LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Gânduri la începutul Postului Mare

Share

112_sf_maxim_marturisitorul_0559

În orice suflet omenesc, în ascuns sau la arătare, tăcut sau mărturisit, trăieşte dorul după Dumnezeul şi Creatorul său, precum şi nostalgia fericitei stării de comuniune iubitoare cu El, în fericita grădină a Raiului.
Nu există o împlinire mai desăvârşită pentru om, ca reîmpăcarea acestuia cu Dumnezeul său, nu există fericire mai mare, pentru firava făptură omenească,ca ca aceia a trăirii în comuniune iubitoare, cu atotputernic Creatorul său…
Rămasă fără izbândă, pornirea omului în căutarea cunoşterii adevăratului Dumnezeu,(I Cor.1.21)ea se împlineşte prin venirea lui Dumnezeu spre om, prin întruparea Cuvântului, a veşnicul Fiu al Tatălui, devenit Mântuitor şi Cale spre mântuire.

El, Dumnezeul întrupat, prin lucrarea propovăduirii iubirii Lui,prin Jertfa şi Moartea Lui de pe Cruce,prin Învierea şi Înălţarea Lui,a sălăşluit în lumea şi firea noastră, luminându-o ,vindecându-o,luminându-o şi îndumnezeindu-o.Luând umanitatea noastră, afară de păcat,S-a smerit pe Sine şi umilindu-Se, de dragul nostru, până la identificarea şi asumarea ontologică a păcatului nostru,al întregii umanităţi, ca noi ca răspunzând iubirii Lui,să lucrăm împreună cu El la schimbarea, la înnoirea şi la devenirea noastră în fiinţă, până la îndumnezeire.S-a făcut Om deplin, asumându-Şi umaninatea noastră, ca noi să asemămăn deplin cu El,împătăşindu-ne de fericită şi nesfârşită dumnezeirea Lui.
Călăuziţi de un dor ontologic către Dumnezeu, şi prin Dumnezeul-Om Hristos,singura poartă(uşă) de reintrare în comuniunea fericită cu Sfinta Treime, întăriţi de pilda vieţii Lui şi ajutaţi de harul Său, lucrător prin Sfântul Duh, săvârşim această lucrare neîntreruptă numită pocăinţă.

 

Acesta este cuvânt, primul rostit de către Mântuitorul Hristos, la începutul propovăduirii Evangheliei Sale(Matei 4,17), în care sunt cuprinse toate poruncile şi îndemnurile sfinte, pe care ni le-a dat şi pe care cere să le împlinim cu ajutorul harului Sfântului Duh. Pocăinţa este un cuvânt cu adânci şi multiple înţelesuri.De la schimbare de gândire,de percepţie şi de mentalitate, până la schimbarea modului de a trăi,de a muri şi de a a învia şi de a te înveşnici.
Sfântul Ioan Damaschinul numeşte acest complex de schimbare a mentalităţii şi a vieţii, mutare din moarte la viaţă, de la diavolul la Dumnezeu.Începutul ei este desigur prin încetarea lucrării răului în iureşul şi vâltoarea vieţii, prin oprirea păcatului,prin revenirea în sine şi apoi prin revenirea cu adâncă căinţă la Dumnezeu.
Dar ea este mult mai complexă.Din lucrarea pocăinţei fac parte crediţa,stăruinţa,răbdarea postul, privegherea, rugăciunea, milostenia, iertarea,spovedania, împărtăşirea,iubirea, smerenia, blândeţea, curăţia şi alte fapte bune în care trebuie să sporim mereu. Ajutaţi de harul Sfântului Duh, primit la sfântul Botez, întăriţi prin Taina sfintei Mirungerii, mereu înnoiţi prin Taina Spovedaniei şi a Sfintei Împărtăşanii, a Sfântului Maslu la nevoie, noi oamenii trebuie să facem mereu lucrătoare pocăinţa noastră,ea fiind neoprită,până la propria noastră înviere şi înveşnicire.
Rânduiala liturgică din perioada Triodului ne favorizează foarte mult în această lucrare. Cu şapte săptămâni înaintea Praznicului Învierii Domnului,careeste ţinta şi chezăşia învierii noastre, intrăm într-o perioadă specifică curăţirii de patimi şi păcate, a îmbunătăţirii duhovniceşti prin virtuţi – Postul Mare.
El este precedat de trei săptămâni pregătitoare, care încep de la Duminica Vameşului şi a Fariseului(Luca 18,10-14) (începutul perioadei liturgice a Triodului) până la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai ( Lăsatul Secului de brânză).
Textele evanghelice şi imnele liturgice,citite şi cântate în Biserică în această perioadă, dacă le urmărim cu atenţie,ele ne pot aduce în suflet aşezarea, starea duhovnicească necesară, pentru a începe nevoinţa postului cu bucurie şi nădejde (cf.Matei 6,14-21).
În pericopa evanghelică a Vameşului şi Fariseului, Domnul Hristos ne arată, uriaşul, cel mai subtil şi cel mai perfid păcat, cel al mândriei, prin exemplul fariseului mândru, care se laudă cu virtuţile sale.  Acest păcat(care atacă şi acum oamenii virtuoşi) a produs chiar căderea îngerilor cei tari la virtute( ps. 102,20)făcându-i demoni care trăiesc într-o veşnică răzvrătire.Ea poate să ducă şi omul la o veşnică înstrăinare de Dumnezeu, la o stare de suferinţă absurdă, într-o stare de iad pe care o acumulează însuflet.Fariseul a fost întradevăr drept.Dar păcatul lui, era, că prea preţuia şi supralicita dreptatea Lui, chiar în faţa lui Dumenezeu,şi apoi dispreţuia pe cei care erau sub nivelul lui,în loc săţi ajute să progreseze. În aceeaşi parabolă Domnul ne arată şi opusul mândriei,smerenia ca temelia a vieţii noastre duhovniceşti şi poarta a mântuirii, prin exemplul vameşului păcătos şi smerit.
Vameşul arată starea ideală, a stării omului înaintea lui Dumnezeu. Nu îndrăzneşte nici să intre propriu-zis în templu,doar în pridvor, nici să-şi ridice capul, ci doar privind cu sinceritate în sufletul său şi nesofisticat măturisindu-I starea.

Dumnezeu Cel Sfânt, Cel Preaputernic care numai Lumină,vede totul, aude totul ştie totul. De aceia în faţa Lui,omul trebuie să facă economie de cuvinte.În locaşul Lui să-şi simtă nimicnicia (ca om creat din nimic) şi să-şi mărturisească netrebnicia, păcătoşenia „Dumnezeule milostiv fii mie păcătosului”. Vameşul tocmai asta face,nu-şi prezintă păcatele înşirându-le, se fereşte de vorbărie. În tăcere şi umilinţă adâncă,zicând : Doamne Tu ştii toate !… deci precum ştii miluieşte-mă !
Aşadar primul pas spre nevoinţa postului este însuşirea smereniei după exemplul vameşului. Pe lângă textul evanghelic avem ajutoare suplimentare textele liturgice. „Să nu ne rugăm ca fariseul fraţilor” ci „să ne smerim lui Dumnezeu ca vameşul” ne îndeamnă prima stihiră a vecerniei acestei duminici. „Prin postire strigând: Dumnezeule milostiv fii mie păcătosului”. „Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă” cântăm apoi la Slujba Utreniei. Adică Tu eşti Dumnezeul şi Ziditorul meu, Tu eşti însuţi Uşa Tatălui (Ioan 10,9)dă-mi mie harul şi ajutorul Tău prin Duhul Sfânt , căci iată „vin la biserica Ta cea Sfântă” şi mărturisesc că sunt păcătos.

Port „locaş al trupului cu totul întinat” numai Tu îl poţi curăţi „cu mila milostivirii Tale”.
În lucrarea mântuirii noastre mare este şi ajutorul Maicii Domnului,precum şi exemplul Sfinţilor. Puterea şi stăpânirea Ei asupra patimilor şi asupra diavolilor răi şi a lucrării lor, este nebiruită. Rugăciunea Ei, către Fiul şi Dumnezeul Ei, este întotdeauna ascultată. Ei, ca unei mame, îndrăznim să-i spunem „păcatele grozave” cu care ne-am întinat viaţa şi sufletul, precum şi regretul pentru timpul pierdut în nelucrare, în lenevire. Cu duiosul său ajutor, lepădăm neîncrederea şi neîndrăzneala şi ne apropiem de Dumnezeu Fiul Ei.
Model de pocăinţă ni seface şi psalmistul, împăratul şi profetul David. Ca şi el îndrăznim să ne mărturisim păcatele să „ne cutremurăm de înfricoşătoarea zi a Judecăţii” şi ca el strigăm „miluieşte-mă Dumnezeule, după mare mila Ta”.
Dacă prima condiţie pentru a trăi duhovniceşte perioada postului este sincera şi nefăţarnica smerenie, a doua este încrederea totală în bunătatea lui Dumnezeu. Aceasta este „Parabola Fiului risipitor”. Domnul Iisus Hristos, ne-a lăsat această icoană, pe care privind-o s-ar putea mântui întreg neamul omenesc.
Iubirea Tatălui – Dumnezeu, este atât de mare, de deplină, de neschimbată şi de curată (nu are nici un interes, nu caută nici un profit de la om)de smerită şi deplin iertătoare,încât nu se poate să nu ne de-a încredere.El este gata mereu să ierte, grosolana infidelitate, trădare a omului, capabilă să uite toate relele din viaţa lui.
Omul, fiul risipitor,care ca o cenuşăreasă păcătoasă, s-a prostituat în felurite forme cu toţi idolii păcatului pe care i-a întâlnit în cale, nu numai că este iertat, primit ca un argat oarecare la curtea împărătească, ci este reaşezat în demnitatea de fiu după har, mireasă a Mirelui Ceresc – Fiul Împăratului, În cinstea lui se face ospăţ, în care veşnic să se ospăteze.
Această revărsare de iubire şi de milă a lui Dumnezeu, precum şi exemplul „fiului pierdut” care nu deznădăjduieşte, ci „îşi vine în sine”, ne dă încrederea şi îndrăzneala, că Bunul Părinte Ceresc ne iartă şi ne primeşte oricât de grav am fi păcătuit, oricât de adânc am fi căzut.
În a treia Duminică pregătitoare „a înfricoşatei Judecăţi”(Matei25,31-46) avem o altă formă de manifestare a bunătăţii lui Dumnezeu, judecata Lui.
Dacă omul rămâne insensibil, când Dumnezeu îi întinde „toiagul” iubirii şi iertării Lui, drept sprijin pentru a-şi reveni în normalitate, atunci va primi varga dreptăţii şi judecăţii Lui.
Pomenirea şi descrierea modului înfricoşătoarei Judecăţi, poate să trezească în noi o teamă şi un cutremur sfânt spre a ne va călăuzi spre Dumnezeu şi spre împlinirea poruncilor Lui. Frica de Dumnezeu, cutremurul sfânt, este a treia condiţie ajutătoare în nevoinţa duhovnicească în perioada postului.
Aşadar, începem lucrarea duhovnicească a Postului, cu smerenie şi mărturisirea păcatelor precum vameşul. Cu bucurie şi încredere în bunătatea lui Dumnezeu care ne va ierta precum pe fiul cel pierdut.

Cu frică şi cutremur ca la „înfricoşătoarea Judecată” ca Dumnezeu să nu-şi schimbe dragostea Lui spre noi în mânie, urgisindu-ne departe de la faţa Sa., în veşnicul întuneric şi chin al iadului, în plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Ne amintim şi de ruşinea pe care au suferit-o strămoşii noştri Adam şi Eva când au fost izgoniţi din Rai pentru neascultarea lor.
Vom socoti Postul ca o poruncă a lui Dumnezeu de care trebuie să ascultăm. Căutând să împuţinăm nu doar mâncarea de bucate, ci mai ales gustarea din fructele păcatului.

De dragul lui Hristos – Mântuitorul, punem la post simţurile noastre văzul şi auzul, mai ales vorbirea nefolositoare sau de rău. Să privim adesea la Icoana vieţii Domnului – Sfânta Evanghelie – dorind să auzim mereu cuvinte din gura Lui. Să urmăm vieţii Lui, a Maicii Sale şi ale sfinţilor lucrând sfintele virtuţi şi fapte bune spre bucuria Lui. Meditând la patimile, suferinţele şi moartea Lui, să omorâm păcatul lucrător în noi, spre a ne putea bucura deplin de Lumina Sfintei Sale Învieri.

arhim. ANDREI COROIAN (DEVA)

 

Cuprins Articol

Viata mea in Hristos
Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Autor al cărții "Harta credinței. Meditații catehetice pentru copii și adulți", Editura Lumea credinței, București, 2020.

  • 1

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *