LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și ziua universală a iei în Parohia vâlceană Marcea

Share

În calendarul Creștin Ortodox ziua de 24 iunie este înscrisă având culoare roșie aceasta este ziua în care prin iconomie divină Dumnezeu Tatăl, decide să reverse razele binecuvântării sale în familia preotului Zaharia și a dreptei sale soții Elisabeta, prin “nașterea celui mai mare proroc născut din femeie și cel mai mic în Împărăția Cerurilor” ce se va numi Ioan, este persoana care face legătura dintre Vechiul și Noul Testament. Venirea pe lume a lui Ioan, s-a petrecut în secolul IV-V cu șase luni înaintea venirii pe lume a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe care pentru a se împlinii Scriptura îl va boteza mai târziu la vârsta de 30 de ani în Râul Iordan,

De asemenea, tot în această zi 24 iunie avem înscrisă în calendarul popular cultural Sărbătoarea Sânzienelor sau Drăgaica, împreună cu ia element constitutiv al costumului popular feminin românesc înscris în Patrimoniul Universal Imaterial (UNESCO).

“Ia s-a născut din necessitate și sentiment practice și a căpătat o valoare artistică din clipa în care femeia a creat-o cu propriile credințe și sentimente și se impune din ce în ce mai mult în conștiința europeană și mondială, ca un format vestimentar tradițional românesc de o frumusețe unică. Și în comunitatea noastră se fac eforturi pentru a promova și proteja ia și valorile culturale românești, readucând în actualitate cămașa și portul tradițional.“  a precizat Părintele Gheorghe Anca.

Manifestarea culturală se încadrează în programul cadru național tematic propus de către Sfântul Sinod pentru 2021, Anul românilor din afara României,

Articol cosemnat și tehnoredactat de Andrei-Sofian Stanciu responsabil voluntar comunicare Mass- Media al Parohiei

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *