LOADING

Type to search

Reînnoire

Ortodoxie si traire

Reînnoire

Share

Viaţa veşnică nu este numai o viaţă fără de moarte, o viaţă perpetuă, ci viaţa în sensul cel mai înalt, viaţa cu dimensiuni şi posibilităţi nemărginite, viaţa de o bogăţie dumnezeiască, de care vor avea parte cei drepţi în împărăţia lui Dumnezeu. Oamenii de stiinta, tot iscodind sa afle tainele vietii omenesti, au descoperit ca tot ceea ce face omul, tot ceea ce gandeste si vorbeste, dar absolut tot, lasa o urma in alcatuirea cea mai ascunsa a omului; se inscriu in adincul fiintei noastre ca intr-o carte. Astfel, noi insine suntem cartea si tot noi, cei ce o scriem. Mare taina se ascunde aici !  La infricosata Judecata se va deschide aceasta carte, adica cele scrise acum in taina nevazut de nimeni, se vor vedea la aratare: si cele bune si cele rele vor fi vazute de toata lumea

Cum ţi-ai pregătit aripile aici, aşa o să zbori dincolo. Un preot din Sibiu, în noaptea de Pasti, s-a dus într-o discoteca si a spus tare: „Hristos a înviat!” Au raspuns toti, în cor: „Adevarat a înviat!” „Pai, daca a înviat, a continuat el, voi de ce Îl omorâti aici?” Înţelepciunea e o marfă pe care cine o va vinde, a cumpărat-o!!! Iar înţelepciunea cea de sus este curată, apoi paşnică, îngăduitoare, ascultătoare, plină de roade bune şi de bunătate, neîndoielnică şi nefăţarnică. 

Cel care se desfată într-un chip exterior şi superficial a pierdut înţelesul şi folosul cel dăinuitor al prăznuirii celei mai mari taine: înomenirea lui Dumnezeu pentru noi; a pierdut harul sărbătorii care putea aduce pacea dinăuntru şi dinafară, cu Dumnezeu şi cu semenii, şi bucuria nefăţarnicei iubiri de fraţi.

Faptul că răul tinde să devină o prezenţă nestânjenită în lumea noastră, că anormalul este considerat normal, trebuie să neliniştească toate conştiinţele. Căci a nu răspunde, după puterile proprii, vocaţiei de a deveni “lumina lumii” înseamnă o gravă cădere din demnitatea de mărturisitor al Învierii lui Hristos.

Dacă din această societate lipsesc însă Cuvântul şi Duhul lui Hristos, ea poate deveni o junglă, unde legile, oricât de aspre ar deveni, n-ar putea reuşi să facă altceva decât să umple închisorile.

Scrie „să nu te arăţi că posteşti”. Da, aşa este, ca să nu te mândreşti. Dar într-o lume în care nu se mai posteşte, trebuie să arătăm, fără mândrie, că postim. Şi dacă ne întreabă cineva: „Dar de ce posteşti?”, răspunsul să fie: „Pentru că Eminescu a postit, Iorga a postit, Ştefan a postit, Mihai Viteazu a postit şi pentru că ei au postit, postesc şi eu pentru că, de fapt, respect o chemare a Mântuitorului Hristos pe care ei au respectat-o. 

Omul, dacă nu şi-a găsit identitatea lui, rămâne în minciună. Omul este minciună până când, în Hristos, devine adevăr ca şi Hristos.

Iubeşte-Mă în dragostea Duhului Meu şi fără motive. Nu mai sta departe de Mine, îţi lipseşte nu sfinţenia (pe care numai Eu ţi-o pot da), ci o inimă gata să Mă iubească oricând şi până la capăt. 

Iubeşte-Mă deci nu numai ca să fii curat, asta ar fi din nou o mândrie pentru tine, ci pentru că Eu vreau să odihnesc în inima ta. 

Deschide-ţi inima prin pocăinţă şi Mă primeşte în potirul sufletului tău prin Trupul şi Sângele Meu pe care în dar ţi-L dau la Sfânta Liturghie. Atunci o să te fac să înţelegi totul şi să Mă iubeşti mai mult decât îţi poţi închipui. 

Lasă să curgă Sângele Meu în sângele tău şi să bată inima Mea în inima ta.

O convertire poate să dureze ani şi zeci de ani. Dar sunt unii care vor să cuprindă tot creştinismul într-o singură discuţie şi se minunează când cineva rămâne rece la cuvintele lor. Această atitudine o au cei care îşi atribuie lor însişi toate meritele într-o convertire, uitând că mai există şi Dumnezeu. Hristos spune că El, nu predicatorii, a venit în lume să mântuiască pe cei păcătoşi. De aceea, să nu avem nici o îndoială că Hristos ştie să se descopere păcătosului şi în lipsa noastră, şi fără noi. Trebuie să scoatem din mintea noastră ideea că anume prin noi vrea Dumnezeu să-l cheme la Sine pe cutare. Noi putem încerca, e chiar de datoria noastră, dar nu ne putem face un plan de convertiri, de genul “Aşa, trebuie să-l convertesc pe vecinul cutare, bătrânica cutare stă singură, îi duc nişte cartofi şi-o convertesc”. Acesta nu este duhul predicii creştine, ci un duh de competiţie pionierească.

Lumea este dezorientată, crede mai degrabă în semne decât în Biserică, mai mult în semne care falsifică adevărul, decât în adevărul dat de Mântuitorul. … Un credincios n-are nevoie de semne. Singura nădejde trebuie să o avem numai şi numai în bunul Dumnezeu. Deci să nu ne facem noi planuri despre cum să ne scăpam. Dumnezeu are grijă de toţi cei care cred în El şi care nădăjduiesc în El şi care-L cheamă.

Credinta nu e ca un curs la fara frecventa, credinta trebuie sa o traiesti zi de zi. 

Unicul adevăr este iubirea. Iubirea este aceea care da viaţă şi căldură, care inspiră şi călăuzeşte. Iubirea este sigiliul pus creaţiei, semnătura Creatorului. Iubirea explică lucrul mâinilor Sale.

Crestinismul se folosea, la început, de obiecte de lemn, dar el era de aur. Astazi, se foloseste de obiecte de aur, iar el este de lemn.

Dan MARCOVICI

Previous Article
Next Article

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *