LOADING

Type to search

Ortodoxia!

Ortodoxie si traire

Ortodoxia!

Share

Cuvânt tainic, oricât au încercat oamenii să-l explice… Şi taina ce e, în fond? Tot o explicaţie, însă printr-o altă taină. “Adâncul cheamă adâncul”, adică taina cheamă şi se dezvăluie, se întrezăreşte numai printr-o altă taină. Dar cum deschizi, prima dată, sipetul tainei? Reuşind să taci în plină emoţie atunci când ai întrezărit ceva cu mintea dar nu poţi exprima (conceptualiza), cel mult murmurând, şi apoi având curaj – pentru a “ghici” restul – să te arunci în hăul acesta care este Dumnezeu, şi a cărui “simplă” prezenţă sfidează orice lege. Da, aţi citit bine: orice lege. Căci numai dragostea este legea Lui, iar dragostea, culmea!, nu are legi aşa după cum nu are nici definiţii.

Cine a putut defini dragostea? Poate doar, aspiraţional, aceia care au trăit-o şi care au ars odată cu ea: amanţii fără scăpare şi sfinţii. Dar cine şi câţi au fost aceştia…? Restul, cei normali, doar vorbim/flecărim despre ea. O confundăm cu onoarea, cu solidaritatea, cu mila, cu respectul, cu datoria. Dragostea însă le cuprinde smerită pe toate, dar rămânându-i tot timpul ceva în plus. Oare ce?

Dragostea – fiind mai mult o însuşire a sufletului – aparţine inimii, care nu vorbeşte în cuvinte, care nu se formulează în idei. De fapt, se spune că doar diavolul şi ai lui au idei, creştinul are gânduri. Interesantă distincţie, care desparte mintea (cu raţionamentele ei reci, logice) de inimă (în care care este cuprinsă şi mintea). Mai mult, dragostea nu este definită de progres, nu este marcată de cunoaştere, nici măcar nu evoluează; ea nu are logică omenească căci este ceva perfect nepământesc. Obârşia ei trebuie căutată în altă parte: sus, de către noi, cei de jos. În sensul acesta, Ortodoxia este cea mai curajoasă şi, în fond, mai nebunească dintre toate credinţele pământului ăstuia. Ea încearcă să facă pentru toată lumea gustată, vizibilă şi pipăibilă dragostea. E ca şi cum ai muşca din Cer, te-ai înfrupta dintr-o aripă de înger, ai frământa în mâini poala Domnului.. Tot ea, Ortodoxia, încearcă să definească iubirea prin rugăciune, suprapunându-le! Lovitură de maestru: suprapui concretul unei exprimări conţinute în rugăciune peste volatilul inefabil al unei simţiri… E ca aburul fierbinte care se cristalizează, captiv, pe peretele rece al vasului preschimbându-se într-o picătură concretă, folositoare.

Aşa după cum “arhitectura este muzică solidificată”, tot aşa Ortodoxia poate fi descrisă ca dragoste transpusă în formă inteligibilă, pământească. Adică o taină, ceva ce atrage după sine o altă taină. Unde ne oprim? În taină nu există oprire, aşa cum nu există nici început. O taină nu începe niciodată – ea este în perpetuă desfăşurare de când lumea – ci doar tu începi să o trăieşti/respiri/cauţi/doreşti.

Taina e din veac, iar tu mergi prin ea, ca printr-un tunel, în veşnicie. Ortodoxia este candela din bezna orbitoare a acestui tunel!

 

Razvan Bucuroiu

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *