LOADING

Type to search

Sărbătoarea Sfântului Antonie cel Mare de arhim. Ioil Konstantaros

Ortodoxie si traire

Sărbătoarea Sfântului Antonie cel Mare de arhim. Ioil Konstantaros

Share

 

            Binecuvântaţi fraţi, două mari figuri cinsteşte şi sărbătoreşte Biserica noastră duminică. Doi oameni care au trăit diferite moduri de viaţă, însă a căror dragoste faţă de Dumnezeu, pentru că s-au nevoit, le-a dăruit tot ce este mai înalt pentru om. Sfinţenia. Primul este Antonie cel Mare, iar al doilea Sfântul Nou Mucenic Gheorghe, care a mărturisit în Ioannina.

            Să vedem pe scurt pe marele ascet al pustiei pentru a primi şi binecuvântarea sa.

            Sfântul Antonie  este un mare eremit, ascet şi cuvios, pentru care a fost numit şi dascăl al pustiei. De mic copil s-a lipit de Mântuitorul nostru, Domnul Iisus Hristos, şi a învistierit în inima lui curată şi nevinovată cuvintele lui Dumnezeu, pe care le asculta în biserică. Şi era aşa de îmbunătăţit şi atâta râvnă arăta, încât, chiar dacă era analfabet, cunoştea pe de rost întreaga Sfântă Evanghelie şi întreaga Sfântă Scriptură. Şi acesta a fost motivul pentru care la vârsta de 20 de ani, adică la vârsta la care alţii gustă din plăceri şi ca nişte fără de minte îşi satisfac patimile, tânărul Antonie s-a lepădat de toate, a împărţit averile sale bogate săracilor şi a luat calea pustiei pentru a trăi viaţa cea aspră şi nevoitoare a ascezei. Ce a reuşit? Este suficient dacă cineva studiază viaţa şi petrecerea sa pe care ne-a lăsat-o ca pe o nepreţuită comoară ucenicul său, Atanasie cel Mare. Şi doar faptul că cel mai eroic dintre sfinţi şi cel mai sfânt dintre eroi, adică Atanasie, se sprijinea pe Marele Antonie, deoarece l-a avut drept stareţ, deci doar lucrul acesta ar fi de ajuns pentru a dovedi înălţimile cu anevoie de surprins ale virtuţii şi ale sfinţeniei cuviosului. Ce ar putea fi semnalat mai întâi şi ce ar putea fi lăsat ca secundar din minunata sa viaţă? Că s-a luptat corp la corp cu însuşi diavolul şi a scos diavolii din oameni? Că arienii (strămoşii milenariştilor sau „martorilor lui Iehova” de astăzi) tremurau doar când era de faţă, atunci când rar cobora în zgomotoasa Alexandrie? Sau să accentuăm că iubea cu ardoare mucenicia pentru dragostea şi slava lui Hristos? Şi, într-adevăr, a devenit mucenic prin alegerea sa şi prin nevoinţele sale neobosite. Întreaga sa viaţă a mucenicit cu mucenicia albă a conştiinţei; de aceea a  şi primit atâta har încât fiii săi duhovniceşti au umplut de sfinţenie şi de nevoinţe pustniceşti toate pustiurile.

            Ca urmare este ceva firesc, ca până la sfârşitul istoriei, noi, creştinii ortodocşi cu respect, dar şi cu emoţie sfântă să invocăm rugăciunile lui şi binecuvântatul cin călugăresc şi pustnicesc, cântându-i cu sfânt entuziasm: „Mulţimile călugărilor pe tine, îndreptătorul, te cinstim, Antonie, părintele nostru. Căci prin tine pe cărarea cea dreaptă cu adevărat a umbla am cunoscut”.

            Fraţii mei,  noi toţi conştientizăm că epoca în care trăim este epoca în care, potrivit cuvântului Sfântului Antonie, lumea va înnebuni din cauza multelor păcate şi a urii diavolului. Dacă va mai fi unul înţelept şi cumpătat, curat şi pur, credincios şi mărturisitor, atunci toţi vor spune: „Uitaţi un nebun!”. Un nebun care a rămas singur şi nu urmează curentului lumii. Fără îndoială, cu cât va trece timpul, cu atât această situaţie se va înrăutăţi. Se va înrăutăţi, dar Dumnezeu va oferi în chip bogat aleşilor Săi harul Său pentru a călăuzi sufletele bine intenţionate. Cu siguranţă, toţi credincioşii recunoaştem şi mărturisim înălţimea cinului nostru monahal, pentru că, potrivit Sfântului Ioan Scărarul: „…lumina oamenilor este vieţuirea monahală”. Totuşi, pentru ca cineva să câştige raiul, pe care toţi îl dorim, nu înseamnă că în mod obligatoriu trebuie să aparţină binecuvântatului cin al monahilor. Aşadar, fie cleric, fie monah, fie mirean, important e să fie creştin ortodox viu. Dacă credinciosul simte în inima lui flacăra iubirii faţă de Hristos, dacă se nevoieşte în fiecare ceas şi în fiecare clipă ca să devină râvnitor al faptelor bune, dacă se întâmplă asta, atunci nu are  a se teme de nicio primejdie şi nu are să păţească niciun rău din partea apostaziei şi a nebuniei care a cuprins lumea şi societatea noastră.

            Credinciosul, nevoitorul  credincios, adevăratul fiu al Marelui Antonie va rămâne statornic şi va propăşi în pocăinţă şi în virtute.

            Fie ca marele nostru sfânt, dascălul pustiei, Marele Antonie să ne dăruiască râvna sa pentru vieţuirea ascetică ortodoxă şi curaj pentru mărturisirea lui Hristos. Amin.

(traducere din elină: monahul Leontie)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *