a petrecut ceva. În general încerc să nu mă las atras, cât timp e rugăciunea în biserică, de nimic. Acum însă, în chip excepțional, las pe ceilalți părinți să slujească și ies și eu afară, ușa noastră dând în lateralul bisericii. Mă urmează și soția lui. Desigur, neștiind ce să facem, și întrucât soțul se decisese să se dirijeze către fața bisericii, în speranța de a-l putea identifica cumva pe făptaș, eu cu doamna rămânem în fața ușii criptei.
La un moment dat, din direcția opusă celei în care plecase soțul, dinspre spatele bisericii, se apropie un tânăr de noi. Nu aveam cum să îl recunosc, însă doamna îmi spune : „stați un pic, nu cumva este tocmai acesta ?” Mă uit la el. Desigur, ar fi putut fi. Nici el nu ne cunoștea, nici noi nu prea, nu era nici o siguranță văzutul vag prin întuneric. Îl „interpelăm”. În acel moment, veți spune, da, ca în filme, trece prin fața noastră o patrulă de poliție. La vremea respectivă treceau mai des, întrucât era un post de poliție deschis în apropiere. Îi abordez și le spun ce s-a întâmplat, că îl suspectăm pe acesta. Individul părea a fi un pic vulnerabil la nivel psihic. Deși nu aveam nici o dovadă că el a făcut-o, deși nu știam sigur că el este, deși ar fi putut spune că îl confundăm, spre surprinderea noastră … se arată de acord să se ducă și să aducă geanta de acolo de unde a dosit-o ! El era ! Prin ce minune nu era deja departe de noi ? Să-l fi atras oare gândul să mai fure ceva ? Nu știu. Cert este că îl aveam, în chip nesperat, pe hoț în fața noastră.
Cum ascunsese geanta în proximitatea bisericii, în scurtă vreme iată-l înapoi cu prada. Reîntors între timp, soțul îl recunoaște. Hotărâm că nu depunem plângere și lăsăm individul să poată pleca în pace. În fond, își recunoscuse fapta, ceea ce însemna că era pe jumătate iertat, iar cu cealaltă jumătate a fost și mai simplu, când ești în starea lăuntrică de la Sfântul Maslu este cam cu neputință osândirea aproapelui. Într-un cuget deci am decis ca totul să se încheie aici. Deopotrivă cu noi, patrula de poliție.
Personal, mă gândeam cu recunoștință că, dincolo de pierderea concretă a actelor, bunul Dumnezeu ne-a ferit de o lovitură mai mare. Pentru această familie care făcea cunoștință cu slujbele noastre, furtul genții ar fi reprezentat cel mai probabil un atentat în ceea ce privește încrederea lor de a frecventa cripta noastră. E teribil să vii cu toată dragostea într-un loc de rugăciune și să fii agresat, fie și în acest chip, de la primele încercări de a te atașa de comunitate. Aici ar fi lovit cel viclean dacă nu și-ar fi vădit Dumnezeu ocrotirea. Măcar au putut simți, dincolo de ce am putut face noi omenește, mângâierea unui happy end deloc previzibil.
Am revenit cu toții bucuroși la Sfântul Maslu. În câteva minute slujba se termină, firesc, de parcă nimic nu s-a întâmplat. În afară de noi, cei câțiva la curent cu faptele și bucuroși că toate sunt în ordine, cei din criptă nu bănuiau nimic. Pentru ei fusese un Sfânt Maslu ca de obicei.

Pr. Răzvan Ionescu, Paris

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *