LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Patologia ceasului din zori

Share

Stiu de mult acea năvală din zori, care trădează un defect al inimii lui de adaptare la lumina zilei, de la starea nopţii. E ca şi cum în vis ar primi puteri nelimitate de a porunci, de a biciui, de a nedreptăţi, puteri ale întunericului, pe care le ia cu sine fără să-şi dea seama şi peste pragul zilei. Cine cade sub ochii lui dimineaţa înghite atâta prigonire, că vreme de câteva ceasuri îşi simte parcă oasele rupte, inima zdrobită, genunchii prinşi într-un tremurat din care nu se mai poate opri. În ziua aceea, trezindu-se din somn pe la unsprezece, el s-a repezit să-i ceară socoteală femeii pentru te-miri-ce. A început cu o învinovăţire bruscă, la scurt timp după ce ea sosise acasă cu coliva, de la biserică.

Ia uite, s-a deschis tribunalul, gândi amărâta, încercând să-şi păstreze pacea.

-Să faci imediat baie copilului, să-l speli şi pe cap! Mereu găseşti motive să amâni. Uite ce jeg are pe gât. Ce ţi-e aşa greu? De dimineaţă n-ai făcut nimic, pierzi vremea pe la biserici! Sâmbăta e zi de lucru, nu de rugăciune. Spală pe jos, fă curat, ne îneacă mizeria.

-Hai să mergem în baie, consimţi ca o oaie fetiţa, deşi toată săptămâna o duruse urechea şi o mică tuse începuse deja. Dar nu voia să fie certată, din „cauza ei”, cea care avea grijă de dânsa.

A îmbăiat-o repede, pe trupuşor şi pe cap, apoi a pornit foenul, care îi făcea rău copilului la ureche. Oare mâine îi va creşte temperatura? se îngrijora femeia, mângâindu-i capul delicat.

Compar această mică întâmplare de familie, cu viaţa mea.

Nu mă deranjează să fiu pusă la orice treabă, ci modul de a fi scoasă, cu răsteală, din programul care decurge bine şi să fiu îmbrâncită, ca de pedeapsă, în alt program. Fără un minimum de timp să mă acomodez, să-mi fac o strategie, să stabilesc priorităţi… De fapt, acestea dispar primele, odată cu libertatea opţiunii, căci prioritatea era să fiu lăsată să-mi continui ceea ce tocmai lucram. Îmi slăbeşte inima, îmi pierd bucuria de a trăi, în vreme ce mă întreb, de ce se poartă lumea aşa cu noi?

Asta să fie tăierea voii sau reeducarea de la Piteşti?!Oare mai bântuie prin lume, prin vise, duhurile foştilor torţionari? E greu de crezut că nu i-a înghiţit iadul. Şi nu e bine că modelul acelui timp mai poate stârni nostalgii. Dacă patruzeci şi cinci la sută din populaţie afirmă că pe atunci, mai mulţi aveau pâine (dar cine a făcut oare sondajul şi pe care eşalon), câţi dintre aceştia ştiau câte milioane de nevinovaţi zăceau în închisori? Poeţi, preoţi, medici, oameni îndrăgostiţi de Hristos erau dispuşi să se jertfească pentru adevăr şi pentru libertatea aproapelui. Dacă omul cuminte şi „liniştit” ar fi ştiut preţul de suferinţă al minciunii pe care consimţea s-o rostească zilnic, proslăvind regimul, i s-ar mai fi părut atât de frumoasă viaţa sa? Ei, este doar o minciunică amuzantă, îşi spunea el, participând la marile spectacole. De fapt, era minciună ucigaşă. Doar copiii, chinuiţi în repetiţii fără sfârşit, având drept unic scop alinierea cu cel din stânga, simţeau dureri până la os, în abisul enormelor stadioane. Iubiţii mei, maturi de-acum, amintiţi-vă aceste dureri! Ele erau strigătul celor din închisori, rezonanţa suferinţei lor în trupurile voastre curate!

Nu, timpul acela nu se mai poate întoarce, chiar dacă mai apar comportamente evocatoare. Am pentru ele un nume mai simplu, care nu ţine de epocă, ci de fiziologie: impunerea grosolăniei unui suflet, pentru a scăpa de acreala din zori. Nevoia celui puternic de a trece peste viaţa mea, strivind-o cu o altă agendă (asta e bună, a ta arunc-o la gunoi! porţi un ceas depăşit!) mi se pare un amestec direct în ceasul vieţii, în ceasul rugăciunii, pe care nimeni n-ar trebui să-l poată opri. Patima de a decide orice, cu întunecare, peste capul celuilalt, strivindu-i delicata instalaţie cerebrală, ar trebui să aibă un nume, pe care eu nu i-l ştiu. Şi de asemenea, o plantă de leac…

Să mânecăm, cu mânecare adâncă, ne sfătuieşte Domnul nostru Iisus Hristos, pentru ceasul din zori.

Elena Frandeş

 

1 Comment

  1. Elena 21 ianuarie 2014

    Manecarea reprezinta trezirea devreme si, totodata, primele fapte ale zilei. Deci, pe langa trezirea la vremea potrivita, pentru a-L slavi pe Dumnezeu, se cuvine si ca primele fapte ale zilei sa le inchinam Celui care ne da putere sa ducem greutatea zilei, ne explică Teodor Danalache (crestinortodox.ro).

    Răspunde

Leave a Comment Elena Cancel Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *