LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Omul durerii si tehnologiile analgezice

Share

Scopul vieţii nu este suprimarea durerii, ci găsirea bucuriei.

Durerea este accidentală (raportând-o la durata vieţii), căci după o vreme trece, se toceşte, oricât de ascuţită ţi s-a părut la început. Ea se referă numai la tine, la trupul tău îndeosebi şi, dacă vrei, poate rămâne o taină. Citind vieţile cuvioşilor monahi, vedem cât de puţină importanţă acordă aceştia bolii şi durerii. Faptul că se roagă mereu coboară mult pragul de percepţie şi disconfortul acestei stări, considerată de neîndurat pentru un om agitat din lume.

Bucuria în schimb poate fi continuă, când viaţa ta se întemeiază pe armonia cu tine şi pe armonia cu ceilalţi, într-o reţetă de echilibru concepută de sufletul tău, în colaborare cu Ingerul. Bucuria nu este numai a ta, ea se răspândeşte cu graţie în jur, fericind orice om căruia îi răspunzi la salut.

Dar lumea noastră nu caută bucuria, este o lume care se văicăreşte toată ziua, preferând să investească în cercetări, în tehnologii avansate de suprimarea durerii.

Desigur, sfera psihologică a durerilor isterice (reale, dar neconfirmate de analize) este cunoscută şi se tratează din vremea lui Charcot şi Freud. Durerile pacienţilor în fază terminală au şi ele analgezicele lor. Dar de ce să-ţi asumi durerea umană ca teritoriu al unui imperiu, în care tu, doctor emerit, să iei decizia ablaţiei ganglionului cerebral, considerat centrul durerii?! Va fi mai fericit pacientul tău?

Fugind de durere, dar alungând-o viclean din corpul nostru, ea migrează în soartă. Sigur, şi aceasta are analgezice (se spune că fericirea atenuează durerea), soluţii mai simple chiar şi mai puţin medicale, dacă te descurci cu banii. Într-o lume coruptă, îţi poţi cumpăra o soartă bună: un post aproape de casă, un premiu internaţional…

Părintele nostru Ionuţ nu mai întreabă la spovedanie dacă ai curvit, dacă ai ucis, ci enunţă un păcat care le cuprinde pe amândouă:

-Aţi plătit pe cineva ca să obţineţi vreun avantaj?!

Adică, ţi-ai înjunghiat pe la spate colegul de bancă (de concurs), ca să-l jefuieşti de bucuria pe care o merita, foşnind nişte bancnote, în auzul unui juriu fără Dumnezeu?!

Şi dacă răspunsul este da, îl amână cu împărtăşirea. Poate unii cred că nu e mare lucru, dar să fie limpede, cel ce junghie şi ucide bucuria aproapelui nu va sorbi din acelaşi Potir cu sfinţitul părinte.

De ce să cauţi suprimarea durerii, a încercării tale de viaţă, dozată cu multă milostivire de Doctorul Ceresc? De ce să cheltui fără măsură pe consultaţii şi medicamente analgezice cu efecte secundare, când ai la îndemână rugăciunea şi ajutorul sfinţilor, cu minunate moaşte? De ce să investim în tehnologii avansate, care să şteargă din mintea noastră durerea, de fapt, însăşi imaginea Omului Durerii, când două milenii de civilizaţie creştină şi-au găsit în El modelul libertăţii de alegere a fiinţei, care acceptă să-şi conducă Viaţa după Iubire şi Adevăr, după iertare, suferinţă şi jertfă pentru aproapele său?!

Încerc să-mi imaginez individul lipsit de ganglionul cerebral al durerii: un soldat universal, capabil de orice îndrăzneală asupra aproapelui. Executând orice ordin (cu cât mai uşoară şi frumoasă i-ar fi fost împlinirea liberă a poruncilor lui Dumnezeu!), fără alt discernământ decât grosimea teancului de bancnote. Urâtă lume, pe care n-o văd în stare să mai creeze ceva, să mai bucure pe cineva…

Deşi, ar mai fi o nădejde. Mă gândesc la acei pacienţi, cu un membru amputat, care mai sunt în stare de a-i simţi, uneori suferinţa… Dacă ganglionul cerebral al durerii ar fi suprimat chirurgical, cred că inteligenţa abisală a fiinţei umane l-ar re-crea şi l-ar aşeza în inimă, împreună cu icoana Celui Răstignit şi Înviat. Iar ablaţia inimii, cine o va mai cuteza?!

Bibliografie: TRINITAS TV, emisiunea „Sursa, sensul şi remediul durerii”.

Elena Frandeş

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *