LOADING

Type to search

Regalitate şi Pustie (I) – De la Peleş la Schitul Sfânta Ana

Ortodoxie si traire

Regalitate şi Pustie (I) – De la Peleş la Schitul Sfânta Ana

Share

Şi totuşi, de ce atât de des la Sinaia în ultima vreme? Ce chemare ascunsă în oraşul regalităţii îmi face sufletul să ofteze? Să fie doar aerul înmiresmat princiar, cu castele şi regi, cu prinţi şi prinţese, cu trăsuri trase de cai prin păduri de poveste? O fi doar evadarea din iadul deznădejdii, din lumea virtuală a ,,fără de vieţii”… Scăpând neobservat din mlaştina vulgarităţii, condusă perfid din templul hoţiei, prostiei şi al idolatriei, care răsună doar de orăcăitul ritmic al autoproclamţilor broască-împăraţi, mă aventurez pe Calea Regilor, în căutarea
Izvorului Vieţii…

,,Hail the King!”

Sala oglinzilor răsună de aplauze însoţite de cel mai maiestuos salut al regalităţii. Spectacolul omagial închinat Familei Regale, având ca invitaţi de onoare pe distinsa actriţă Manuela Golescu alături de Orchestra Simfonică a Bucureştilor, ia sfârşit. Cupele de şampanie ciocnite discret, muzica de cameră, vocile şoptite, glasurile vesele, manierele, ţinuta distinsă, mă transpun pentru o clipă în atmosfera de epocă din România aristocratică de sec XIX. Nu lipsesc discursurile academice sau istoriile romanţate expuse de invitaţii serii: istorici, scriitori, politicieni, oameni de artă, evocând vremurile de glorie ale istoriei României, spre care privea întreaga Europă – singurul lucru care mai poate aduce în sufletul nostru mândria de a fi români.

România de la ok la ko

,,Cum am putea uita această perioadă a istoriei noastre pline de glorie, cu o puternică monedă de schimb europeană, cu cele mai importante personalităţi ale culturii şi literaturii române, cu cea mai impresionantă evoluţie ale sistemelor de bază ale unei societăţi moderne: Biserică, industrie, armată, învăţământ, transporturi, sănătate, bănci, etc., încât nu mai conta că eşti la Viena ori la Bucureşti; România surclasa multe state Europene…”. Pierdut printre admiratorii monarhiei, captaţi de vernisajul dedicat regelui, discursul meu retoric este întrerupt brusc de o voce în surdină cu iz interbelic – un radio vechi cu lămpi, dintr-o colecţie de antichităţi, care încă mai prindea postul naţional, anunţând un an greu, devalorizarea leului, inflaţie, scumpiri, sărăcie, iar pentru cei care au refuzat documentele biometrice, prosternarea României în faţa vizei Schenghen… Mă simt luat salvator la braţ de Manuela Golescu: „Hai să vedem Peleşul!”

Moşteniri regale

Pornim din faţa Cazinoului în ,,trăsura Ford” trasă de cei 100 cai putere, urcând mai întâi la Mănăstirea Sinaia. Pe traseu, Manuela îmi atrage atenţia spre o vilă înaltă cu turn: ,,Uite, aici a stat Enescu!”. Nu este nici un secret, Enescu era unul din apropiaţii intimi ai familiei regale, fiind un invitat special al reginei în serile frumoase de vară, fermecând audienţa cu Bach, Haydn, Mozart, Vivaldi, Beethoven… întreaga pleiadă de compozitori ai muzicii de cameră. Enescu era un adevărat om orchestră, uluind audienţa prin interpretările sale de excepţie; cânta la vioară, pian, orgă, clavecin şi violă, piese simfonice şi de operă. Regina obişnuia să-l asculte întinsă pe şezlong, lucrând la dantelă. Din programul Familiei Regale mai făceau parte serile de poezie cu Vasile Alecsandri, serile de teatru, organizate de Al. Davila, plimbările la mănăstire, la schit, la stâna regală, trasele turistice, vânătorile, călăria, jocurile distracive şi sportive, dar şi pictura, lectura, lucrul de mână (broderia, dantelăria, globlenul), cam tot ce înseamnă o educaţie aristocratică, departe de trăirile vulgare, citadine. Sunetul clopotelor inudă toată valea, urcând crestele munţilor, anunţând Vecernia Mare. Mănăstirea Sinaia ne-ntâmpină cu porţile deschise, un loc sacru încărcat cu rugăciune şi multă istorie, unde Familia Regală participa la Sfintele slujbe, alături de obşte şi invitaţi; loc a numeroase decizii istorice, unde s-au împletit strălucit credinţa, cultura, arta şi politica, sediul primului muzeu eclezial. Fresca interioară înfăţişeză, de altfel, Familia Regală printre ctitorii mănăstirii, alături de Mitropolitul Iosif Gheorghian. Stareţul Nifon, venit din Athos, alături de alţi călugări, extinde aici viaţa monahală, fiind prietenul de suflet al familiei regale.

Castelul Regilor

Părăsim maşina în parcarea special amenajată pentru vizitatorii Domeniului Regal. Soarele dispare uşor după vârfuri; răcoarea se lasă treptat peste vadul zbuciumat al Peleşului, un loc sălbatec, la vale de Piatra Arsă, înconjurată de păduri de brazi, fagi şi stejari. Înaintăm tăcuţi în zgomotul asurzitor al pragurilor, urcând spre Poarta cavaleriei. În stânga se văd grajdurile regale, păstrând cu fidelitate arhitectura, postând încă deasupra porţii, un cap de cal sculptat în lemn. Dominând întreg peisajul şi încă luminat de razele apusului, castelul se ridică semeţ spre cer, ca un edificiu solitar şi regal. Ne oprim pentru a asculta hipnotizaţi vuietul cascadei, învăluiţi de curentul răcoros al căderii de apă, trecând apoi pe lângă Pelişor – un edificiu cu aer conservator, reşedinţa familiei princiare. Peleşul ne întâmpină fastuos, invitându-ne parcă pe terasele sale cu arhitectură italiană, presărate cu numeroase sculpturi înfăţişînd personaje onirice, desfătate de susurul fântânilor arteziene. Armonia teraselor, clădite în trepte, este desăvârşită de arbuşti înfloriţi şi trandafiri deschişi în toate culorile pe fundalul verde ca un covor de muşchi, aşezat în faţa castelului. O lumină lină se revarsă discret prin draperiile opace de nuanţă gălbuie ale saloanelor regale, topindu-se în lumina lampadarelor de afară. În faţa esplanadei din aripa dreaptă, disting un ansamblu statuar, turnat în bronz: întinsă pe şezlong, îngândurată, cufundată în lucrul său desavârşit al dantelăriei, stă încremenită Regina României ascultând concertul nesfârşit al greierilor, în frumoasele seri de vară…

(va urma)

Eduard Golescu
Fundaţia GOLESCU
golescu. ro

Previous Article
Next Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *