LOADING

Type to search

Părintele Ioan

Ortodoxie si traire

Părintele Ioan

Share

 

Într-o slujbă în sobor toate trebuie să fie bine organizate de la început.

–         Aşa cum fotbaliştii ies în arenă şi ştiu fiecare, înainte de meci, unde le e locul, aşa cum orice membru al orchestrei ştie dinainte unde să se aşeze, în funcţie de instrumentul la care cântă, aşa şi preoţii trebuie să ştie dinainte cum va decurge slujba şi unde trebuie să stea fiecare, spunea părintele Bizău şi dreptatea era de partea dânsului.

Acesta era şi motivul pentru care proaspeţii hirotoniţi într-ale preoţiei aveau datoria să rămână câteva săptămâni la catedrală, unde făceau practică liturgică. Câte doi-trei preoţi tineri se întâlneau deodată la altar, iar părintele Bizău şi ceilalţi preoţi slujitori aveau datoria să-i îndrume în slujire.

Slujitor cu experienţă, părintele Bizău avea mare respect pentru cele sfinte şi pentru ceea ce dânsul numea „estetica sacerdoţiului”, frumuseţea şi măreţia unui ceremonial executat desăvârşit. Nu prea-i avea la inimă pe delăsători şi ignoranţi, dar ştia şi să aprecieze un bun slujitor.

Într-o zi apar în altarul catedralei doi tineri, proaspăt hirotoniţi. Părintele îi privi cu surprindere. Nu prea călcau ei a popă, dar în câteva săptămâni s-ar fi dat pe brazdă.

–         Doamne-ajută, frate! spuse dânsul, analizându-i reverenda. De unde eşti frăţia ta?

–         De la Aiton, părinte.

–         Da… da… Şi numele ţi-e…

–         Sebi.

–         Doamne păzeşte, cum o să te cheme aşa!?

–         Păi… aşa mă cheamă, părinte.

–         N-ai alt nume? Un nume frumos, de creştin?

–         Mă mai cheamă „Ioan”.

–         Ah, aşa! Ia uite, ce frumos! Părintele Ioan! Aşa…, aşa… Şi frăţia ta eşti…

Se întoarse spre cel de-al doilea, dar rămase stupefiat. De sub reverenda neagră, un pic şifonată, strălucea o pereche de bocanci cafenii.

–         Vai de mine, dar frăţia ta de unde vii cu bocancii aceştia? N-ai avut altă încălţăminte?

–         Mă iertaţi, părinte, dar m-am grăbit azi dimineaţă…

–         Ei, frate, cum o să slujim noi cu bocancii aceia? Ce vor zice credincioşii? Că ne pregătim de război? Ah, dar cu pantalonii aceştia albaştri… Cum o să mergem aşa? Când vom face închinăciune, cu spatele la credincioşi şi ni se vor ridica toate, frăţia ta o să pari venit de prin Texas sau Ciumăfaia, frate… Care-ţi este numele?

–         Tavi…

–         Doamne păzeşte! Cum o să te cheme aşa?!

–         Mai am şi alt nume, „Ioan”.

–         Ei, vezi? Aşa! Părintele Ioan! Şi eu sunt tot Ioan!

Aşa dădu Domnul ca la slujba din acea dimineaţă să fie în altarul catedralei părintele Ioan, cu părintele Ioan şi cu părintele Ioan. Iar când unul cerea:

–         Părinte Ioan, adu cădelniţa,

Ceilalţi doi se îndreptau imediat spre cădelniţă, dornici să se afirme.

 

Popescu Ioan

 

Previous Article
Next Article

1 Comment

  1. Ioan 19 iulie 2018

    Rolul primordial îl are educația în familie, cum spunea Părintele Arsenie Boca, dar la preoți, e obligația școlii teologice să-i educe moral în primul rând, căci de la pilda vieții unor preoți(nu puțini), pleacă starea de creștini „căldicei” ai neamului nostru, drum care duce inerent la „răceala”(cel puțin) Occidentului creștin.

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *