LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Omul este ca un radio

Share

Nu ne specializăm nicidecum în arta de a ucide! Evanghelia este arta de a trăi, astfel încât viața să nu înceteze. Cred că ne lipsește Predica de pe Munte, mesajul ei în viața noastră. Această civilizație a clipei, acest păgânism sălbatic, nu-i va înlănțui chiar pe toți. După secole, lumea a întors brusc spatele vieții contemplative, datorită unei bunăstări aparente.

  • De fapt, suntem la pragul de jos al sărăciei, zise părintele la o molitvă de opt zile, într-o mansardă supraîncălzită pentru luna mai. Atâta doar că această bunăstare nu are cum să ne potolească foamea. Să fii persoană, nu person (fr. nimeni), cum scrie Alex. Mironescu în Jurnal.

Creștinismul se trăiește prin puterea dragostei de a învia morții. Să ne înconjurăm de oameni care vor să Îl slujească pe Hristos! Prea mulți flămânzi necercetați…

  • Cea mai mare tulburare este lipsa unui ideal în viață. Fiecare divorț este o calamitate, ca surparea unui munte. Fiecare avort este o Hiroshima. Fiecare adulter este încărcat de electricitatea dezastrului, zise părintele în aceeași zi, la o sfeștanie făcută unei familii harnice de basarabeni devotați.
  • Falimentul iluziilor ne descoperă adevărul: nu suntem singuri, suntem cu Hristos!

Duhovnicul nu este un ambasador trist al vreunei instituții cuturale. Nu vine cu statistici, nu se preface. Părintele nu vrea să fie nici prea informat, nici îngrijorat. Să ne Te face doar, Dumnezeu știe cum, să simți o prezență. Prezența lui Dumnezeu.

Doar că suntem incapabili să vedem coordonatele spirituale, câtă vreme ne lăsăm ghidați de lupi, nu de păstori. Avem nevoie de păstori veritabili, care să transmită acea stare, să comunice acel har care ne lipsește. Să știm ce semnifică prezența lui Hristos în viața noastră, în lume și în cosmos. Să nască în noi speranța.

  • Oamenilor li se servesc exagerat de multe statistici halucinatorii, care le distrag atenția de la Calea lor. Câte ouă… Câte berze… Câte și câți… Doar-doar s-or mai abate câțiva de la destinația spirituală, zise părintele de Izvorul Tămăduirii.
  • Lumea are acută nevoie de profeți, care să amintească permanent că nu ne este îngăduit să trăim ca niște măgari!
  • Prea multe statistici determină prea multe crize! Criza muștelor, criza alunelor, criza dopurilor, criza șopârlelor… Numai crizatul de aghiuță vrea să ne exaspereze, să ne sugereze că avem multe alte crize majore de rezolvat, iar cea spirituală poate fi amânată. Miza nu e pierderea iubirii, nici măcar a credinței. Miza e pierderea speranței. Pentru că omul deznădăjduit nu mai dorește iertarea divină… Singurul păcat care nu se va ierta. Singura armă diabolică care ne poate ucide sufletul e nesperanța.
  • Omul este sufocat de inutilități. Omul înstrăinat ajunge să-și idolatrizeze excrementele… Nu ar trebui să ne mire balamucul lumii, otrăvite cu aiureli, absurduri, dezordini, confuzii. Capitalele – – și nu numai – nu mai vorbesc de Dumnezeu și de sfinți…
  • Prea multă opulență, prea mult nesaț. Ce ar fi ca în fiecare dimineață să ne salutăm sfântul zilei? Omul este ca un radio. Câte unul captează doar bruiaje. Altul prinde doar postul local. Alții prind toate frecvențele…
  • Telefericul bunăstării părea că va urca lumea spre pisc, dar acum e blocat. Comoara Tradiției ne apropie de adevăr, pe care se întemeiază fiecare sat, fiecare oraș și tot pământul nostru.

Biserica reaprinde focul sacru, din mila lui Dumnezeu, păstrând așteptarea ca pregătire și pregustare. Asta nu ca să se dea în stambă, ci pentru ca noi simțim ce e viu și să nu confundăm moartea cu viața, întunericul cu lumina. Este un reper prin labirint.

Viața este opera (cartea) lui Dumnezeu. Unii autori nu își citesc propria carte… Nu își deschid cadoul. Nu se împacă.  Nu-și repară aparatul de radio, nu își ridică antena. Nu captează nici semnal, nu au nici baterie. Alții își atribuie cărți, deși nu au scris nici un rând. Cred că pot fi laureați prin virtuțile altora. Ei se amăgesc că pot fi mântuiți prin pocăința altora.

Submediocrii își închipuie că ei sunt cei mai grozavi și restul sunt sub ei. Nu admit existența divinului și obligă pe alții să asculte doar ce posturi de radio vor. Neagă valoarea culturii și bucuria spiritului. Dacă ar fi după ei, la radio ar fi numai manele. Prostia suburbană duce zilnic la violență și la frustrare, la dezgust și deznădejde. Cultura Duhului poate revitaliza mahalaua, dacă această dorește să fie reanimată, să se debranșeze de la perfuziile otrăvitoare.

Noul val de ateism este format din cei ce nu mai acultă radio deloc. Sunt prea deștepți, prea bogați, prea plictisiți, prea bruiați. Doar CNA-ul divin îi mai poate amenda părintește, recuperându-i pentru fericire. Miza este să nu pierdem iubirea. Adevărul nu seduce, el convinge.

  • Chiar nimeni nu mai este el însuși?! se întrebă părintele retoric în Duminica Tomii. Ce valoare pot avea vorbele, dacă nu sunt expresia nici a libertății, nici a unor oameni liberi?! Citește Evanghelia, tinere, dar citește-o cu lacrimi în ochi: e un bilet de dragoste. Și nu te alarma, un faliment material poate fi o biruință duhovnicească… Te vei schimba cu adevărat abia când vei renunța la aroganța cu care îi tratezi pe ceilalți.

Marius MATEI

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *