PRIVIREA CARE DĂ LUMINĂ!
3 august 2011
Share
Catalin Dumitrean
Maica Domnului în privirile noastre? Cum adică şi cum ar fi posibil acest lucru? Mă întreb şi mă frământ la rândul meu de ani de zile. Şi deşi nu am încă privirea blândă şi caldă a Măicuţei ştiu că aici este cheia fericirii noastre. În imitaţia sau asumarea lăuntrică a acestui chip.
De ani de zile contemplu faţa sfântă a Născătoarei de Dumnezeu şi mă întreb ce oare ne lipseşte pentru a emana şi noi mai multă bucurie. Se spune că uneori gândurile ne vădesc,că ceea ce avem pe conştiinţă ne transpare şi pe faţă. De aceea cutele şi ridurile frunţilor noastre sunt ca nişte şine de cale ferată pe care trece trenul viselor neîmplinite. Dar, la urma urmei ce să mai vorbim, pe faţa omului citeşti mânia, viciile, neastâmpărul etc.
Mă uit cu jale însă şi spre feţele femeilor de astăzi. Au devenit comerciale. Mereu atinse de ceva fals. Ce ciudat. Cu falsul solarului, a fardurilor şi a alifiilor ascundem de fapt ipocrizia. Şi ce departe suntem de naturaleţe, de albul sfinţilor, de chipul Măicuţei, de obrazul catifelat al femeilor de la ţară care nu se preocupau decât de a fi alţii mai frumoşi şi mai fericiţi. Adică noi, copiii şi nepoţii dânselor.
Cu falsul seducem şi atragem. Cu falsul ne slăvim nemernicia. Într-o competiţie a orgoliilor şi a nimicniciilor care stăpâneşte planeta. Cu falsul ne acoperim de păcate şi le transmitem genetic urmaşilor noştri. Iar în acest timp, din Icoană, Maica Domnului priveşte atoateiertătoare spre noi.
