Pe Muntele Fericirilor
Share

Toți vrem să fim fericiți, dar nu toți căutăm binele (condiția fericirii) și, de aceea, nu toți suntem fericiți. Fericitul Augustin ne convinge că fericirea este doar DESCOPERIREA binelui, singura VALOARE care conferă vieții noastre SENS, motivare și țintă.
Muntele Fericirilor, Israel. Taina se întâlnește cu minunea. Misterul divin cu viața noastră. Efectul este pacificarea, blândețea, fericirea. Adică noi ne odihnim în Dumnezeu și Dumnezeu Se odihnește în noi. Nu există fericire fără Dumnezeu… Nefericirea este tocmai incapacitatea de a iubi și de a fi iubit, frustrarea surdă a singurătății și neputinței, un cerc vicios din care doar altruismul ne mai scapă. Hristos nu aduce dileme legate de fericire, ci oferă răspunsuri: poate veți avea lipsuri, dar o inimă curată vă garanteză fericirea. Primii creștini erau fericiți, pentru că aveau o credință puternică și își exteriorizau această credință prin milostenie și rugăciune. Participau inițial la slujba numită Tamid (ora 15:00). Se rugau la aceeași oră, aceeași psalmi, baza celor 7 Laude de azi (vezi Micul Ceaslov). Și aveau și o speranță uriașă: învierea, certitudine.
Să mă rog să se deschidă cerurile pentru duşmanii mei. Să mă rog mai mult, să stau mai mult de vorba cu sfinţii, să plâng cu ei, să râd cu îngerii, să mă las ridicat de braţele Părintelui, să mă decontectez de la această livadă cu mere interzise. Nu vreau să primesc nimic ambalat. Nimic cuantificabil. M-am săturat de procesele repetate ale managementului amăgitor. Vreau doar o garsonieră pe pajiştea din preajma Raiului. În rate. Capitalizarea dobânzii este un beneficiu pentru fraţii mai mici ai Bancherului. Încă mă port ca şi cum nu aş fi priceput că totul este în dar. Mi se cere doar iubire neinteresată. Să nu doreşti noul Nokia al aproapelui tău. Să nu doreşti vila cu piscina de la munte a aproapelui tău. Să nu doreşti berea aproapelui tău. Să nu doreşti jobul aproapelui tău. Să nu doreşti Kentul aproapelui tău. Să nu doreşti Golful aproapelui tău. Ci doreşte lumina lui (dacă o are). Marchizii medievali fugeau de ciumă, încercând să ducă o viaţă paralelă, de vânătoare şi salon. Dar nu găseau fericirea. Uitau de necazuri, dar nu era suficient.
Noi oamenii, nu numai că avem dreptul la fericire, ci avem obligaţia să o cultivăm şi să o dobândim. Fericirea nu este relativă, fericirea este Hristos!
Dumnezeu îmi dă din belşug tot ce am nevoie. Nefericirea apare atunci cînd sunt lacom si vreau mereu MAI MULT. Mulţumesc, Doamne, pentru toate darurile! Dă-mi putere să rabd, să nu bârfesc, să nu mint, să nu idolatrizez argintul.
Dacă pe vremea Domnului Iisus Hristos ar fi existat internet, cu siguranță ca Acesta nu ar fi postat zilnic „Am înviat-o pe Semida” sau „L-am vindecat pe Jar” sau „Azi merg cu Dismas în Rai„, dar apostolii, mai ales Pavel, ar fi profitat să vorbească despre Fericiri, despre Golgota sau despre Înviere. „Realizez că viaţa nu se îndreaptă către ceva, ci scade din Ceva. Trebuie să mă separ şi să mă îndrept către altceva. Către acel altceva ce vine spre mine, de departe, într-o dimineaţă de toamnă, fără un zâmbet de fericire, dar cu aceeaşi lumină” (Vali Balcan).
Fericiții Scripturii…
Vrem să ne învățăm copiii cum să pescuiască corect și, mai ales, ce să facă cu surplusul de pește.
Ca să înțeleagă care este vocația lor.
Ca să nu piardă înțelegerea duhovnicească.
Ca de pe buzele lor să nu iasă nici un murmur de nemulțumire.
Din ucenici (calfe în probe), să devenim odată apostoli de încredere.
Din lucrători, să devenim slujitori.
Din adormiți, treziți din somnul ignoranței.
Rusia presovietică a gustat din plin din experiența marilor sfinți.
Să ne adăpăm la acest izvor al credinței, plin de surse de captare a Apei Vieții.
Pesemne că nu vom evita înfometarea și persecuția, după modelul apostolilor.
Desigur, suntem fascinați de nerăutatea Lui, după modelul primilor discipoli.
Știm unde să aruncăm mreaja și avem și experiența furtunii.
Singuri nu am fost niciodată și nici nu vom fi.
Marele Pescar este mereu în noi, în inima noastră, acolo unde este lăsat să intre.
Intenția se transformă în acțiune.
Dificultățile pe care le intuim nu ne opresc.
Nu putem concepe nici un plan de atac fără arme duhovnicești.
Credința este impulsul care pune lucrurile în mișcare, iar rezultatul concret este scăparea de vicii.
Este nevoie să ne rugăm îndelung: inimile noastre răcite vor primi căldură…
Ortodox înseamnă drept înţeles, drept trăit. Creştin înseamnă să iubeşti, să rabzi, să te rogi. Iisus face politică: să nu știe stânga ce face dreapta! E urgent să facem această politică și noi. Politica mântuirii, smerenia. Nu suntem fericiți, pentru că nu suntem săraci cu duhul. Cine e fericit?! Cel sărac cu duhul, cel smerit, cel ce nădăjduiește în iubirea divină, cel ce iartă neputințele, cel ce face fericit pe alții.
Lipsa noastră de credinţă nu are cum să nască decât groază. Doar o credinţă puternică elimină această groază. Un om îngrozit nu are cum să fie fericit. Deci, doar o credinţă puternică naşte fericirea, iată silogismul fericirii.
Cei răi nu vor mai putea să își aplice planurile malefice.Cei răi nu vor mai putea plănui nimic împotriva lui Dumnezeu.
Fără să Îi fie impus, cât de mult face Hristos pentru noi!
Reușește să ne atragă în comuniune cu El, în starea de rai.
Dar nu vom reuși să ne angajăm în lucrarea de despătimire fără să ne asumăm Crucea suferinței.Preocupați prea mult de exterior. Farisei contemporani. Ori saduchei ce nu cred în înviere. Irodieni vicleni așijderea. Pescari, prea puțini pescari, care să aibă experiența furtunii și să știe unde să pescuiască. Lumina pâlpâie prea slab, insesizabil. Se așteaptă o vâlvătaie de la noi, nu un laser anemic. Dar Lumina va birui în noi. Întunericul lumii decăzute va fi învins. Păcatul actual estemultitasking-ul, grija de prea multe.
Mântuirea trebuie luată în serios, câtă vreme formează preocuparea lui Dumnezeu și planul veșnic al Lui. În fața lui Dumnezeu, experiem lumina Lui, dar – paradoxal – și păcatele noastre. Orice cuvânt rostit de către noi în numele Lui cu credință ne întărește cu puterea harului. Este foarte important pentru Dumnezeu ca noi să ne mântuim. El vrea cât mai mulți să guste din veșnicia Lui. Dumnezeu ne-a creat capacitatea de a deveni subiecți ai iubirii Lui. Această iubire ne face nemuritori. Fiul vrea ca toți oamenii să iubească pe Tatăl și să împlinească voia Lui. Când vorbim cu alții, vrem să fie atenți (asta vrea și Dumnezeu de la noi).
Hristos este omul central, ne explică părintele Stăniloae: fără tendințe egoiste și fiind purtătorul de grijă al tuturor. Deși om smerit, se vede la fiecare pas că e și Dumnezeu. Îl cunoaștem pe Dumnezeu, dar numai atât cât ni S-a revelat. Din cauză că oamenii resping iubirea, credința pare de neînțeles (și speranța pare absurdă). Este cert că Hristos este tot ceea ce poate fi mai real, mai viu, mai în stare să ne ajute. Fără a sta în permanentă legătură cu El, nu ne putem mântui. Mântuirea nu se realizează prin a ști ceva sau prin a face altceva, ci prin a fi împreună cu Hristos. Astfel, a căuta mântuirea nu este nimic altceva decât a căuta comuniunea cu Hristos. Citind Evanghelia, avem certitudinea prezenței Lui, Îl simțim în maximă apropiere de noi. Ca Învățător, El ne oferă posibilitatea de a cunoaște bunătatea lui Dumnezeu. Auzind Evanghelia (credința vine prin auzire), ne lămurim ce vrea Dumnezeu de la lumea contemporană. O singură întrebare cuprinde tot: Ce să fac să mă mântuiesc? Nu ne pune nimeni să Îi memorăm doctrina, ci să iubim din toată inima pe Dumnezeul iubirii noastre. Și, totuși, unii aleg ura. Hristos Învățătorul luminează poporul (are autoritate divină, împărtășește convingeri). Nici un alt învățător nu și-a menținut peste veacuri aceeași autoritate asupra sufletelor.
În domeniul credinței există încredințări. Cuvântul divin este o sursă demnă de crezare. E cert, e sigur. Certitudinea înseamnă încredere deplină în Cineva. Nu este nimi Cc mai frumos decât a fi cu Dumnezeu. E singura Cale, e periculos să mergi pe alt drum, necunoscut. Marele adevăr: Dumnezeu va birui în noi. Dar să nu ne culcăm pe o ureche, nu putem păcăli iadul cu un ceai. Existența Lui este o certitudine. Mai sunt locuri în Arcă. Până și melcul a ajuns. Adevărata fericire e în noi înșine, dacă în noi sălășluiește Dumnezeu. Dacă vrei să scapi de un coșmar, trebuie să te trezești. Tot ce avem este de la Dumnezeu, singurul lucru din noi care nu este de la Dumnezeu este păcatul.
Fără Evanghelie, lumea se degradează. Păcatul aduce doar strâmtorare și mâhnire, depărtare de Dumnezeu. Suntem iubiți cu iubire veșnică de Dumnezeu, El ne păstrează bunătatea Lui (Ieremia 31, 3). Păcatul este cel mai periculos somnifer. Domnul Iisus Hristos a înviat, ca mântuirea noastră să fie sigură. Vrea să ne replămădească. Așa cum suntem acum, putem trăi cu Dumnezeu? Creștinismul nu a inventat crucea romană, ci curajul de a o purta.
Obstacole în calea fericirii: oboseala, competiția, frica de ce zic alții, indiferența. Încredere: Dumnezeu prezintă suficientă garanție. Cine aleargă după bani, lasă baltă mântuirea sufletului. Hristos a dat totul, nu a păstrat nimic. Vrea să împartă veșnicia cu noi. Nimeni nu vrea în temniță, dar închisorile sunt pline. Dumnezeu este respins atunci când suntem preocupați de altceva.
Rezistența împotriva păgânismului. Prin metode pașnice, luptându-ne cu patimile din noi. A rezista înseamnă a se împotrivi, a ține piept, a nu ceda, a nu se lăsa învins. Numai citind Evanghelia înțelegem limpede vocația noastră. Tragedia provine din neînțelegerea rostului. Pierdem tot mai mult din înțelegerea duhovnicească. Tulburările sunt furtuni cauzate de patimi. Nu există mântuire în afara Bisericii, ci doar infern. Acest adevăr îl putem înțelege doar în genunchi. Hristos ne oferă cuvintele vieții veșnice. Hristos promite veșnicia și o și oferă. Singura piedică rămâne nemărturisirea păcatelor. Dumnezeu amână pedeapsa, noi să nu amânăm întoarcerea. El nu aduce dileme, ci convingeri puternice.
Marius MATEI