LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Psihologia sfinților: Dangătul de clopot care ne trezește

Share

Dacă Domnul Iisus ar fi umblat doar pe jos între Capernaum și Ierusalim, nu s-ar fi întâlnit cu peste 90% dintre beneficiarii minunilor Sale. Ar fi ținut predici minunate la templu și în sinagogă, dar nu ar fi avut contact cu ceilalți, cu pescarii, cu vameșii, cu desfrânatele. Astăzi, mulți prelați circulăm doar motorizat spre conferințe elitiste, ocolind cartierele de nevoiași, pescari și finanțiști.

Ce ne spune Dumnezeu? Crede numai! Caută prima dată Împărăția Mea și toate celelalte ți se vor adăuga! Dumnezeu ne spune ceva, ne vorbește. Înseamnă că ne acordă valoare. Pentru noi, este un semn de liniștire, de protecție. Bucuria vine doar de la Dumnezeu, nu de la oameni. Ne spune cum să ne bucurăm, dar ne dă și puterea să facem asta. Ne spune ce să facem să ajungem în Rai. Nu există secrete, ne-a spus tot ce era necesar pentru mântuire.

Cum se așteaptă Dumnezeu să fim? Caractere energice. Apărători ai credinței. Viață curată. Bunătate. Dumnezeu este Iubirea de care nu te poți sătura. Să ne rugăm ca El să ne povățuiască, să fie centrul vieții noastre de zi cu zi. Șantierul misionar nu poate fi părăsit. Lucrarea înseamnă să te lași în voia lui Dumnezeu, să ai încredere în puterea cuvintelor Lui.

Cum ne ajută Dumnezeu ca Prieten? Ne ascultă. Ne acordă timp. Nu profită de noi. Ne determină să excelăm. Ne încurajează să fim sinceri. Dumnezeu nu ne răspunde după dorința noastră, ne răspunde după dragostea Lui. Ne spune că nu trupurile ne sunt nimicite, ci moartea (are cu noi un proiect de Viață). Scopul vieții noastre este dobândirea Sfântului Duh. El ne definește exigențele. Ne transformă viața. Ne arată direcția. Ne ordonează conștiința. Rezolvă ecuația morții. Nici un scop nu va avea nici un impact dacă nu este luat în serios. Prea mulți copii adorabili devin adulți posaci.

Cum ne însănătosește Dumnezeu? Printr-o focusare a noastră pe puterea Lui. Tămăduire = identitate, integritate, creativitate. Suntem mai bogați decât cei din secolul X, dar mai neliniștiți. Risipim mâncarea, iar alții flămânzesc. Ne credem invincibili. Suntem plini de slavă deșartă. Și chinezii s-au crezut invincibili (până la venirea mongolilor) și aztecii (până s-au întâlnit cu spaniolii). Fiecare ajutor acordat altuia acordă un plus de sens. Facem parte dintr-un Proiect mai grandios și mai de durată decât noi înșine.

Ne identificăm cu Dumnezeu în Înviere. Suntem beneficiari ai unei mari Făgăduințe. Ca să fim fericiți, să găsim un loc în care să slujim. Să avem încredere că toate cuvintele Scripturii sunt inspirate (notate corect). Forța de coeziune rămâne răbdarea. Păcatul este moleșirea capacității de a avea sentimente puternice. Până la urmă, sămânța Cuvântului va rodi (Hristos nu eșuează). Miriam își salvează fratele (Moise) de la înec. Miriam Fecioara ne salvează pe noi din vâltoare.

Lumea se degradează pentru că îi lipsește Evanghelia. Boala (păcatul) ne desparte de Dumnezeu (implicit, și de Împărăția Lui). Nu există pericolul ca Dumnezeu să nu ne ierte (ci doar ca noi să nu mai credem în iertarea Lui). Abia când vom vedea o lume lipsite de iubire, vom înțelege ce înseamnă ateismul. Cei ce nu au crezut în Dumnezeu nu pot trăi o veșnicie împreună cu El. Să cugetăm la ce este scris în Biblie și să facem întocmai (Iosua 1,8).

Darul se ia abia după ce a avut loc o împăcare. Dacă sunt certat cu cineva, refuz orice dar. Împăcându-mă cu Dumnezeu, primesc darul vindecării sufletului. Chiar dacă nu înțelegi rugăciunea, continuă să te rogi, că diavolul o înțelege și pleacă și te lasă în pace. Citește Sfânta Sriptura ca pe o rugăciune.

Unul dintre cei mai mari români s-a născut la Miskolc şi a murit la Nagyszeben (Sibiu). Este vorba despre Andrei Şaguna, baronul credinţei transilvane (nu în sensul de azi al cuvântului „baron”). Şaguna este Marele Senior al creştinismului răsăritean. Această denumire este un titlu de nobleţe duhovnicească, intermediar între titlul de cavaler al lui Hristos şi cel de viconte al Crucii. De fapt, cred că avem mai mulţi astfel de baroni: Calinic (de la Cernica), Antim (Ivireanul)… Şaguna este un academician al Scripturii şi un revoluţionar al trăirii spirituale.Tatăl său, Naum – nume profetic, a fost un aromân albanez stabilit în Ungaria. Şaguna este educat de iezuiţi, dar nu devine catolic (cum se întâmplă cu părinţii săi, dornici de a intra în lumea mondenă habsburgică). Face şcoală la Pesta şi devine călugăr bănăţean. Mulţi istorici insistă asupra rolului capital jucat de către Şaguna pe câmpul de luptă transilvănean de la 1848.

Baronul se retrage la Sibiu (unde erau înca trupe austriece) şi luptă pentru drepturile românilor din Ardeal, tratând cu generalul Puchner. Omul Vienei era refugiat în Oltenia şi armata lui era decimată de holeră, dar baronul îl ajută şi – cu ajutorul ruşilor – schimbă soarta luptei. Sigur, ungurii nu îl iubesc prea mult pentru asta… Miza era clară: drepturi mai multe pentru români. Toate aceste evenimente au prelungit conflictul şi, mai grav, au creat un precedent (deci, se poate!). Domnul Kossuth Lajos îl acuza pe baron de pan-slavism şi nu vroia nici în ruptul capului să îl ierte. Kossuth negociază pacea cu Avram Iancu, insistând asupra faptului că amnistia nu îl include pe cleric. Neînfricatul călugăr merge la Viena şi luptă pentru românii din Transilvania, Banat şi Bucovina. Devine cel mai abil om politic care pledează pentru o cauză românească de până în 1849. Intervine o singură problemă: austriecii îşi retrag promisiunile făcute românilor, de frica emancipării similare a altor popoare din imperiu. Baronul nu renunţă. În 1850 merge din nou în faţa lui Franz Iosif şi luptă pentru dreptul românilor de a face şcoală, de a se ridica din mizerie şi umilinţă.

Fără baron, Marea Unirea ar fi fost mult mai îndepărtată. Şaguna a pregătit, de fapt, terenul pentru trezirea conştiinţei naţionale, adunând populaţia furioasă în jurul calmului Bisericii. Ideea de unitate apare doar prin Biserică. Oamenii Bisericii sunt cei care coagulează dorinţele maselor. Este o simfonie imperfectă, să nu credem că nu au fost sincope (din păcate). Baronul, călăuzit de Dumnezeu, vorbeşte despre libertate şi despre credinţă. Nu promite prosperitate facilă. Unirea este o ansamblare, o îmbinare, o aglutinare, o reunire a fraţilor, o sudare a mărturisitorilor aceloraşi tradiţii străbune. Unirea este facilitarea trezirii spirituale, culturale şi chiar comunitare. Acest aromân este iubit de mulţi ierarhi şi luat ca model.

Baronul aromân este un Hagi al Bisericii, un geniu al retoricii şi al misticii deopotrivă. Se trezea dimineaţa devreme şi se ruga cel puţin trei ore, apoi muncea în interesul altora. Este sfântul slujitor, după modelul lui Iisus. Este un punct de referinţă în istoria contemporană, o bornă decisivă. Austriecii erau sceptici în ceea ce priveşte scopurile românilor ardeleni. Toate eforturile s-au zădărnicit după 1867, anul compromisului dntre Viena şi Pesta. În faţa istoriei, nimic nu este nefolositor. Sămânţa va reîncolţi ulterior. Procesul de absorbire a Transilvaniei de către Ungaria nu a fost uşor, nici realizat pe deplin. Mai existau supapele lui Dumnezeu, care refulau frustrările majoritarilor şi le converteau şi lacrimi de rugăciune. Aceste supape sunt extraconfesionale (nu sunt exclusiv ortodoxe, ci şi greco-catolice): Alexandru Papiu-Ilarian, Axente Sever, Simion Bărnuţiu, Timotei Cipariu, August Treboniu Laurian, Eftimie Murgu, Simion Balint, Ioan Sterca-Şuluţiu, Pelaghia Roşu. Azi, nume de străzi celebre în majoritatea oraşelor. Dar, datorită lor, avem aceste nume de străzi, iar nu altele… Sigur că ASTRA a suplinit Dieta mai mult cultural, dar a menţinut vie flacăra speranţei şi nădejdea în Dumnezeu. Detaliile nu ne smintesc şi vor fi lămurite pe viitor. De pildă, predarea luptătoarei maghiare Ecaterina Varga autorităţilor austriece… Este ales episcop ortodox la Turda (Biserica „Dintre Români”) şi colaborează, în interesul românilor, cu episcopul unit Ioan Lemeni. Doar este un baron, nu un manelist. Pe banii lui (ai lui Şaguna, nu ai unitului), deschide o tipografie la Sibiu. Tipăreşte abecedare şi cărţi creştine. Îl iubesc şi pentru că a întemeiat „Telegraful român”, singurul ziar românesc cu apariţie neîntreruptă până astăzi. Organizează o şcoală teologică importantă la Sibiu şi peste 800 de şcoli confesionale. Peste ani, succesorul lui, Antonie Plămădeală va declara: Şaguna este dangătul de clopot ce i-a trezit pe români.

Tranzitând Sibiul într-un pelerinaj transalpin, am constatat că pelerinii „mei” au fost încântaţi să afle cât mai multe despre Baronul „lor”. Majoritatea nu ştiau mai nimic despre acest sfânt al Ardealului (alături de Nicodim de la Tismana şi Arsenie de la Prislop). Cât de actual poate fi vlădica Şaguna! Catehezele arhiereului de pe malul Cibinului vorbesc despre Regatul de Dincolo de moarte (nu trupurile sunt nimicite prin moarte, ci însăşi moartea). Înconjurat de o mulţime de instigatori, vlădica Şaguna este convins că doar cei neliniştiţi se ocupă de fleacuri, se grăbesc să alerge mult şi fără rost, fără chibzuinţă, fără să aducă nici un rod. Creştinismul şagunian se bazează pe un program ferm: Evanghelia. Ştim exact ce avem de făcut! Începutul este lupta cu gândurile pătimaşe, care ne strâmtorează şi ne mâhnesc, ne duc la o nervozitate absurdă. Vlădica Şaguna are râvna lui Finees din Cartea Numerii (capitolul 25), râvna lui Ilie, a lui Isaia, a lui Ieremia. Are râvna oamenilor lui Dumnezeu. Această credinţă mărturisită prin viaţă am regăsit-o la început de octombrie pe valea Arieşului, la părintele S. Aşa cum noi ne putem încărca duhovniceşte la Lupşa, tot aşa bunicii noştri au profitat de marele arhiereu.

Baronul scrie încă un capitol din Faptele Apostolilor, prin marile donaţii pe care le-a făcut pentru a consolida Calea (denumirea originară a Ecclesiei). Pe modelul Huza (soţul mironosiţei Ioana), Barnaba (unchiul lui Ioan Marcu) şi a multor filantropi care au deschis porţile Raiului pentru mulţi neputincioşi. Arhiereul nostru este un precursor al realismului duhovnicesc (alături de Ioan de Kronstadt şi Ioan de Rila): chiar dacă luna pare romantică de departe, este neprimitoare de aproape. Adică, tot tortul acesta evoluţionist este preparat după o reţetă falsă. Nu ne tragem din urangutani, nici din viermi, ci chiar suntem doar nişte viermi (Iov, capitolul 25). Până nu pricepem că baza este smerenia, nu am înţeles nimic. Senatorul Şaguna face doar politica Celui Răstignit şi Înviat, este sfântul care coagulează forţele româneşti. Noi am trăit recent aşa ceva, cunoscându-l îndeaproape pe Bartolomeu Anania. Şi trăim şi astăzi, la Cluj, tot printr-un arhiereu Andrei. Nu ne interesează doar „Ce vor plantele?” (o emisiune TV de succes), ci mai ales ce vor sufletele noastre. Iar Baronul este un ghid priceput în a ne răspunde, trebuie doar să ştim unde să căutăm. Sămânţa credinţei va încolţi cu siguranţă, numai că ţarina (inima) trebuie purificată.

Ca să va apăraţi de prădători, ţineţi focul credinţei mereu aprins! Vlădica Şaguna atrage atenţia de la amvom asupra conştientizării stării de păcat în care ne zbatem, asupra pericolului de a cădea în deznădejdea singurătăţii şi oferă ca soluţie schimbarea taberei: de azi, hotărâţi, în Echipa lui Hristos! Cel mai mare câştig este mântuirea noastră, nimic altceva. Ieri este trecut doar pentru noi, nu şi pentru El. Mâinele nostru este prezentul pentru El. Viaţa spirituală face parte din esenţa noastră. Fără ea, suntem mai puţin umani. Dumnezeu este „Cel chemat”, „Cel invocat”. Baronul ne arată că, oricând în istorie, o viaţă dedicată credinţei este cea mai valoroasă cercetare (a trăi ca să Îl descoperi). De ce Baronul nu renunţă: e la mijloc mântuirea ardelenilor! Poate nu vor rodi indiferenţii, superficialii şi lacomii azi, dar Dumnezeu poate să îi transforme în cei mai blânzi. Dacă vor rodi toate seminţele, cu atât mai bine! Unele ar putea rodi, dar nu vor. Înainte eram mereu învinşi. Acum câştigăm, împreună cu Hristos, după modelul sfinţilor. Căutaţi-L! Prezenţa Divină va rămâne în voi! Goliţi-vă de lucruri, ca să vă umpleţi de Duh Sfânt! Cea mai sănătoasă practică este exersarea Acatistului, zi de zi.

Pe 10 noiembrie 1891 trecea pragul veşniciei Arthur Rimbaud, poet francez precursor al simbolismului. Talent uriaş, scrie încă de la zece ani. Chiar nu judecăm pe nimeni, nu aşezăm noi securea la baza copacului ce trebuie sau nu trebuie tăiat. Nu încurajăm păcatele altora, dar nici nu ne considerăm mai buni. Nu etichetăm. Nu facem scandal. Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să îl ierte şi pe Rimbaud, pentru toate. Nu e necesar să îi facem nici proces, nici spovedanie substitutivă. Că a avut o relaţie homofilă cu Paul Verlaine?! El va da seama. Iar noi ne rugăm pentru iertarea tuturor. E greu, totuşi, să extrag ceva adecvat din poemul în proză al lui Rimbaud, „O vară petrecută-n iad”. Nu facem critică literară, nici nu inchiziţionăm viaţa privată. Infierăm păcatul şi ne rugăm pentru iertarea păcătosului. Rimbaud se plimbă prin multe ţări (Anglia, Germania, Italia, Cipru, Etiopia, Somalia), având îndeletniciri diverse (prezentator de circ, mercenar, supraveghetor la o carieră de piatră, negustor de cafea, de piei de animale şi chiar de arme). Nu trebuie să ne şocăm… Hristos a murit pentru toţi, mai ales pentru păcătoşi. Nu ştim cum l-a găsit ceasul trecerii Dincolo sufleteşte. Trupeşte, s-a zbătut în chinuri sălbatice şi a murit la abia 37 de ani. Nu cred că tâlharii care Îl străjuiau pe Hristos pe Golgota erau mai în vârstă. Nu ştim noi dacă a cârtit în ultima secundă, a blestemat, a ironizat. Sau s-a pocăit şi a fost primit în Rai. Toţi suntem infractori, până la urmă. Toţi merităm închisoare pe viaţa vieţilor în carcera iadului. Scăpăm doar prin decretul de graţiere semnat de Hristos pe Cruce. Și interlopii se pot mântui, dacă se pocăiesc. Cel mai inocent să arunce primul „dislike”.

Teologia iubirii nu poate fi decriptată fără filtrul ascultării tale desăvârşite, Mamă dulce, Mamă bună. Bucuria nu poate fi definită fără rodul pântecelui tău, Mamă dulce, Mamă bună. „Marea nu poate stinge dragostea” (Cântarea cântărilor 8, 7) noastră pentru tine, Mamă dulce, Mamă bună. Fără ajutorul tău, ne pierdem identitatea creştină, Mamă dulce, Mamă bună. Fără paraclisul tău, ziua e stearpă, Mamă dulce, Mamă bună. Tu ne înveţi că ne putem îndrăgosti de mai multe ori: mereu de aceeaşi persoană, Mamă dulce, Mamă bună. „La cine ne vom duce?” (Ioan 6, 68), decât la Fiul tău, Mamă dulce, Mamă bună. Nu putem începe viaţa în Hristos fără tine, Mamă dulce, Mamă bună. „Dragostea acoperă toate cusururile” (Pilde 10, 12), iar tu eşti scara dragostei divine, Mamă dulce, Mamă bună. „Ţinem din răsputeri dragostea dintre noi” (I Petru 4, 8), încredinţaţi fiind că tu eşti a noastră Mamă dulce, Mamă bună. Strâmtoarea e trecătoare, iar răsplata veşnică. Tăria noastră stă în Mirele Hristos. El ne întăreşte şi ne mângâie. Asuprirea nu trebuie să ne ducă la descurajare. Ştim că eşti mereu alături de noi în suferinţă, Mamă dulce, Mamă bună. Cinstitorii tăi îşi găsesc frumuseţea în viaţa cu Dumnezeu şi nu într-o viaţă la întâmplare.

 

pr. Marius MATEI

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1
Previous Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *