Patriarhul Ecumenic Bartolomeu despre Ucraina, pandemie și aniversarea celor 30 ani de Patriarhat

Patriarhul Ecumenic și-a deschis inima față de periodicul „To Vima” („Pasul”) și de jurnalista Maria Antoniadou, vorbind despre teme precum: autocefalia Bisericii Ucrainene, pandemia și contestatarii ei. El declară că se va vaccina, pentru că, dincolo de orice, este un act de responsabilitate pentru aproapele și îi îndeamnă pe cei tineri să fie solidari.

Pandemia, tinerii și situația în interiorul Bisericilor Ortodoxe, „ghimpele” Ucrainei, relațiile cu Patriarhia Moscovei și cei 30 de ani care se împlinesc de la înălțarea sa pe tronul de Arhiepiscop al Constantinopolului, Noua Romă și Patriarh Ecumenic, alcătuiesc temele principale ale acestui interviu-referință, cu perspective istorice, pe care Patriarhul Ecumenic Bartolomeu l-a acordat pentru periodicul „To Bima tis Kiriakis (Pasul de Duminica)”.

Aflat într-o dispoziție sufletească rară și „părăsind” pentru prima dată limba arhaizată, Întâistătătorul Ortodoxiei consideră ca în fața victimelor pandemiei și a durerii, este inadmisibilă negarea bolii Covid 19 și este provocatoare poziția clericilor împotriva pandemiei, subliniind că, potrivit Noului Testament, „cel care nu îl iubește pe om, nu poate sa îl iubească nici pe Dumnezeu”. Se declară impresionat de spiritul de sacrificiu de sine, de care au dat dovadă medicii și asistenții, face cunoscută public decizia sa de a se vaccina și îi cheamă pe tineri să nu se teamă.

Trimițând mesaje clare în interiorul Bisericilor Ortodoxe, subliniază în modul cel mai categoric că „în Ortodoxie nu există schismă”. Mesajul lui către Patriarhi și Arhiepiscopi ai Bisericilor Ortodoxe și în special către Patriarhul Chiril al Moscovei și a toată Rusia este următorul: „Nu pot să las să fie modificată (jertfită) Ecleziologia Bisericii pe altarul unor interese mărunte. Nu am dreptul să fac nici măcar un pas în spate. «Este mai ascuțit decât orice tăiș (cuțit)» cuvântul Adevărului. Dau mărturie despre aceasta Istoria, izvoarele, documentele, evenimentele. Și îl pot schimba banii, intimidările, propaganda și visurile unei nopți de vară…”.

Caracterizând ca inexistente acuzațiile de papalitate care îi sunt atribuite, el se întreabă: „Oare înseamnă papism să îmi asum responsabilitățile slujirii mele?”. Este clar că adevăratul scop, din spatele acestor atacuri asupra modului de acordare a autocefaliei pentru Ucraina, este acela „să fie luate aceste responsabilități unice ale Tronului din Constantinopol și să fie transmise în alte mâini”. Acesta a accentuat faptul că: „Nu pot abdica de la responsabilitățile pe care mi le-au lăsat ca moștenire predecesorii mei”. El vorbește și despre cei care „cochetează cu ideea federalizării Ortodoxiei după modele protestante”.

Și luându-l în obiectiv pe Întâistătătorul Bisericii din Moscova (pe Patriarhul Moscovei), îi pune acestuia o întrebare clară: «Cine se comportă, așadar, ca un „Papă al Ortodoxiei?” Cel care rămâne fidel tradiției sale, sau cel care revendică pentru sine o poziție pe care nu a avut-o și nici nu o va avea niciodată?».

Sanctitatea Voastră, lumea întreagă este afectată de pandemie. Și totuși există oameni, între care se numără și membrii ai Bisericii – clerici și mireni – care neagă boala, în timp ce mii de medici și asistenți se luptă pe viață, pentru a-i sprijini pe cei bolnavi. Care este opinia Dumneavoastră?

„Pandemia a schimbat viața socială, viața noastră de zi cu zi, chiar și participarea noastră la viața Bisericii. În toată această perioadă suntem șocați de suferințele a nenumărați semeni de-ai noștri și suntem impresionați de sacrificiul de sine al medicilor și al asistentelor medicale. De aceea, este inacceptabil ca, în fața atâtor victime și a atât de multă durere, să existe oameni care neagă realitatea pandemiei, considerând că este fabricată în diferite cercuri. Este și mai provocator atunci când astfel de opinii sunt exprimate de creștini, adesea de către clerici, care pretind că sunt apărători ai propriului lor Dumnezeu. Noul Testament ne încredințează că cel care nu îl iubește pe om, nu îl poate iubi nici pe Dumnezeu. Aceștia sunt indiferenți la ocrotirea semenilor lor. Respingerea măștii și a tuturor măsurile de protecție nu provine pur și simplu din ignoranță, ci din moartea dragostei între oameni Atunci când știința deschide perspective de bun augur pentru viitorul omenirii, este un dar din cer. Desigur că credința noastră nu este afectată, atunci când urmăm instrucțiunile specialiștilor. Și nici restricțiile privind participarea la sfintele slujbe nu diminuează importanța locașului de cult și a celor ce se săvârșesc în el, pentru viața credincioșilor. Măsurile de protecție nu sunt îndreptate împotriva Bisericii. Ci ele îi protejează pe credincioși, care, la fel ca și toți ceilalți, sunt la fel de vulnerabili față de virus”.

Dumneavoastră veți face vaccinul împotriva coronavirusului?

„Bineînțeles că o să fac vaccinul. De altfel, consider că acest lucru este impus și de vârsta mea. Am aproape 81 de ani, deci aparțin grupelor de vârstă care trebuie să ne vaccinăm. Dar nu este doar o chestiune de necesitate, sau de alegere, ci și o responsabilitate față de semenii noștri. De aceea, sper că în curând o mare parte din populația lumii se va vaccina, pentru a opri răspândirea acestui virus mortal. Desigur că până atunci suntem datori cu toții să respectăm cu strictețe măsurile de protecție, pentru a nu deplânge mai multe victime”.

În Biserica Ortodoxă au fost consemnate diferite tendințe și alegeri, în ceea ce privește neliniștile exprimate de unii, referitor la pericolele de transmitere a virusului, în timpul Sfintei Liturghii. Apreciați că ar putea exista un răspuns acceptat în mod comun, care să fie în concordanță cu descoperirile științei, cu sensibilitățile tuturor credincioșilor și cu tradiția dinamică a Bisericii?

Biserica noastră nu se confruntă pentru prima dată, în istoria ei, cu o pandemie și cu nesiguranța pe care o provoacă ea. La începutul crizei de sănătate, am adresat o scrisoare către frații ortodocși Întâistătători de Biserici, ca să aflăm și gândurilor lor, în această privință. Pozițiile lor au coincis cu cele ale Patriarhiei Ecumenice. Astfel, în luna iunie, Sfântul Sinod al Patriarhiei noastre a reamintit faptul că Biserica Ortodoxă rămâne statornică și neclintită în ceea ce privește învățătura ei despre esența Tainei Dumnezeieștii Euharistii, care rămâne neschimbată și nu poate fi negociată.

Sanctitatea Voastră, se împlinesc doi ani de când ați emis, în mod oficial, Tomosul de acordare al Autocefaliei pentru Biserica Ucrainei. Cum apreciați mersul acestei Biserici nou formate (recunoscute) atunci? Se susține, de către unele părți, că decizia Tronului Ecumenic de a răspunde solicitării făcute de către ortodocșii ucraineni a pus la încercare unitatea Ortodoxiei. Vă neliniștiți pentru unitatea panortodoxă?

„Unitatea Ortodoxiei nu este pusă la încercare din cauza răspunsului Patriarhiei Ecumenice la cererea ortodocșilor ucraineni. Autocefalia ucraineană a fost un act de responsabilitate al Bisericii Mame față de milioane de frați ortodocși, care se aflau în afara Bisericii, fără vina lor. Și desigur că nu a fost vorba să fie servite oportunități politice, sau interese geopolitice, așa cum acuză în mod provocator propaganda rusă. La doi ani după aceea, ne bucurăm să vedem că noua Biserică Ucraineană se dezvoltă, iar Preafericitului Părinte Epifanie, Mitropolitul Kievului, prin caracterul său blând și prin inițiativele sale frățești, contribuie la normalizarea vieții bisericești de acolo. Am citit despre diferite acuzații de violență ale unor grupuri extremiste îndreptate împotriva ortodocșilor din Ucraina. Dacă, desigur, astfel de acțiuni sunt adevărate, indiferent de unde provin ele și în detrimentul oricui ar fi, le-am condamnat și noi, de la bun început, după cum am condamnat și tot felul de provocări menite să creeze un climat de tensiune în rândul poporului din Ucraina, dar și să aducă insulte la adresa Patriarhiei Ecumenice.

