Pentru toți țiganii noștri “nambăr oan”

Dacă obișnuința rugăciunii sau rânduielile postului te-ar fi îndemnat în seara de vineri, 8 aprilie, să treci pragul bisericii din centru, ai fi putut avea mărturia unui supliciu la care, de altfel, nu numai o dată, ci în mai multe rânduri, a fost supusă comunitatea credinței din această incintă.

Orele 18.00 – Denia Acatistului se încheiase. Eram la slujba Sfântului Maslu! Unul dintre preoți făcea introducerea pentru lectura primei evanghelii dintre cele șapte care se citesc cu acest prilej: “Cu înțelepciune drepți să ascultăm Sfânta Evanghelie ! Pace tuturor !” Deîndată credincioșii, în adâncă cinstire a momentului, îngenunchează. Erau printre cei de față oameni de aleasă ținută creștină, oameni cu studii superioare, universitari chiar, dar în majoritate erau prezenți între credincioșii obișnuiți care frecventează această biserică mai mulți bolnavi încercați de suferințe diverse, oameni adunați acolo să-și găsească liniștea sufletului, binecuvântarea, iertarea și tămăduirea atât de necesare.

În acele momente însă, de undeva de afară, cineva tuna în boxele instalate în piață: “Haideți să-l aplaudăm pe X care a venit aici la Pitești. La mulți ani !”

Respectivul avea să răspundă pe un ton răgușit, în aceleași boxe, desigur:

“Vreau să vă spun și eu bună seara la toată lumea și bine v-am găsit… sit…sit…(ecou). Am un program deosebit pentru toată lumea d’aici dă la noi dă la Pitești. Să vă dea Dumnezău noroc și tot binele din lume. Pentru toți țiganii noștri nambăr oan…. cea mai nouă melodie pentru voi toți…!

Da…da..no…noo… Tap tap tap tai-râ-rărai….. hai-lai-la-la-la-lai-lahai-la-hai-la-lai…”

Mai departe n-am să pot descrie pe ce ritmuri trăsnite, trililite și manelite am fost siliți a duce slujba până la sfârșit. Contrastul era de-a dreptul batjocoritor. Am aflat mai apoi că era ziua rromilor. M-am întrebat însă dacă nu cumva și rromii ar trebui să fie la fel de creștini ca și cei din biserică și dacă nu cumva biserica însăși ar fi într-un fel responsabilă pentru acest grav defazaj de situație. Poate n-am făcut suficient pentru acești oameni.

Chiar nu a putut ajunge deloc mesajul credinței până la oamenii aceștia încât niciunul dintre ei să nu fi auzit despre Hristos, despre posturi, despre bunăcuviință ?! Chiar nu s-a găsit în țigănie niciunul să le spună că e păcat în zi de vineri din săptămâna a cincea a Postului Mare să organizezi în piața orașului un bâlci care seamănă mai degrabă cu un chef de bodegă decât cu o manifestare culturală?!

Am înțeles ! Era ziua rromilor, dar n-am să pot admite în forul meu interior ca o astfel de zi să fie serbată astfel. Există casă de cultură, există așezăminte, spații unde se pot organiza manifestări cu caracter cultural care să dea măsura acestei etnii la o altă dimensiune decât dansul din buric, lălăiala manelistică și animația improvizată.

Aș vrea să cred că etnia țigănească poate avea tradiția unei altfel de demnități și cultura unui specific absolut legitim în peisajul națiunilor lumii. Mai caut însă!

Lucian Grigore