Să ne găsim puţin timp şi pentru ceilalţi!

Ne tot plângem ce rea e viaţa, ce greu ne este, cât de multe necazuri trebuie să îndurăm şi că nimeni nu ne ajută să le facem faţă. Parcă toate nenorocirile s-au adunat doar pe capul nostru. Şi totuşi, pretutindeni oamenii suferă, se zbat pentru existenţă în sărăcie sau boală. Doar că noi suntem mult prea ocupaţi cu grijile, cu nevoile noastre, încât uităm de ceilalţi. Nu vedem că şi ei au nevoie de ajutor, că poate sunt într-o situaţie mult mai gravă decât noi. Iar dacă vedem, spunem că nu ne priveşte supărarea altuia, că suntem şi aşa destul de împovăraţi de necazuri pentru a ne mai face griji şi pentru alţii.

E adevărat, avem şi noi supărările noastre, pe care trebuie să încercăm să le rezolvăm după propriile puteri. Dar aşa cum avem noi nevoie uneori de sprijinul celorlalţi, aşa au nevoie şi alţii de o mână de ajutor. Noi poate că îi avem pe cei dragi care să ne fie alături la nevoie. Alţii nu au nici atât. De aceea ar trebui să încercăm să fim sensibili şi la suferinţa celorlalţi. Până la urmă, cine ştie dacă nu ne vom afla vreodată şi noi într-o astfel de situaţie? Şi cum vom îndrăzni atunci să cerem cuiva ajutor dacă noi n-am fost dispuşi să-l acordăm la rândul nostru? Cum să le pese altora de noi dacă nouă nu ne pasă de ceilalţi? Ajutorul trebuie să înceapă de undeva. De ce n-ar începe de la noi?

Dar oamenii sunt nerecunoscători, vom spune. Nu vor şti să ne aprecieze efortul. Şi apoi nu e momentul cel mai potrivit pentru noi, nu avem nici timpul, nici energia necesară. Dar când e momentul potrivit? Când suntem veseli, lipsiţi de griji, nu ne gândim la ceilalţi. Atunci pur şi simplu trăim clipa. Nici când suntem trişti, în suferinţă, căci suntem prea ocupaţi cu problemele noastre. Dar oricât de ocupaţi am fi cu toate acestea, oricât de plină de supărări ne-ar fi inima, totdeauna se poate găsi puţin timp pentru cineva aflat în nevoie. Căci nevoia nu aşteaptă să ne găsim noi momentul potrivit.

Şi, cine ştie, ajutând pe cineva, dăruindu-i puţină bucurie, poate ne vom alina şi noi durerile. În loc să ne plângem de milă că am ajuns într-o situaţie dificilă, vom vedea că se putea şi mai rău, că suntem norocoşi că nu e mai grav. Alţii au şi mai multe de suferit şi rezistă. Atunci cum să nu rezistăm şi noi încercărilor la care suntem supuşi? Să ne bucurăm că e doar atât, că nu e ceva mai grav.

În loc să stăm neputincioşi şi să aşteptăm plictisiţi şi morocănoşi să treacă totul, ne vom găsi o ocupaţie, vom fi activi. Nu ne vom mai gândi la problemele noastre, nu ne vom mai lăsa dărâmaţi de ele, ci le vom înfrunta cu curaj, acestea pierzându-şi astfel importanţa şi puterea ce o aveau asupra noastră. Astfel ne vom simţi mai bine, mai utili, ne vom găsi un sens, ne vom bucura că am reuşit să înseninăm ziua cuiva, să îi aducem o mângâiere. Dăruind celorlalţi ajutor, acesta se va întoarce şi asupra noastră… Dăruind celorlalţi bucurii, ne vom umple şi noi de bucurie…

Ce putem totuşi face noi pentru ceilalţi, mai ales când ne aflăm noi înşine în neputinţe şi nevoi? Cum îi putem ajuta? Ei bine, nu e nevoie de mult. Oriunde am fi, în orice împrejurare ne-am afla, totdeauna vom găsi pe cineva care să aibă nevoie de ajutor. Tot ce trebuie e să ne uităm cu atenţie în jurul nostru şi să vrem să fim de folos şi celorlalţi, şi vom găsi un mod de a-i ajuta pe ceilalţi pe măsura puterilor noastre. Nu e nevoie neapărat de bani pentru aceasta, nu e necesar cine ştie ce sacrificiu. Şi un singur gest, şi o simplă vorbă bună poate fi de mare folos.

Să asculţi pe cineva care are nevoie să fie ascultat, să oferi braţul cuiva care a căzut, să mângâi pe cel întristat. Ce ne costă? Absolut nimic, dacă ştim să păstrăm un echilibru între timpul şi energia dedicate celorlalţi şi cele de care avem nevoie pentru noi înşine. Să nu depăşim măsura, atâta tot! Să facem totul cu măsură, iar mijloace vom găsi din belşug. Astfel vom realiza că putem face foarte multe lucruri pentru aproapele nostru, numai să vrem şi să încercăm.

(Diana-Carmen Bălan)

www.ortodoxiatinerilor.ro