Rohia, urcuș spre libertate

Revin la Rohia, plin de bucurie. Acum treizeci de ani, primul meu contact cu literatura religioasă a fost o carte despre Rohia. Am fost deosebit de impresionat. Fiindu-mi extrem de dragi scrierile lui N. Steinhardt, fostul bibliotecar de seamă al Rohiei, de fiecare dată când recitesc paginile pline de duh mă văd undeva la umbra acestui loc binecuvântat. Rolul Rohiei a fost mereu extrem de important, pentru că a vestit speranța în vremuri tulburi și a fost o adevărată academie teologică pentru mulți tineri ajunși astăzi preoți în plină maturitate duhovnicească.

De fiecare dată la Rohia cobori altfel decât ai urcat, mai liniștit, mai plin de har, mai contaminat de duhul locului și al duhovnicilor care îl populează. Aici uiți de avalanșa de critici de tot felul, care te deprimă zi de zi. Aici ești sigur că lumea nu a evoluat dintr-o scamă, ci are un Creator plin de iubire. Dintr-o scamă – pe de altă parte – nu poți face nici o plăcintă.

Sus la Rohia descoperi libertatea, scapi de tumultul marxist. Robia o pierzi la Rohia. Mesajul libertății nu este transmis într-o limbă străină, ci este accesibil oricui dorește să renunțe la lanțuri. Istoricul Rohiei este ca o gramatică cu exemple scripturistice. Adevărul divin nu se corectează, nu se schimbă. Aici câștigi un Aliat de nădejde. Câtă vreme se petrec minuni, frumusețea, armonia și libertatea nu au dispărut definitiv. Îmbătrânim nu sub povara anilor, ci a prea multor dorințe.

Este nevoie să intri în atmosfera Rohiei, pentru a înțelege că este păcat capital să furi (de la stat, doar pentru că ți se pare că și statul te fură pe tine), să lăcomești (la ceva ce nu ai nevoie, dar au și alții) sau să te fălești (cu nimicuri trecătoare). Important este să evadezi din mentalitatea haitei și să te reintegrezi în turmă.

Pentru mulți europeni, Evanghelia este un subiect despre care au impresia că știu multe, dar – de fapt – nu știu mai nimic. La fel se întâmplă și cu cruciadele, habar nu avem ce au fost acestea, doar le introducem într-o paradigmă negativă – laolaltă cu tribunalul religios – fără să știm de ce. De vină este doar materialismul nostru excesiv, din cauza căruia am denaturat mesajul evanghelic și nici măcar nu ne dăm seama de asta. Există pericolul ca imaginea noastră despre divinitate să fie – de fapt – un idol, departe de Realitate, de Prezență, de Simțire. Toți cei care au vrut să tragă acest semnal de alarmă au fost respinși.

Din cauza aceluiași materialism, nu mai suntem fascinați de Hristos, ci de diverse obiecte ale idolatriei noastre superstițioase. Mulți ne rugăm doar pentru prosperitate, nedorindu-ne sincer viața veșnică MAI MULT decât viața aceasta. Hristos ne învață ce este DE PĂSTRAT și ce este DE RENUNȚAT, ca atunci când ne mutăm și triem din lucrurile noastre. Ne mutăm în altă Împărăție și trebuie să fim cu bagajele făcute, nu știm când vine tirul.

Satana înseamnă să îți iubești aranjamentele, să cauți comodități, să-ți iubești bunăstarea și traiul bun. Te lepezi de satana? Satana este burghezia obiceiurilor și a confortului, te lepezi de el și te unești cu Hristos? Te lepezi de arme? Te lepezi de statuete? Te lepezi de lăcomie? Te lepezi de răutate? Te lepezi de clevetire? Altfel nu te poți uni cu Hristos.

E imposibil să înveți să trăiești creștinește. Poți învăța deocamdată să mori creștinește, pentru a trăi apoi cu adevărat. Ceea ce a realizat Hristos este posibil și pentru tine, dar numai prin apropierea de El și depărtarea de diavol. Nu mai juca șah cu diavolul, ia cina cu Hristos! În Rai va fi doar iubire.

Departe de sclavia zgomotului, Rohia propune libertatea liniștii interioare. Nu putem renunța la toate beneficiile credinței doar pentru că unii exagerează gravitatea războaielor religioase și trebuie să renunțăm la conflictual artificial dintre religie și credință. Prea ușor europenii au înghițit asocierea religiei cu magia și înșelăciunea, doar pentru că așa scrie Comte. Până și ateii au auzit mai mult de Hristos și de apostoli, decât de Comte sau de confrații lui. Adevărul rezistă în timp, minciuna niciodată.

Avându-L pe Hristos, să nu ne temem decât să nu Îl pierdem. Singura noastră vină să fie că L-am iubit prea mult. Această promptitudine trebuie să fie fără fățărnicie și cu totul slobodă, fără nici un interes ascuns. Ne temem prea mult că vom pierde LUCRURILE pe care le-am dobândit, deoarece suntem prea atașați de ele. Avem idoli, din plin. Până nu scăpăm de această superstiție păgână, nu am acceptat chemarea Lui, ci doar L-am mințit.

Pe Poarta Îngustă nu vor intra decât cei care s-au convertit cu adevărat. Nimic nu ne aparține, putem oricând pierde ce am primit. În primul an de propovăduire publică, Hristos vorbește despre Împărăție. În al doilea an, vorbește despre Biserică. În al treilea an, vorbește despre viața veșnică.

În secolul al XVII-lea au fost contestați sfinții. În secolul al XVIII-lea au fost contestate minunile. În secolul al XIX-lea au fost contestate cărțile Bibliei. În secolul al XX-lea au fost contestați preoții. În secolul al XXI-lea sunt contestați toți creștinii, care deranjează prin existența lor liniștită și prin activismul lor civic.

Un proverb britanic zice că un englez nu călătorește să vadă un alt englez. Un păcătos călătorește să vadă un sfânt, nu un alt păcătos. Un proverb francez zice că degeaba inventăm multe, dacă nu avem memorie. Degeaba am găsit salvarea, dacă ne prefacem că nu o ținem minte. Un proverb italian spune că fericirea este compusă din evitarea ghinionului. Fericirea nu este doar evitare, ci mai ales umplere de lumină. Un proverb maghiar spune să nu pui prea mult fier în foc.

Et in Rohia ego.

Marius Matei