LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Rugă din ninsoare de mai

Share


Aşază-te pe iarbă şi simte darul cosmic,
Prin care se transmite al nostru legământ,
De-a ne simţi cu toţii, ca un ţinut datornic,
Să îşi conserve neamul doar în acest pământ.

Nu edificii scumpe, ci crucile smerite
Dau consistenţă păcii şi învierii spor,
Românii au o vorbă din rănile primite,
Să nu răzbune morţii, ci să le dea fior.



Aici între mistere pe unde curge sânge,
Cu chip de dăruire, în apă de izvor,
O mioriţă veche, pe o colină plânge,
Chemându-şi lin ciobanul, cu jale şi cu dor.





Şi luna când e noapte la îngeri povesteşte,
Cum a-mplinit Ardealul porunca de-a iubi,
Iar la restrişti de vremuri, cu jertfă, omeneşte
A fost adăpostire celor din vitregii.

De-aceea astăzi simplu, aduc o mărturie,
De-aici din templul păcii, din Athos românesc,
Iubiţi şi înţelegeţi că bine o să fie,
Doar când veţi lua Ardealul drept cerul pământesc.




Noi trăim pe două hărţi,
Pe cărări iarba ne creşte,
Mai citim în triste cărţi
România din poveste.







Punem lacrimi de-mprumut,
Farduri de import stricate,
Of-ul ţării este mut
În iluzii blestemate.

Slugărim pe cei străini,
Şi ne vindem semeţia,
Pe un pumn de bani haini
Se sfârşeşte curăţia.

 Nu mai e românul bun,
Are duh de libertate,
Liber ca să fie tun
În tranşeele de moarte.

Plâng bordeiele de ieri,
Ard fântânile în smoală,
Crucile devin tăceri,
Amnezie generală.

Şi din munţi ne facem lux,
Pervertind seninătatea,
Alt incendiu, alt reflux,
După care vine moartea.

Clopotele cer mai mult,
Dar nu-i cine să le-audă,
Când trăim doar în tumult
Nu simţim că e furtună.

Şi de-aceea Dumnezeu,
Pare că ne-a luat iubirea
Şi aşa va fi mereu,
Cât trăi-vom risipirea.



Pe ochi a nins în plină primăvară,
Şi văzul mi se pare un reflux,
Din tot ce-a fost frumos şi bun aseară,
Când încă erau stele cu surplus.

Mi-am rătăcit cărarea către floare,
Nu mai găsesc izvorul pătimit,
Pădurea însăşi pare o eroare,
Când din amar ne ninge infinit.

Aşa a vrut probabil însuşi cerul,
Ca la Moeciu să trăiesc un vis,
Printre zăpezi să-mi înţeleg misterul,
Sau pur şi simplu dorul nesfârşit.




Departe, departe, de tot ce e cer,
Iluzii pe brazi se frământă,
Iisuse din suflet eu astăzi îţi cer,
Alungă zăpada nătângă.

Când văd iarăşi iarnă mă simt inutil,
Lumina îmi pare osândă,
Iisuse trimite-mi măcar un fitil
Şi raza de soare flămândă.

Nu-i timp de colinde, nu-i vreme de ger,
Când suflete cer împăcare,
Îngheţul acesta nu e nici mister,
Ci numai o tristă mirare.

Şi ultima rugă ce-o scriu pe hrisov,
E poate un strop de speranţă,
Că mâine frumosul va fi iar la loc,

Stârnind din iubiri cutezanţă.

 

 

Catalin Dumitrean

 

dumitreancatalin@yahoo.com

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *