LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Roşia Montana sau supliciul ortodoxiei!

Share
Roşia Montana. Un cântec de lebădă al ortodoxiei. Un fel de a ne face că nu interesează detaliile, că noi apreciem numai miezul şi centrii nervoşi. Poate de aceea, trăim în veacul sutelor de teze de doctorat despre „îndumnezeirea omului”, „hristologia chenotică”, „energii necreate” etc. Iar dacă pui problema faptului că la Roşia Montana cimitirele şi osemintele ortodocşilor sunt ameninţate cu „transmigrarea”, o să ţi se răspundă de la Bucureşti: „Nu ne interesează! Avem probleme mai importante şi urgente. Chestia asta e ceva poporanist,ceva ce ţine eventual de evlavia Oastei Domnului!”
 
Mă simt din ce în ce mai inutil şi insignifiant văzând însă cum îmi piere neamul. Cum munţii se vând de guverne şi legi diabolice. Aşa zis „europene”. De felul în care Apusenii sunt în mare „arvuniţi” şi „colonizaţi”. De faptul că moţii au rămas nişte stafii, interesante doar pentru blitz-urile turiştilor din Capitală şi străinătate. Îi vezi la porţi aproape dezumanizaţi, plângându-şi durerea:” O, de ar mai veni odată Crăişorul Munţilor!”
 
La Roşia Montana compania americană de exploatare a aurului a devenit ipocrită. Investeşte în afişe şi reclame TV despre felul în care ei ar dori „conservarea tradiţiilor”, despre vilele pe care le vor oferi moţilor şi despre limuzinele ce le vor avea după ce semnează că sunt de acord cu trădarea. Nu sunt deloc proşti. S-au prins că la români vorbele fără acoperire au mare trecere. Că Nea Mitică este acoperirea fiecărui concetăţean, că „merge şi aşa”, că ortodoxia are „probleme mai delicate”, că politicienii au intrat deja în campanie electorală. E timp de moarte, de futună şi de prăpăd. Pe unde o fi „lancea lui Horea”? 

P.S. Problema ce mai gravă e că deja unii concetăţeni s-au vândul pentru un „blid de linte” şi acceptă promisiunile extraterestre”de fericire” ale americanilor…

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *