Peştera şi nu cetatea
24 decembrie 2017
Share
Chipul smeririi de sine, de bunăvoie a lui Hristos, prunc născut în peştera din pîntecele pămîntului precum grăuntele de muştar: mic între toate seminţele, odată îngropat în pămînt devine arbore.
Peştera şi nu cetatea.
Un loc neîndulcit de nici o lumină, de nici o căldură, doar cea a dobitoacelor. Un contrast suficient pentru a înţelege că Dumnezeu nu poate coborî acolo unde plaga orgoliului se întinde precum o lepră peste suflet. Mutilat interior, omul, nu se mai vede, nu se mai simte pe sine. E greu să-l găseşti pe Dumnezeu în discursuri naţionalist patetice, în umoare populistă, în interpretări barocizate ale cuvîntului evanghelic pe de-o parte, iar pe de alta în predici ieftine, stereotipe. Duhul Sfînt caută taina unde să se poate aşeza, conlucra. Poate de aceea icoanele făcătoare de minuni, acelea lipsite de ,,canonicitate” sau de o manieră bizantină, fără rafinament estetic şi teologic, smeresc iconarii. Aşa, ca să nu idolatrizăm ceea ce ni se pare nouă a fi adevăr.
Magii şi păstorii sau Vestea cea Bună dată în mod diferit lumii.
Păstorii călăuziţi de îngeri, magii de la Răsărit călăuziţi de stea, pe-o cale deloc simplă, anevoioasă. Păstorii simbolizînd poporul ales şi chemat să se închine lui Hristos. Magii simbolizînd ceea ce era mai bun în lumea păgînă, ce ,,se înalţă la înţelegerea sensului Naşterii lui Hristos” (Gr. Krug). Căutarea şi a celor dintîi şi a acestora converg în acelaşi loc luminat de stea, sau de înger după Sf. Ioan Gură de Aur, care nu vedea în astru luminător o simplă stea ci un înger ce lumina aidoma unei stele locul de închinare Domnului Hristos.
De aceea azi, se aşează în mijlocul bisericii, în Ajunul Crăciunului, un sfeşnic -preînchipuind steaua Naşterii, ca o taină mare. Ca o nădejde. Acum ca şi atunci după cum spune monahul Gr. Krug cînd o lume veche se preschimba, aflată sub Imperiul Roman(al Cezarului Augustus) ca ,,principiu exterior conservator şi unificator. Şi, în chip abia băgat de seamă, lumea a fost înveşmîntată de un alt principu, de asemenea unificator al lumii: diaspora evreiască. Întocmai ca o plasă fină de aur, această diasporă a îmbrăcat şi legat popoarele. Ea a acoperit pămîntul ca o reţea de nenumărate canale de irigaţie, şi prin albiile acestor canale s-a revărsat apa binevestirii apostolice.”
Şi peste timp o altă diasporă creştin-ortodoxă izgonită de Lenin afară din ţară, salva în mod minunat Biserica Ortodoxă Rusă.
Am nădejde în împreună lucrarea tainică a lui Dumnezeu cu omul, într-o veşnică diasporă purtătoare pe mai departe a creştinătăţii întregi.
Crăciun Binecuvîntat tuturor pînă la marginile pămîntului!
