Sărbători fericite… în familie!
Share

Prin excelenţă sărbătorile anuale, şi în mod special Crăciunul, se petrec în familie. Este un timp unic în care oricine, sau aproape orice, revine între cei dragi. Îşi aminteşte de rădăcini. De relaţii. De cei apropiaţi. De sacralitatea grupului social numit familie. Crăciunul de anul acesta nu va face excepţie. Presupun. Ne vom duce acasă la părinţi, îi vom revedea cu braţele deschise generos în prag, aşteptându-ne. Pe noi, mai mult decât orice cadou pe care l-am putea aduce. Indiferent de preţul plătit pe el.
Care sunt ingredientele unor sărbători cu adevărat fericite? Pentru că, dacă stai să analizezi, drumul spre sărbătoare e pavat cu orice, dar numai cu fericire nu: stresul pregătirii bucatelor care arată bine pe internet, dar nu şi în cuptor, al prăjiturilor eşuate, goana nebună după cumpărături şi cadouri, frânele şi claxoanele din trafic ş.a.
În primul rând este timpul de calitate. Acea fereastră temporală în care închidem obloanele faţă de exterior, faţă de hărmălaie, faţă de goana nebună după clipa următoare şi punem pe pauză zgomotul. Ca să putem să experimentăm în mod deplin frumuseţea relaţiilor cu cei dragi. Ce imagine frumoasă este aceea a unor oameni care îşi dedică timp unii altora!? Pentru că timpul este bunul cel mai de preţ. Acum când zilele trec parcă mai repede ca oricând, în secolul vitezei, merită să luăm o pauză de la aglomeraţie.
În al doilea rând este povestea. Nu o numesc doar comunicare, ci poveste. Acea stare de spirit în care vorba devine doar pretextul străveziu al apropierii sufleteşti. Nici nu mai contează ce se spune, contează că se spune. Contează cine spune. Fie ele amintiri din copilărie, poveşti cu peşti, legende de familie, peripeţii haioase, obstacole trecute cu succes sau planuri de viitor, povestirea este întotdeauna fericitul mijloc pentru aprinderea sentimentelor plăcute în sanctuarul familiei. E mediul sigur în care putem să fim vulnerabili. Să iubim şi să fim iubiţi indiferent de performanţe, victorii sau diplome. Pur şi simplu pentru că existăm.
În al treilea rând este jocul. Johan Huizinga, eseist olandez, afirmă că „jocul are loc de dragul unei alte realităţi, serveşte unei finalităţi biologice.” Deci, jocul nu este doar apanajul copiilor. El este o manifestare sănătoasă în cadranul oricărei vârste. Şi aici, nici nu contează numele lui (de la Monopoly la şah sau de la Cluedo la moară). Contează sentimentul de plăcere oferit de proces, nu de rezultat: victorie sau eşec. De moş Nicolae, copiii mei au primit (să nu le spuneţi de unde!) Jenga – un joc cu piese de lemn care trebuie extrase fără ca turnul din care fac parte să cadă. E un deliciu glazurat cu suspans pentru întreaga familie. Să ne jucăm cât mai des.
În al patrulea rând este cântecul. Cel mai înălţător e colindul… cântat lângă brad sau la poarta prieteniei. Românul ştie să cânte. Când îi merge bine are hora, când îi merge rău are doina. Acum de Crăciun, familia e în sărbătoare. Iar sărbătoarea vine cu cântec. În fond, trăim evenimentul fericit al creştinătăţii: Astăzi s-a născut Hristos! eclipsat doar de lumina învierii. Ştiţi care a fost primul colind? Vă spun eu. Cel al corului îngeresc care s-a auzit pe câmpiile Betleemului: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!.” (cf. sf. ev. după Luca cap.2, v.14)
În al cincilea rând este Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Eu cred cu tărie că nu există sărbători fericite decât alături de Sărbătorit. El a împărţit istoria în două, vremurile se numără până la şi după Hristos. Şi ştiţi ce? Biblia îl numeşte Fericitul Dumnezeu (cf. 1 Timotei cap. 1, v.11). Vrei să experimentezi fericirea de sărbători? Vrei ca urarea să nu fie o banală lozincă zvârlită tehnic pe o felicitare, în vreun sms zgribulit sau catapultată verbal în atmosferă? Atunci, prietene, vino împreună cu mine, şi cu mulţi alţii, să ne apropiem de Dumnezeu. Pentru că el s-a apropiat de noi. A devenit accesibil. Vorba părinţilor bisericeşti, s-a înomenit ca să ne îndumnezeim. Şi atunci să vezi bucurie!
Sărbători cu adevărat fericite… în familie!