LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Patriarhul Nichifor al Constantinopolului, un mărturisitor uitat al sfintelor icoane

Share

Într-o civilizaţie a „imaginii” precum cea de astăzi, sfintele icoane au parte de un destin paradoxal. Contemplate şi cinstite de către credincioşi în liniştea rugătoare a chiliei sau în cadrul impresionantelor slujbe ale Bisericii Ortodoxe, ele stârnesc deopotrivă emoţia estetică a iubitorilor de artă sau a colecţionarilor excentrici, ori devin, aşa cum evenimente recente o probează, un subiect aprig de dispută în sânul societăţii civile. Din martori tăcuţi ai rugăciunilor, durerilor sau bucuriilor celor ce li se închină cu evlavie, ele devin obiectul unei pasionante polemici publice, puternic mediatizate, fiind dezavuate şi repudiate din spaţiul public de către un grup de „liberi cugetători”, care încearcă să măsoare taina icoanei prin etalonul „corectitudinii politice”.

Sfintele icoane constituie o „piatră de poticnire” (Isaia 8,14; I Petru 2,8) pentru iconoclaştii de toate nuanţele şi orientările, atât pentru confesiunile neo­protestante, care le resping pe baza unei interpretări înguste a poruncii a doua a Decalogului, cât şi pentru activiştii secularismului ateu, care caută să pună sub obroc iradierea harului lor sfinţitor (Marcu 4,21), pentru a nu-i orbi pe cei ce aleg să-L alunge pe Hristos din inima lor (Luca 8,37).
Lupta împotriva sfintelor icoane nu este însă o invenţie de dată recentă, ci ea s-a ma­­nifestat chiar în Bizanţul sec. 8-9, ca o erezie impusă prin persecuţii sângeroa­se împotriva ortodocşilor iconoduli, de că­tre o serie de împăraţi din acea vreme. Bi­serica Ortodoxă cinsteşte numeroşi sfinţi măr­turisitori, ce au luptat pentru apărarea cul­tului icoanelor, din rândul cărora se evidenţiază luminoasa figură a Sf. Nichifor Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului (758-828), prăznuit luna aceasta, la data de 2 iunie.
Acesta s-a născut la Constantinopol, în jurul anului 758, într-o familie nobilă şi evlavioasă, din părinţii Teodor şi Evdochia, exilaţi mai târziu la ordinul împăratului Con­stantin al V-lea Copronimul (741-775), din pricină că erau închinători ai sfintelor icoane. Educaţia aleasă primită de către Sfântul Nichifor în anii copilăriei i-a permis accesul în administraţia imperială, unde a îndeplinit funcţia de secretar, calitate în care a participat în 787 la lucrările Sinodului VII Ecumenic, ce a restabilit cultul sfintelor icoane. După aceasta Sfântul s-a retras în singurătate, dedicându-se studiului Scripturii şi al Părinţilor Bisericii, întemeind apoi două mânăstiri: mănăstirea tou Agathou (în Tracia, pe ţărmul asiatic al Bosforului) şi mănăstirea Sfântului Mucenic Teodor Tiron, în insula Proconis.
După moartea patriarhului Tarasie (25 februarie 806), Sfântul Nichifor a fost ales patriarh al Constantinopolului, păstorirea lui fiind scurtă şi destul de zbuciumată. De îndată după urcarea sa pe tron, împăratul Leon al V-lea Armeanul (813-820) a căutat să restabilească erezia iconoclastă. În acest sens a instituit o comisie care să repună în circulaţie scrierile iconoclaste condamnate de către Sinodul VII Ecumenic şi a avut câteva întrevederi tensionate cu patriarhul Nichifor, căruia i-a cerut să înlăture icoanele aşezate spre închinare credincioşilor în biserici. Aşadar împăratul iconoclast, asemenea protestanţilor de astăzi, admitea prezenţa cu rol decorativ a icoanelor în biserici, dar respingea categoric cinstirea lor. Refuzând orice compromis în materie de credinţă, Sfântul a fost depus din scaun şi trimis în exil pe 13 martie 815, la porunca împăratului, care a numit în locul acestuia un patriarh eretic, a convocat un Sinod iconoclast la Constantinopol (aprilie 815) şi a declanşat persecuţii cumplite împotriva ortodocşilor iconoduli, precum şi distrugerea sfintelor icoane. În timpul celor 13 ani de exil Sfântul Nichifor a desfăşurat o bogată activitate literară, compunând numeroase scrieri împotriva ereziei iconoclaste. În anul 821, după moartea patriarhului Teodot, noul împărat Mihail al II- lea (820-829), iconoclast moderat, i-a propus Sfântului să reocupe scaunul patriarhal, cu condiţia de a păstra tăcerea cu privire la sfintele icoane, dar acesta a refuzat categoric. Venerabilul mărturisitor a trecut la Domnul pe 2 iunie 828, iar după Triumful Ortodoxiei (843), pe 13 martie 846, moaştele sale au fost aduse la Constantinopol şi aşezate în Biserica Sfinţilor Apostoli.
Mărturisirea Sfântului Nichifor, atât prin scris, cât şi prin faptă, ne este şi nouă astăzi o pildă vrednică de urmat. Renunţând la înalta sa poziţie şi îndurând greutăţile exilului, el a dat mărturie despre adevărul că sfintele icoane nu sunt simple obiecte de artă, ci constituie semnul Întrupării Fiului lui Dumnezeu, că sunt vrednice de închinare şi că lupta împotriva lor este de fapt o luptă împotriva Mântuitorului Hristos, a Maicii Sale şi a sfinţilor Săi. De aceea atitudinea noastră în faţa sfintelor icoane nu poate fi neutră, iar atacarea lor nu trebuie să ne lase indiferenţi.

Ştefan Ionescu-Berechet

1 Comment

  1. gj 5 iulie 2016

    Intrepretare ingusta?
    La fel e la : „Sa nu furi”, de-asta fura multi romani?
    Nu este nu, da este da, tot ce trece peste acestea vine de la Satana.
    Deci, nu te inchini inaintea lucrarii mainilor omenesti, fie statui, fie icoane, etc. Nu te inchini creatiei.
    Cine te invata altceva decat ce te invata Dumnezeu, nu este decat Satana.
    Dumnezeu este creatorul tuturor lucrurilor, de aceea nu ai voie sa te inchini dacat LUI.

    Răspunde

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *