LOADING

Type to search

Profesor de închisoare pentru adolescenţi

Ortodoxie si traire

Profesor de închisoare pentru adolescenţi

Share

Azi n-am mai citit în parc, ca să-mi stimulez inspiraţia. M-au speriat vreo şapte-opt băieţi, care explodau nişte chestii. Am intrat în rezonanţă cu adrenalina lor, căci voiau să arunce în aer fântâna havuz, cea care mă făcea atât de fericită vara. Trebuia să-i opresc. Nici nu ştiu cum am ţâşnit de pe bancă şi m-am trezit lângă ei:

-Vreţi să o cunoaşteţi pe fetiţa mea de 15 ani, care-i acum la închisoare?

Au lăsat muniţia, m-au măsurat de sus până jos, până când unul a îndrăznit să întrebe:

-Cum… s-a întâmplat?

-A prins-o poliţia când se antrena pentru a ameninţa şi nspăimânta lumea. Vrea unul din voi să vină cu mine, s-o vizităm acolo?

-E departe?

-Vreo 200 de kilometri cu trenul, apoi încă trei pe jos, prin pădure. V-ar spune cum a construit maşinăria infernală, citind pe un site.

-Şi lupii? E decembrie, s-ar putea să urle la noi…

-Ei, dar voi sunteţi viteji! Şi ce dacă vin, amorsăm câteva pocnitori.

– E frumoasă fata?

Am scos o fotografie, desprinzând-o din scotch-ul cu care o lipisem pe tricou, sub inimă şi le-am arătat-o.

-Uau! La noi la şcoală nu e niciuna ca ea.

-Din păcate, a terminat-o cu şcoala, le spun, cu tristeţe. Mai face pe-acolo nişte cursuri de engleză. Vine un profesor tânăr şi le predă…

-Mi-ar place să fiu profesor de închisoare pentru adolescenţi, visă unul dintre ei.

-Eşti fraier, băi! E prea departe de tren. Pădure, lupi. Până ajungi acasă, e noapte.

-Ah, ai spus cuvântul! Haideţi acasă, că mi-e foame.

-Pot să vă rog ceva, băieţi? îndrăznesc eu, cu voce mică. Lăsaţi-mi mie petardele, să n-am treabă cu lupii, când merg în vizită la fată…

S-au aşezat în cerc şi au depus necondiţionat muniţia.

-Haideţi, că tanti are pe cine să sperie. Ce ne-a apucat să venim cu pocnitori în parcul de copii?! -Şi chiar aveţi curajul să mergeţi iarna, singură, printre lupi? De ce i-aţi lipit fotografia sub inimă?

-Ca să ajungă mai repede rugăciunea la ea.

Privesc în urma băieţilor, care se îndepărtează şi mângâi fotografia preaiubitei. Doar două-trei ore pe zi e conştientă, în spital, după ultima încercare s-o termine cu toate.

-Trezeşte-te, frumoasa mea, ieşi din nemeritata închisoare! Viaţa este fantastică! Vreau să-ţi povestesc cum am dezarmat o gaşcă fioroasă, doar arătându-le fotografia ta. Te iubesc!

 

Elena Frandeş

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *