LOADING

Type to search

A patra ispitire

Ortodoxie si traire

A patra ispitire

Share

Nu te urca pe Cruce! Lasă Jertfa, distrează-te, caută plăcere, numai tu contezi! Dă-te jos imediat! Fii în trend, nu vezi că eşti singurul nebun de pe aici? Eşti fariseu cu doctorat, apără-ţi privilegiile!
Ispita asta e periculoasă, adesea insesizabilă, perfidă, laşă. Suntem în negare, nu vrem să ne trezim:

Hristos nu S-a urcat pe Cruce pentru turişti!

Nu a vizat revitalizarea turismului şi creşterea profitului cu aghiazmă! Nu S-a dat în spectacol, nu a fost un bezmetic!!! Prin vocea lui Simon Petru, este atras într-o capcană, dar răspunde ferm:

Satano, mereu ai fost în urma mea, rămâi acolo!

Pe Cruce, vei fii singur, părăsit de toţi, umilit, schingiuit, eşti sigur???

  Cu Mickey-duţă nu joc şah, nu negociez, resping categoric orice ofertă, nu fac nici un compromis.

Habar nu ai, eu te ispitesc în fiecare gând, câtă vreme îmi permiţi asta, chiar îţi place!

Nu sunt un Larousse, nu le ştiu pe toate, nici nu vreau, vreau doar să fiu fericit. O fericire pe care doar Hristos mi-o poate da! Ispita asta are doar venin, atât, nimic mai mult. Ispita asta răutăcioasă are doar un mare gol, o mare lipsă, absenţa binelui.

Şarpele se hrăneşte cu beznă, eu consum Lumină cerească, chit că nu merit.

Şarpele autist este un hoţ de linişte, un pungaş mincinos, poate fi respins!

Da, aşa e, aşa să fie, dar eu îţi dau pâine muuultă pâine…

Nu am nevoie de pâinea ta second-hand! Am mană ascunsă. Şi nici nu mă hrănesc doar cu pâine, ci şi cu peşte, mă satur doar cu IHTHYS, Singurul Mântuitor de sub cer.

Am înger, nu mascotă monstru. Aştept Crăciunul, nu Helouinu’.

Semida, fiică de preot, înviată!!! Iair, tatăl ei, nu s-a lăsat doborât de deznădejde. Ispita exercita o mare forţă de atracţie, dar a respins-o, pentru că era în preajma Cui trebuia. Era el slab, dar s-a aliat cu Cel mai potrivit Prieten, Care i-a acordat timp, i-a dăruit veşnicia familiei lui.
Chiar dacă era preot (după rânduiala lui Melchisedc, nu a lui Veliar), Iair nu i-a putut dărui Semidei veşnicia.
Dar a apelat unde trebuia, a respectat procedura smereniei, salvarea lui a fost credinţa. De aceea, a putut respinge ispita!

Nu s-a sinucis, nu a făcut nici măcar o depresie micuţă.

A mers până la capăt cu Hristos, riscând să fie arătat cu degetul în piaţă, apostrofat în sinagogă de Sabat ca ucenic al Acelui Nazarinean.

Asta e ispita: cine nu se urcă pe cruce, nici nu învie, ci coboară în infern.

Aşadar, învierea biruie ispita, fiind Recompensa surpriză a soldaţilor care nu au trădat. Hristos participă la o nuntă doar pentru că a fost chemat acolo. Merge apoi în casa preotului din Capernaum, doar pentru că e invocat. Nu intră prin efracţie, ci aşteaptă la interfonul inimii să I se deschidă. are răbdare multă, dar uneori poate fi prea târziu. Îşi schimbă direcţia de mers, spre casa lui Iair. După ce Semida a murit, nimeni nu mai credea, deci, Rabbi nu mai trebuia deranjat. S-a mişcat prea lent, acum nu mai e nimic de făcut…
Dar Răstignitul este Învierea! Glasul lui este plin de iubire: “Nu te teme! Auzi? Nu te teme, crede numai!”. Cei de faţă Îl luau în râs. Semida a înviat! La fel, Tavita a înviat la Ioppe.

Simon Petru se transformă din agent al ispitei în agent al învierii, făcând la Ioppe exact ce Îl vede pe Iisus făcând la Capernaum, în casa lui Iair.

Iair şi coana preoteasă rămân încremeniţi! Elisei învie un copil! Ilie învie alt copil, în Sarepta, Sidon. Hristos învie alt copil la Nain. Apoi un prieten, în Betania, pe Lazăr. Vieţile oamenilor sfinţi confirmă multe astfel de resurecţii. Slavă lui Dumnezeu că acum 7 ani l-a readus la viaţă pe A., după ce i-a arătat veşnicia! (Când pierd vremea pe blogul lui Radu Paraschivescu nu mi se stinge niciodată laptoptul, decât atunci când tastez despre înviere, să fie o mică ispită să renunţ?)

Mulţi dintre cei ce umblă pe stradă nu au aflat că ei au murit deja. Sunt ai mei, ei nu cred în înviere, nu se urcă pe nici o cruciuliţă, neagă păcatul…

Asta ţine de logica divină. Doar El ştie Planul cu fiecare. Oricum, tu ai pierdut deja totul!!! Hristos Înviat este pârga tuturor celor ce au murit. Primul fruct care s-a copt (pârga) este semn clar că urmează şi celelalte. Multe fructe au început deja să se pârguiască.

Vom învia şi vom şti că El este Singurul Domn!

Am şi eu succes, câtă vreme nu toţi prăznuiesc realitatea învierii. Se prind în capcana mea ca şoriceii în lipici. Habar nu au că fiecare duminică este un Paşte! Nu îi interesează că trupul Lui a rămas neîntinat de degradare.

Beneficiază de veşnicia Lui doar cei ce se refugiază de bună voie în Adevăr. Aşa cum a făcut Sfânta Ecaterina, care a primit un inel de logodnă de la Mirele Hristos. Moartea asta implacabilă a sosit doar prin invidia agitatorului de serviciul, a celui ce scindează. Doar cei ce sunt de partea diavolului vor cunoaşte moartea veşnică.

Sunteţi cei mai caraghioşi ipocriţi. Tot vorbiţi despre înviere, dar sunteţi zombie. Păcătuiţi singuri, fără ca eu să vă ispitesc. Îmi uşuraţi treaba, acum şomez, unde sunt timpurile sfinţilor, că mă plictisesc teribil? Nu trebuie să vă daţi jos de pe cruce, că nici nu v-aţi urcat pe ea, nici nu vreţi să auziţi de ea, caterisiţi pe cei ce îmi urcă afacerile, ce mai, sunteţi în gaşca mea… Nu aveţi râvnă, nu vă smeriţi, doar număraţi dinarii şi laptele muls de la oiţele netratate.

Aş vrea să te contrazic, dar nu pot. Totuşi, sper în mila Lui şi te resping, să nu te mai văd în viaţa mea! (Abia de acum diavolul dispare, când este refuzat dialogul cu el).
 

Centrul vieţii: Hristos înviat
El a înviat pe cei morţi din veac (Abel, Avraam, Samuel…). El a sfărâmat împărăţia morţii. A zdrobit moartea. El ne-a înveşmântat cu nemurire. A înviat, golind mormintele. Şi-a dat viaţa pentru lume, umplând golul cu lumina Lui. Mirele Bisericii este ţintuit cu piroane.

Hristos poartă cunună de spini, noi vrem catifea?!

El putreziciunii S-a arătat străin. Nu Îl găsim, pentru că Îl căutăm printre cei morţi pe Cel Viu. (Nu are dosar de colaborator cel ce a fost sau este ofiţer). Învierea nu este un optimism superficial, ci o certitudine. Hristos ne sfinţeşte şi gândurile şi oasele! El ne luminează  simţurile. El vrea ca bucuria Lui să fie în noi, în mod deplin. Învierea este o explozie de bucurie nemărginită şi mai mult decât atât.

Un scafandru este înconjurat de apă, noi suntem înconjuraţi de ispite. Dar scafandrul are un oxigen salvator.

Imaginea violentă a morţii nu ne mai înfricoşează. Ispita este frica, pierderea încrederii. Dar acum avem curaj. Tot ce e mai prejos de Dumnezeu nu ne e suficient. Nici un suflet nu găseşte fericire, până ce nu e golit de patimi.

Dumnezeu a înlăturat întunericul. Dacă ochii noştri s-ar deschide…

Ideile religioase nu sunt suficiente, fără o convertire, o schimbare a minţii. Pierdem vremea cu aspecte minore. Iosua Navi este explicit: Nu vor fi spulberaţi decât cei ce încalcă Legământul, dar noi şi casa noastră vom sluji Domnului!

Nu ne amintim de El doar când suntem atacaţi.

El aduce ploaia, nu Baal, zeul furtunii. Suntem adoptaţi de către Tatăl (Îşi recunoaşte copilaşii, nu îi reneagă, le redă calitatea de fii, moştenitori ai veşniciei). Păcatul este o cădere de la etajul al zecelea. Pe la etajul al nouălea, senzaţia poate fi plăcută, dar zdrobirea e iminentă. Dumnezeu vrea milă (hesed), nu jertfă de ţapi prin malluri. Domnul Oştirilor este paşnic. El e pace, iubire şi adevăr.

Cei din robie au muncit la Canalul Eufrat. Au numit locul Dealul Primăverii (Tel Aviv) şi au refuzat libertatea de a se întoarce Acasă, în Ierusalim.

Dumnezeu nu e impresionat de fiţele noastre. A patra ispitire: nu te urca pe Cruce, fă bani!

Dacă învierea ne-a eliberat, de ce avem mentalitate de sclavi?!

Numai Dumnezeu mai poate schimba ceva într-o lume atât de disperată. Oamenii aşteptau să vină Mesia, să le rezolve problemele teritoriale. Nu aşteptau învierea… Simpli pescari, apostolii nu erau respectaţi, nu vorbeau despre Pitagora, predicau o Cruce a suferinţei, erau socotiţi nebuni, la fel ca azi.

Oamenii discutau cu patos despre Hristos, dacă e om, dacă e Domn (anii 320-330), cum discută azi despre fotbal, în băi publice, la brutărie, la cămătari, marinarii fredonau cântece, fără să ştie că sunt ariene. Doar ereticul era drăguţ, avea voce de tenor, gâdilea urechea… 

O, cât de multe manele eretice mai fredonăm… Dacă adevărul ne depăşeşte, nu înseamnă că nu există.

Nu ne rugăm doar când ni se rătăceşte vreo cămilă.

Nu înţelegem ca să credem. Credem, ca să înţelegem. A fi mistic înseamnă A ÎNCHIDE GURA, a nu ispiti pe alţii.

 

Marius Matei

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1
Previous Article
Next Article

3 Comments

  1. Marius Matei 31 octombrie 2014

    Doamne, Doamne, Cel ce ai ingaduit diavolului sa ispiteasca in rai pe stramosii nostri Adam si Eva, spre a le incerca ascultarea si supunerea,- Cel ce, de asemenea, ai ingaduit diavolului sa ispiteasca cu ingrozire si cu grele suferinte pe dreptul Iov, robul Tau, pentru ca si mai lamurit sa se vadeasca virtutile si credinta lui intru Tine,- Cel ce ai dat ingaduinta satanei sa se apropie cu ispitire de insusi Fiul Tau, spre a-L imbia si a-L momi cu poftele si desertaciunile acestei lumi, pentru ca, infrant si rusinat, acest duh blestemat sa auda din gura Mantuitorului lumii cuvintele: “inapoia Mea, satano, caci scris este: Domnului Dumnezeului Tau sa te inchini si numai Lui unuia sa-I slujesti”,- Cel ce tuturor dreptilor si sfintilor Tai le-ai dat vremi de ispitire si de grele indoieli, pentru ca, prin ele lamurindu-se, sa iasa si sa ramana si mai intariti in credinta, in nadejdea, in dragostea si in supunerea cea catre Tine,- insuti, Atotputernice si Preabunule Stapane, ajuta-mi si mie in aceasta clipa grea, cand duhul satanei imi tulbura mintea cu indoieli si cu imboldiri, si cand viclene amagiri imi framanta inima si sufletul; arata-mi.

    Milostive, adevarul si calea Ta cea dreapta, pentru ca, biruind uneltirile lui de acum, sa ma pot bucura de cuvintele apostolului Tau lacob, ce zice: “Fericit barbatul carele rabda ispita, caci lamurit facandu-se, va lua cununa vietii, pe care a fagaduit-o Dumnezeu celor ce il iubesc pe El”. Daruieste-mi, Stapane, inima curata si credinta tare, pentru ca in aceste clipe sa pot canta dimpreuna cu proorocul Tau David: “Doamne, de ce s-au inmultit cei ce ma necajesc? Multi se ridica impotriva mea, multi ii spun sufletului meu: -Nu-i este lui mantuire intru Dumnezeul lui-… Dar Tu, Doamne, Tu esti ocrotitorul meu, Tu esti slava mea si Cel ce inalti capul meu. Cu glasul meu catre Domnul am strigat si El m-a auzit din muntele Sau cel sfant… A Domnului este mantuirea si peste poporul Tau binecuvantarea Ta”. Amin.

    Răspunde
  2. Marius Matei 3 noiembrie 2014

    Pr. Ambrozie wrote: “In timpul slujbelor li se face rău celor care nu şi-au mărturisit păcatele. În timpul slujbei, harul lui Dumnezeu acţionează, dar sufletul pătat nu-l poate primi şi atunci omului i se face rău. Aceasta se întâmplă mai ales în timpul Cununiilor. Atunci, Biserica este goala, luminoasa, iar aerul, curat. După ce începe Cununia, miresei i se face rău şi leşină… Însă cel care se va mărturisi cu inima curată şi va începe să se roage, va fi ajutat de harul Domnului să crească duhovniceşte. Un astfel de om se simte bine în biserică, parcă se scufundă într-un ocean de dragoste la auzul cântărilor şi rugăciunilor bisericeşti. Dragostea lui Dumnezeu nu-l sufoca pe om, ci doar îl face să uite unde se află – în cer sau pe pământ. O slujbă lungă (în mănăstirile de la Muntele Athos poate ţine şi 14 ore) i se pare atunci ca o clipă, fără să-şi dea seama. Dar asta se întâmplă doar cu cei care se roagă des, care se obişnuiesc cu starea de har şi rugăciune încă de acasă. Unii ca aceştia vin la biserică, unde rugăciunea lor lăuntrică este continuată de cea a slujbelor.”

    Răspunde
  3. Marius Matei 4 noiembrie 2014

    Semida, fiica de preot
    Pe cand aveam 12 ani, am fost inviata. Toata lumea ma intreaba cum a fost. Toti asteapta povesti senzationale. Nu a fost nimic fortat. Totul a fost normal, firesc. Timp de o ora cat am fost Dincolo, m-am incredintat de multe. Dar nu ati intelege.

    Tati, preotul Iair din Capernaum si mami, doamna preoteasa, nu mai sperau aproape. Eram atat de bolnava, iar in jurul meu mureau atat de multi copii… Eu eram inca unul, neimportant, chiar daca tati era rabin. Asta nu mi-a folosit atunci.

    Cand am fost trezita, i-am vazut pe cei trei pescari, care ne aduceau peste in fiecare joi, Simon (ginerele Hannei, vindecata recent, nu stiu cum), Iacob si Ioan Boanerghes, plus inca un rabin. La inceput, am crezut ca este un coleg de al lui tati de la Ierusalim sau profetul acela ce predica la rau. Mi s-a explicat ca este Profetul.

    Am fost tare nedumerita. Eu stiu doar ca era tare bine in preajma Lui. Nu as mai fi vrut sa plece. Dupa ce am primit botezul, mai tarziu, am fost cu tati la Ioppe. M-am intalnit cu Tavita. Simon, care acum avea alt nume, o inviase, exact ca in cazul meu. Eu stiam de la sinagoga (mergeam in fiecare Shabat) de doi baietei inviati, unul de Ilie si altul de Elisei. Acum, erau doua fete, eu si Tavita.

    Multumesc, Doamne, ca m-ai ridicat din patul mortii!

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *