LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Pasarea din colivie

Share

Câteva zile la rând am tot auzit în copacii din jurul casei glasul unei păsări.

Era un amestec ciudat de fluierături, triluri, ciripit, croncănit aşa încât oricât aş fi ascultat nu mă puteam dumiri ce pasăre să fie asta care strigă, cântă , ţipă când melodios când imperativ/chemător apoi jalnic/sfâşietor ?

N-o vedeam dar îmi imaginam stările prin care trecea căci era şi ea o făptură cu nevoi şi dorinţe, cu dureri şi spaime care poate a pierdut pe cineva drag sau chiar ea s-a rătăcit prin cine ştie ce împrejurări necunoscute.

Mă bucura gândul că dacă totuşi mai vin în oraş astfel de păsări încă nu-i totul pierdut pentru noi şi pentru celelalte vietăţi ale pământului. Până într-o seară când s-a dezlegat misterul .

Lângă o gură de canal cineva din familie a găsit un papagal.

L-a prins cu uşurinţă căci era atât de buimăcit şi de hămesit încât nici n-a mai opus rezistenţă.

Avea penajul verde-gălbui, cu gri iar în dreptul ochilor natura îi picurase două lacrimi portocalii.

Era cam cât un graur de mare cu o coadă lungă şi un moţ frumos arcuit în sus iar picioarele scurte cu degete lungi parcă erau nişte catalige atunci când mergea.

Am vrut să-l mângâi dar m-a ciupit cu ciocul lui scurt şi gros ca să mă avertizeze că nu-i plac familiarismele pe guşa goală.

Copiii au improvizat o colivie,i-au dat apă şi mâncare apoi l-au pus “sub lupă “.

După ce şi-a mai prins inima cu seminţele din cutiuţă a zburat pe beţişorul prins între pereţii de plasă şi a început să facă “frumos”.

Îşi umfla aripioarele şi deplasându-se când la stânga când la dreapta scotea trilurile pe care le auzisem înainte.

Ea era pasărea misterioasă – un gen de papagal despre care se spune că imită sunetele din natură.

Părea bucuros că se întorsse “acasă” în colivie unde prezenţa oamenilor devenise ceva obişnuit pentru el.

Cănd nu era nimeni în curte stătea posac, umblând de colo-colo însă cum venea cineva se punea pe cântat.

Evadase probabil din vreun apartament sau poate un copil curios a deschis uşiţa coliviei pentru a-l vedea cum zboară.

Dar el,bietul,n-a ştiut să profite de libertatea pe care o căpătase prea târziu ca să mai ştie cât preţuieşte şi s-a oprit în copac – singurul crâmpei de amintire despre ţinutul lui de baştină.

Prins şi pus la mezat a devenit jucăria şi obiectul de distracţie al celor care au avut bani să-l cumpere .

A stat la noi o saptămână timp în care “am dat sfoară-n ţară” pentru a-i găsi stăpânul apoi l-am trimis căci nu-mi place să văd păsări în colivie.

Devenise ţinta pisicilor din cartier pe care le atrăgea cu ciripitul lui şi când vreuna era prin preajmă ţipa disperat, se pitula pe podea şi rămânea nemişcat ,paralizat de ochii fosforescenţi ai fiarei ce pândea ascunsă printre corzile de viţă.

Ştia sărmanul cu cine are de-a face căci probabil avusese vreo experienţă nefericită care îi dădea fiori şi numai inimioara lui ştia câtă spaimă o fi îndurat!

Privind pasărea aceea micuţă , dresată şi obligată să-i distreze pe alţii gândul mi-a zburat departe la acei nevinovaţi , mulţi şi neştiuţi, dispăruţi fără urmă într-o lume care se laudă că prin mijloacele ei sofisticate poate vedea şi puiul de balenă în pântece.

Acei copii al căror destin a fost schimbat , desfigurat, întunecat ,lipsit de orice perspectivă ,privat de orice şansă ,învăluit în cea mai monstruoasă tăcere şi cupiditate.

Miile de copii răpiţi,duşi pe meleaguri străine pentru a li se pierde urma ,vânduţi ca orice marfă atunci când piaţa o cere, terorizaţi fizic şi psihic – jucării la discreţia unor monştri cu chip de om .

Şi a căror soartă cumplită ar trebui să dea frisoane celor care ,în virtutea funcţiilor deţinute în sfera socială,”se ocupă”cu Drepturile copilului.

Căci ei singuri nu se pot apăra deoarece nu cunosc răutatea şi fariseismul acestui veac şi nici nu au abilităţile necesare fiind lipsiţi chiar de rugăciune.

Pentru că uneori legile emise pentru ei şi care vizează şcoala ori familia sunt contrare nevoilor spirituale şi în loc să-i ajute mai mult îi derutează şi-i fac să se abată de la Poruncile dumnezeieşti.

Pe bună dreptate mulţi se întreabă oare ce învaţă copiii lor la şcoală dacă după ani şi ani de studiu tot nu sunt pregătiţi să înfrunte realitatea şi viitorul cu provocările lui îi sperie?

Răspunsul este simplu şi dureros: pe tot parcursul procesului de instrucţie şi educaţie a copilului lipseşte Hristos.

În tot ce învaţă cu excepţia lanţului trofic el nu vede nici o legătură între celelalte părţi ale Creaţiei,persoana lui şi Dumnezeu.

Lipseşte Cuvântul din viaţa lui împreună cu spiritul creştin care poartă cu sine toate valorile umanităţii:adevărul,dreptatea,mila,smerenia,etc.

Totul este lăsat în seama orei de Religie care de altfel este considerată doar un prilej de pierdut timpul.

Încercărilor Bisericii de a aşeza învăţătura pe bazele tradiţiei noastre ortodoxe li se opune bineînţeles, grija de a nu incomoda pe cineva cu învechita noastră credinţă.

Să vedem cum tratează Ministerul Educaţiei,.. şi.. .propunerea Bisericii de a sărbători ca zi nelucrătoare Sfânta Treime.

În orice programă şcolară şi pe site-ul ministerului se poate citi: Zile libere conform art.3 din Lege

1 Decembrie 2011 – Ziua Naţională a României

1Mai 2012 – Ziua Muncii

4iunie 2012 – a doua zi de Rusalii.

Nu cred că asta-i formularea pe care a oferit-o Biserica – Rusalii – în loc de Pogorârea Sfântului Duh dar poate vrea cineva să ştie cum se numeşte şi această a doua zi?

Ce anume o face să fie atât de importantă încât este considerată zi liberă prin Lege?

Care este semnificaţia sărbătorii şi cum o petrecem?

De sus în jos şi invers toţi se ruşinează de numele Domnului.

E mai simplu să spui – a doua zi după…decât Sfânta Treime !

Ai scăpat de obligaţia elementară de a-i îndruma pe copii să meargă la biserică în această sfântă zi şi de a te duce tu însuţi.

Dar când vin de aiurea indicaţii preţioase despre cum să introducem “informaţii”care să conducă la “toleranţă”ne grăbim să le punem în aplicare .

Există undeva mai multă îngăduinţă şi mai mare dragoste decât în Hristos ?

Cum ar putea copiii să-şi respecte dascălii dacă aceştia L-au scos pe Domnul-Dumnezeul lor pe uşa din dos?

În piaţă pe o masă un domn îşi expunea cărţile din biblioteca personală spre vânzare.

Una mi-a atras atenţia: Minunatele fapte eroice ale unor copii.

Citind-o m-a uimit şi m-a ruşinat curajul cu care copii de vârste fragede au stat în faţa morţii .

Şi nouă ne e teamă să ne mărturisim credinţa .

Sunt buni la toate copiii noştri, nu-i aşa?

Elena FRANDEȘ

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *