«Să primim generaţia tânără în Biserică cu braţele deschise şi înţelegere…» – interviu cu Mitropolitul Naum de Ruse

Începând din primăvara acestui an, Mitropolia de Ruse are un nou întâistătător – Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Naum. Intrat în viaţa monahală în anul 1992, după studii universitare la Sofia (1994), va urma cursuri de Teologie în Grecia. Ales, în 2007, episcop de Stobi, va ocupa, până la alegerea în treapta de Mitropolit de Ruse, funcţia de secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare. După întronizare, Înaltpreasfinţia Sa a avut amabilitatea să acorde un interviu revistei „Lumea Credinţei”.

Înaltpreasfinţia Voastră, aţi fost înscăunat ca Mitropolit de Ruse anul acesta. Un scaun vlădicesc foarte important pentru Biserica Ortodoxă Bulgară, dar şi pentru noi, în România, regiunea Ruse fiind locul de baştină al ocrotitorului Bucureştilor, Sf. Dimitrie Basarabov. O încărcătură spirituală deosebită, prin urmare, ce uneşte cele două Biserici şi popoare ortodoxe. Cum aţi primit vestea înscăunării ca Mitropolit de Ruse?

Alegerea mea ca arhiereu al vechii şi importantei eparhii de Ruse, care până la sfârşitul anului 2001 s-a numit de Dorostol-Cerven – denumire sub care este cunoscută în cronici vreme de veacuri -, am primit-o cu teamă sfântă şi cu adâncă smerenie, fiind conştient de răspunderea pe care o am înaintea lui Dumnezeu pentru turma încredinţată. Mă bucur mult însă, duhovniceşte vorbind, că voi putea avea, ca Mitropolit de Ruse, de aici înainte, o comuniune mai strânsă cu arhierei şi preoţi din Biserica Ortodoxă Română soră. De unii dintre aceştia mă leagă o prietenie de mai mulţi ani, legături dintre cele mai sincere…

Orice pelerin de la nord de Dunăre este impresionat de mânăstirile rupestre de la Basarabovo, Ivanovo ori de cetatea medievală Cerven, important sediu mitropolitan până spre zilele noastre. Câte mânăstiri numără astăzi Mitropolia pe care o păstoriţi?

Sfintele mânăstiri din Eparhia Ruse sunt oaze duhovniceşti în care orice creştin poate să alerge la rugăciune şi însingurare, primind mulţumire sufletească, părtăşie duhovnicească şi puteri harice. Astăzi, în eparhia noastră, sunt 4 manăstiri – Basarabovo, Karanvărbovski, Sianovo şi Kopriveţ. În aceste locuri sfinte sunt primiţi cu bucurie mulţi închinători, fie din apropiere, fie mai de departe… Românii ortodocşi, pentru noi, sunt printre oaspeţii de seamă şi ne bucură întotdeauna prin prezenţa lor!

Aţi fost, înainte de a fi ales Mitropolit de Ruse, ierarh onorific de Stobi. Aţi putea explica pentru credincioşii din România, mai în detaliu, în ce constau aceste scaune onorifice în Biserica Ortodoxă Bulgară, necunoscute la noi?

În Biserica Ortodoxă Bulgară se păstrează tradiţia ca oricărui episcop nou hirotonit să i se acorde un titlu în cinstea unei vestite eparhii din vechime. Mai exact, aceste titluri sunt nume de eparhii care, în istoria de veacuri a poporului bulgar, au existat în Biserica noastră. Cele mai multe dintre ele s-au aflat pe teritoriul de astăzi al Macedoniei, existând până la desfiinţarea Arhiepiscopiei de Ohrida, în 1767. Biserica Ortodoxă Bulgară acordă aceste titluri episcopilor săi nu doar ca să păstreze memoria jurisdicţiei sale spirituale pe aceste locuri, ci, mai cu seamă, pentru a păstra vie memoria istorică a bulgarităţii.

Actualul Patriarh al Bulgariei, Preafericitul Neofit, a avut o relaţie excelentă cu credincioşii din România, bucurându-se de o deosebită stimă la nord de Dunăre. Un scaun greu, prin urmare. Cum percep credincioşii din Mitropolia Ruse această schimbare?

Moştenirea spirituală a Preafericirii Sale, ca nou Mitropolit al Eparhiei Ruse, este pentru mine o mare cinste, dar şi o mare răspundere înaintea lui Dumnezeu şi a păstoriţilor încredinţaţi. Creştinii ortodocşi din eparhia noastră, dar nu numai, după cum este bine cunoscut, au o mare evlavie şi dragoste duhovnicească faţă de Patriarhul Neofit, care ne sprijină neîncetat. Multor creştini din eparhia noastră le-a fost destul de greu să accepte, după alegerea Preafericitului Neofit ca Patriarh al Bulgariei şi Mitropolit de Sofia, că el va trebui să se despartă de Ruse, de scumpa sa eparhie, unde a trudit neobosit în ultimele două decenii, mângâindui pe creştini cu frumoase cuvinte şi cântări pline de dulceaţă duhovnicească. Creştinii din eparhia noastră ştiu însă că Preafericirea Sa îi va ajuta şi îi va pomeni întotdeauna, iar legătura duhovnicească nu va înceta vreodată. La venirea în eparhie, ca nou ales mitropolit de Ruse, dau slavă lui Dumnezeu!, credincioşii m-au primit cu aceeaşi dragoste sinceră – fapt ce m-a mişcat profund şi care mă îndatorează.

Ce V-aţi propus să realizaţi, pentru început, în eparhia pe care o păstoriţi?

Multe sunt problemele care necesită o rezolvare… Una dintre cele mai importante este încheierea lucrărilor la Biserica Tuturor Sfinţilor din Ruse, sfinţirea acesteia. Nu în ultimul rând, trebuie să facem eforturi pentru punerea în practică a mai multor iniţiative cultural‑educative şi de caritate, prin care să atragem mai mulţi tineri la Biserică, în viaţa acesteia.

Concret, ce anume ar fi trebui făcut pentru a-i atrage pe tineri către Biserică?

Tinerii sunt viitorul nostru, iar Biserica este răspunzătoare pentru buna formare a lor întru valorile creştine şi desăvârşirea lor duhovnicească. Socotesc că pentru a obţine bune rezultate, în acest sens, trebuie să acordăm cea mai mare atenţie năzuinţelor generaţiei tinere. Atunci când vom arăta tinerilor că Biserica îi primeşte cu braţele deschise şi cu înţelegere, putem să fim siguri că şi ei ne vor răspunde în acelaşi mod…

Aţi vizitat adeseori Biserica Ortodoxă Română… Cum vă explicaţi diferenţa semnificativă între religiozitatea celor două popoare ale noastre?

O întrebare interesantă, care ar putea să-şi afle un răspuns mai exact doar după o analiză în detaliu asupra a ceea ce s-a întâmplat în ultimele decenii, a schimbărilor politice, ori de altă natură. Fiecare popor îşi are propriul său mod de a cugeta, o anume percepţie şi atitudine faţă de lume… Poporul bulgar s-a menţinut în cele 13 veacuri ale istoriei sale prin credinţă şi nădejde în Dumnezeu. Chiar şi în anii în care statul bulgar nu a mai existat, Biserica Ortodoxă Bulgară a fost acel pilon spiritual care a păstrat conştiinţa noastră identitară, memoria istorică şi valorile spirituale. Ca răspuns la întrebarea dvs., aş spune că nu există aproape nici o diferenţă în privinţa gradului de religiozitate la popoarele noastre, ci mai degrabă o diferenţă de manifestare a acestei religiozităţi.

În România nu există o problemă a limbii de cult… Consideraţi că introducerea limbii vorbite în Biserica Ortodoxă Bulgară ar fi necesară în condiţiile de astăzi?

În Bulgaria, chestiunea întrebuinţării limbii vorbite în cultul Bisericii a fost pusă nu o dată pe ordinea de zi, însă a avut mereu atât susţinători, cât şi adversari. În Biserica Ortodoxă Bulgară, slavona bisericească este, după cum se cunoaşte, limba oficială în cadrul cultului, având o tradiţie istorică de veacuri. În ciuda acestui fapt, în multe locuri, unii preoţi slujesc şi în bulgara contemporană, atunci când socotesc că este de neapărată trebuinţă. Caracterul mistic, duhovnicia slavonei bisericeşti, puse faţă în faţă cu limba bulgară vorbită, nu suportă comparaţie – dacă ar fi să facem referire la opiniile credincioşilor bulgari în această privinţă. Mai mult, în Bulgaria, există o serie de ediţii ce cuprind textul paralel al Sf. Liturghii, creştinii putând să urmărească slujba atât în slavona bisericească, cât şi în limba de astăzi. Omul care Îl caută pe Dumnezeu cu tot sufletul şi cu toată inima nu poate să se ţină doar de literă. Creştinii autentici îşi clădesc credinţa lor pe o temelie duhovnicească sănătoasă, nu prin mijloace bazate doar pe pragmatism.

Înaltpreasfinţia Voastră, Vă mulţumim în numele cititorilor revistei Lumea Credinţei şi Vă urăm o
păstorire plină de rodnicie.

Vă mulţumesc şi eu pentru popasul în eparhia noastră. Urez mult succes revistei Lumea Credinţei, atât de folositoare
creştinilor de astăzi, şi aştept să ne revedem cu bucurie…

Interviu realizat de Gheorghiţă CIOCIOI