În privința Ucrainei am procedat la fel ca în celelalte cazuri de acordare a autocefaliei. Am urmat tradiția veche a Ortodoxiei, stabilită de secole, prin practica eclezială. Vă aduc aminte că înainte de Ucraina, Patriarhia Ecumenică a acordat autocefalie pentru alte nouă Biserici locale. Astăzi, desigur că unii, mânați de scopuri egoiste, neagă acest lucru evident. Ce nesăbuință, într-adevăr! Cei care pun la îndoială drepturile și responsabilitățile Patriarhiei Ecumenice sunt cei care, de fapt, pun la îndoială însăși existența și identitatea lor, însăși structura Ortodoxiei”.

Care sunt sentimentele Dumneavoastră în ceea ce privește atitudinea Patriarhiei Moscovei? Și care sunt propunerile și inițiativele celui Dintâi în Ortodoxie, după cum sunt recunoscute ele în mod comun, pentru remedierea acestei situații?

«Doamna Antoniadou, deoarece a fost dezvoltată o filologie paralelă în acest sens, de către persoane și cercuri ale Bisericii Rusești, mai întâi trebuie să lămurim faptul că în Ortodoxie nu există schismă. Există o viziune diferită, din partea Bisericii Rusiei, care pornind de la această problemă ucraineană, s-a manifestat prin încetarea comuniunii cu Biserica Mamă din Constantinopol și apoi cu celelalte Biserici care au recunoscut autocefalia noii Biserici Ucrainene. După aprecierea noastră, aceasta a fost o acțiune greșită a Bisericii Surori a Rusiei. Prin urmare, repet, nu există schismă în Ortodoxie. A fost o problemă. Timp de trei decenii, Moscova a închis ochii, de bună voie și în mod ostentativ, față de situația tragică din Ucraina. În esență, profitând de anumite circumstanțe și situații, Moscova a împiedicat găsirea unei soluții, astfel încât Kievul, pe care îl preluase de la Biserica din Constantinopol, să nu poată scăpa de sub controlul său.

Acordarea statului de autocefalie pentru Biserica Ucrainei, de către Patriarhia Ecumenică, a fost nu doar corect, din punct de vedere ecleziologic și canonic, ci și singura soluție realistă de rezolvare a problemei. Prim urmare, doar recunoașterea autocefaliei Bisericii Ucrainene de către toate Bisericile Ortodoxe și nici o altă poziție, ar fi contribuit la afirmarea și păstrarea unității panortodoxe: nici așteptarea, nici apelurile la întâlniri pan-ortodoxe, nici interminabilele și nenumăratele interviuri din mass-media, pline de caracterizări jignitoare la adresa Patriarhiei noastre, nu ar fi rezolvat problema. În ceea ce mă privește, în calitate de Patriarh Ecumenic, nu pot permite ca Ecleziologia Ortodoxă să fie sacrificată (modificată) pe altarul intereselor mărunte. Nu am dreptul să fac nici un singur pas înapoi. Nu folosește la nimic curtoazia, atunci când sunt puse în primejdie Teologia, rânduiala (ordinea) și Sfânta Tradiție a Bisericii noastre. Cuvântul Adevărului „este mai ascuțit decât orice cuțit”. O mărturisește istoria, izvoarele, documentele și evenimentele. O alterează banii, intimidările, propaganda și visurile unei nopți de vară. Ei bine, asta nu! Să stăm bine!».

Ce le răspundeți celor care vă acuză că vă comportați ca un Papă al Răsăritului și al Ortodoxiei?

«O altă acuzație care nu se susține. Oare este papism să îmi asum responsabilitățile slujirii mele ca Patriarh Ecumenic? Oare acum au auzit pentru prima dată despre aceste responsabilități? Nu au citit despre ele și în Istoria Bisericească? Unii spun că rolul Constantinopolului s-ar fi terminat odată cu căderea Orașului? Nu există nimic mai fals (mai inexact)! Toate autocefaliile Bisericilor de astăzi au fost declarate după căderea Constantinopolului. Atunci când Patriarhia Ecumenică acorda autocefalie uneia, sau alteia dintre aceste Biserici, de ce nu au acuzat-o de „pretenții papale?”. La un moment dat minciunile și propaganda trebuie să se oprească în fața adevărului Bisericii! În Ortodoxie nu există nici Papă, nici papalitate. Cei care fac această acuzație vor să proiecteze opinia falsă conform căreia Patriarhia Ecumenică încalcă tradiția canonică a Ortodoxiei, pe care ei înșiși nu doar că nu o respectă și nu o recunosc, ci dimpotrivă o disprețuiesc, interpretează după bunul plac sfintele canoane și în special pe cele care stabilesc responsabilitățile Patriarhului Ecumenic, introduc o nouă Ecleziologie și instrumentalizează Dumnezeiasca Euharistie».

Deci, să vorbim clar. În realitate, problema nu este autocefalia ucraineană, nici așa-zisele hirotonii inexistente, sau invalide, ale Ierarhiei ucrainene, pe care unii le invocă în mod deliberat. Scopul este de a elimina aceste responsabilități unice ale Tronului de Constantinopol și de a le transfera pe alte mâini. În ceea ce privește poziția mea, înțelegeți atunci că nu pot, pe de o parte, să abdic de la responsabilitățile pe care mi le-au lăsat înaintașii mei, printr-o lucrare a Bisericii, iar, pe de altă parte, să permit acest derapaj spiritual, al celor care cochetează cu federalizarea Bisericii Ortodoxe, conform standardelor protestante, deoarece și aceasta este răspunderea mea. Așadar, cine se comportă atunci ca un „Papă al Ortodoxiei”? Cel care rămâne fidel tradiției sale, sau cel care revendică pentru sine o poziție pe care nu a avut-o și nici nu o va dobândi niciodată?

În 2021 se împlinesc 30 de ani de la alegerea Dvs. în Tronul Ecumenic. În acest timp, Biserica și Patriarhia Ecumenică au fost puse de multe ori la încercare. Care considerați că au fost momentele principale ale Patriarhatului Dumneavoastră?

«Din momentul în care am intrat în cler, în anul 1961 și până astăzi, conținutul și scopul vieții mele au fost slujirea Bisericii. Sunt încredințat că tot ceea ce am făcut nu a fost propria mea lucrare, ci un dar al harului lui Dumnezeu. Sunt acum în cel de-al 30-lea an al smeritului meu Patriarhat. Multe lucruri s-au întâmplat în acești treizeci de ani: pregătirea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe, care a avut loc în Creta, în 2016, refacerea Mitropoliilor noastre în Asia Mică și în Tracia de Răsărit, dar și înființarea unor Mitropolii noi, în diferite părți ale lumii, datorită activității misionare și a mișcărilor de populații, pelerinajele noastre obișnuite pe care le-am făcut în Capadocia, la Panaghia Soumela și în toate ținuturile sfinte ale părinților noștri, revigorarea educației grecești în Imbros, de unde fusese expatriată, sprijinirea romanității Orașului Constantinopol, precum și nenumăratele inițiative ale Patriarhiei noastre în întreaga lume, cum ar fi protecția mediului natural, dialogul inter-creștin și inter-religios, ș.a. Nădăjduiesc să ne ajute Dumnezeu să putem trăi și redeschiderea Școlii Teologice din Halki, care a fost pe nedrept închisă din 1971».

2020 a fost dedicat tinerilor, de către Patriarhia Ecumenică. Dar acest an a fost marcat de izolare, abordare online și de teamă. Care este mesajul Dvs. adresat tinerilor care se confruntă cu spectrul crizei financiare și al nesiguranței vieții, cu privire la viitor?

«Împărtășesc și eu neliniștea (agonia) tinerilor. Odinioară am fost și eu tânăr, cu bani puțini în buzunar, dar și cu multe vise în inimă. Începutul căii fiecărei persoane este adeseori dificil. Avem nevoie de încredere în puterile noastre și de un efort constant de îmbunătățire. Astăzi, nesiguranța tinerilor crește, atât din cauza pandemiei, cât și a consecințelor economice pe care le va avea. Copiii mei, nu vă fie frică, să nu vă fie frică niciodată în viața voastră, oricât de multe dificultăți vor apărea. Aveți credință, agonisiți provizii și educație, fiți hotărâți, aveți răbdare și fiți întotdeauna solidari unii cu alții, dar și cu cei care se află într-o situație mai dificilă decât voi. Solidaritatea este antidotul oricărei crize personale și sociale».

Urări pentru Noul An

«Cu ocazia acestui interviu, le doresc editorilor și cititorilor ziarului „To Vima” dar și tuturor, în general, un An Nou 2021 fericit, pașnic, cu veselie, creativitate, un an de eliberare de această pandemie mortală și plin de binecuvântările și darurile Dumnezeului iubirii. Să rămânem uniți și solidari, pentru a putea depăși efectele acestei crizei de sănătate, fără precedent. Hristos Domnul să ne dea putere! O astfel de putere, cum numai Dumnezeu Cel Întrupat o poate da omului încercat și întregii creații! Le transmit tuturor, din partea Marii Biserici și din Fanarul cel veșnic luminător, La mulți și binecuvântați ani!».

Sursa: tovima.gr