LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Pecetea Sodomei

Share

Tudora Luca

 

Nişte inşi mascaţi (dar nu dintre cei care i-au băgat în sperieţi pe infractori, unii care încă nu ştiu cărui gen aparţin) s-au cocoţat până în vârful blocului ca să-şi arboreze mai la vedere «drapelele» prin care ne atenţionează că «nu suntem bolnavi, nu alegem dar…suntem» Şi ca să fie mai credibili în ochii celor care ar încerca vreo uşoară nedumerire ce credeţi că le-a ouat mintea ?

 

Au luat poza unui nou-născut şi au imprimat-o pe ditamai panoul. Acestui prunc pe care Dumnezeu l-a chemat la viaţă pentru a-l împodobi cu harul Său, i-au pus pe mânuţă pecetea Sodomei – homosexual – anulându-i astfel orice drept de a alege şi de a-şi trăi viaţa conform Legilor Lui Dumnezeu.

 

Este strigător la cer modul cum aceşti indivizi lipsiţi de orice bun-simţ înţeleg să-şi facă reclamă. Dar şi mai supărător este faptul că în rătăcirea lor deşănţată sunt sprijiniţi camaradereşte de unii edili ajunşi în fruntea comunităţii prin votul majorităţii.

 

Cum or fi reuşit minoritarii sexuali să le adoarmă conştiinţele nu-i greu de ghicit. Ajunge numai să-i vezi zburdând fericiţi pe plaiurile pline de libertăţi ale Europei sau pe îndepărtatele meleaguri cosmopolite de peste Ocean şi te lămureşti. Făcând abstracţie de bunăvoinţa pe care le-o arată aleşii noştri care pentru a nu-şi supăra stăpânii sunt gata să vândă şi ouăle de sub cloşcă să vedem cum încearcă să ne îmbrobodească aceşti rătăciţi.

 

Folosind ca paravan pentru intenţiile lor necurate copilul inocent se împăunează : «nu suntem bolnavi!».Prin urmare nu au nevoie de ajutor medical(deşi este bine ştiut că multe boli cu transmitere sexuală şi nu numai sunt împrăştiate pe tot mapamondul chiar de ei),spiritual,moral şi orice întâmpinare a societăţii în ceea ce-i priveşte devine astfel ,inoportună. « Nu alegem ! »Nu există om liber,sănătos la minte şi la trup care să nu poată alege atunci când vrea.

 

Alegerile ne definesc personalitatea şi ne marchează întreaga viaţă reflectându-se implicit asupra celor din jur cu binecunoscutele consecinţe bune sau rele. Concluzia:nu sunt bolnav – n-am nevoie de leac; nu păcătuiesc – nu-mi trebuie pocăinţă. Dânşii vor să ne convingă de faptul că aşa s-au născut (nu-i adevărat,o demonstrează cu prisosinţă studiile în domeniu) şi orice ar face ei, vinovat este Altcineva.

 

Dacă nu-i acceptăm cu obiceiurile şi paradele lor scabroase înseamnă că noi avem o problemă pentru că nu suntem destul de toleranţi ca să-i aplaudăm şi eventual să-i mângâiem pe creştet. Şi încearcă să rezolve această problemă care-l scârbeşte pe român până în străfundul sufletului, acoperindu-se de legi.

 

Se grăbesc dumnealor să-şi asigure traiul nestingheriţi doar ştiu câţi nefericiţi le pot cădea în plasă într-o ţară aflată în mijlocul furtunii unde nimeni nu mai are grijă de români.Dar până atunci ne ameninţă cu prăjina C.E şi o fac pe victimele nevinovate cărora, vezi Doamne, nu le recunoaştem dreptul de a se manifesta.

 

Nici nu ne mai mirăm că aleşii noştri lasă problemele importante să treneze mult şi bine dar se grăbesc să adopte legi favorabile satisfacerii unor năravuri care denotă grave devieri psihice şi comportamentale. Aceste legi, străine conceptului de viaţă creştinesc, sunt menite să strice bunul mers al familiei în primul rând, fiind în flagrantă contradicţie cu Legile Divine.

 

Oare ei cred că Hristos nu-i vede ? Faptul că a rămas pe Cruce nu le spune nimic ? Dacă ceea ce fac ei nu constituie un păcat de ce Dumnezeu i-a pedepsit cu foc pe sodomiţi ?

 

 


Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *