LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

SCRISOARE PASTORALĂ LA SĂRBĂTOAREA NAŞTERII DOMNULUI – 2020

Share

† SILUAN

 

din mila lui Dumnezeu

Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria

 

Iubitului cler, cinului monahal și drept-măritorilor creștini, din Sfânta și de Dumnezeu păzita Episcopie Ortodoxă Română din Ungaria, har, milă, pace, ajutor și binecuvântare de la Dumnezeu Tatăl și de la Fiul Său, Cel Unul Născut, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos și de la Duhul Sfânt, iar de la noi părintească dragoste și frățească îmbrățișare!

 

Iubiți frați și surori în Hristos Domnul,

De mai bine de două mii de ani, Nașterea Domnului, sărbătorită la Praznicul Crăciunului, rămâne neschimbată și este un prilej de bucurie duhovnicească profundă pentru creștinii din lumea întreagă (Luca 2, 10). În esența și mesajul ei este la fel ca întotdeauna, fără să fie știrbită cu nimic de vremurile acestea noi și nemaiîntâlnite, pe care le trăim cu toții, datorită pandemiei. Și care au adus, de aproape un an, multă temere, nedumerire, frământare și suferință, peste fața întregului pământ, la oamenii pentru care odinioară S-a născut Hristos Domnul.

Am putea crede că lumea s-a schimbat, punându-și astăzi mai mult ca oricând problema vieții și a morții, pe care a avut ocazia să o vadă cu ochii ei și să asculte vorbindu-se despre ea, în fiecare zi. Dar Iisus Hristos rămâne Același, ieri, azi și în veci (Evrei 13, 8), iar logica și viziunea creștinului asupra lumii rămân și ele neschimbate, în ceea ce privește înțelegerea și resorturile ei de funcționare. Doar că, accentul pare că s-a pus pe altceva. Și într-adevăr, modul nostru cotidian, de a fi și de a ne manifesta, s-a schimbat. Dar viața și moartea, lumea și împlinirea ei, nădejdile și bucuriile creștinului rămân aceleași. Pentru că ele sunt legate în mod direct și indisolubil de Hristos Domnul, Care nu mai este din lumea aceasta, dar păstrează totuși o relație foarte strânsă cu ea, după ce a înnoit-o prin Întruparea Sa. Și rămâne unit pe veci cu omul pe care l-a restaurat prin Sfânta Sa Jertfă și căruia îi poartă de grijă neîncetat.

Dar toate acestea sunt cu trimitere directă la ceea ce ne așteaptă, acum și în eshaton și mai ales la cele pe care le-a pregătit Hristos pentru cei ce cred în El și Îl urmează, păzindu-I poruncile (Ioan 14, 21). Sunt, însă, lucruri importante de știut și de reamintit, în această perioadă specială, în care ne frământă pe toți întrebări existențiale, despre rostul lumii și direcția în care ne îndreptăm.

Și totuși, Crăciunul este despre alte vremuri, mai line și mai fericite. Deși nici ele nu au fost lipsite de încercări. Pornite, foarte probabil, din aceleași resurse și forme de manifestare ale răului care au însoțit lumea de-a lungul istoriei ei: invidia, orgoliul, lăcomia și dorința de a înlătura dușmanii, pentru a-și putea păstra puterea. Și ne referim aici, în primul rând, la Regele Irod, în timpul căruia S-a petrecut Nașterea lui Iisus, acum două milenii. Și care, auzind despre Nașterea Sa, de la magi, îndată s-a temut că își va pierde tronul. Și a acționat cu viclenie, încercând să afle de la aceștia unde este Hristos Cel Nou-Născut, ca să vină și el să I Se închine, chipurile, deși voia, de fapt, să Îl ucidă, pentru a scăpa astfel, de un posibil viitor dușman.

Însă Dumnezeu, Care cu îndelungă răbdare a așteptat vremea găsirii Sfintei Fecioare Maria, astfel încât prin ea să își îndeplinească planul de mântuire al lumii, Acesta poartă de grijă de fiecare detaliu și nimic nu se petrece fără știința și îngăduința Sa.

Mai întâi trebuie și noi să dăm, iarăși, slavă lui Dumnezeu, Care a căutat și a aflat „om după inima Sa” (F. Ap. 13, 22), cu viață sfântă și curată, crescut pe lângă Templul din Ierusalim, pe Sfânta Fecioară Maria, care la vremea potrivită, cu smerenie și înțelepciune, dar și din toată ființa ei, a spus acel istoric și mântuitor: Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvântul și după voia Ta! (Luca 1, 38). Moment sfânt, care a și pus început unirii speciale între Dumnezeu și om, la Praznicul Buneivestiri și al lucrării de mântuire a neamului omenesc.

Apoi, toate și-au urmat cursul firesc, în taina dumnezeiască ce se lucrează dincolo de zarva și frământările lumii, sub purtarea de grijă a Celui Preaînalt. Iar la 9 luni, după cum se întâmplă în cazul unei nașteri, a venit și această vreme binecuvântată a Nașterii lui Iisus. Deși Întruparea Fiului S-a petrecut în mod unic și irepetabil, prin harul și lucrarea Duhului Sfânt asupra Sfintei Fecioare Maria.

Pe când Dreptul Iosif și logodnica sa, Maria, s-au suit în cetatea lui David, numită Betleem, căci și el era din neamul și din cetatea lui David, atunci i-a venit ei vremea să nască. Și L-a născut pe Fiul său, Cel Unul-Născut și L-a înfășat și L-a culcat în iesle, căci nu mai era loc de găzduire pentru ei la casa de oaspeți (Luca 2, 4-7).

Vedem aici condițiile modeste, cele mai joase, în care Dumnezeu a binevoit să Se nască Fiul Său, din cea pe care a ales-o și care s-a arătat pe sine ca o mamă vrednică a lui Hristos. Iar, pe de altă parte, vedem că Sfintele Scripturi Îl numesc pe Acesta Unul-Născut. Ca să arate că El este Cel născut mai înainte de toți vecii, din Tatăl Cel Ceresc (articolul 2 din Crez). Dar, în același timp, să arate și minunea Nașterii din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, care și după Naștere a rămas Fecioară. Pentru că Cel Născut nu era din poftă, sau din împreunare trupească, ci mai presus de fire, prin harul Duhului Sfânt, pogorât peste Fecioara.

În acest chip se lucrează mântuirea noastră, prin unirea omului pământean, în expresia lui cea mai înaltă, prin Sfânta Fecioară Maria, cu Dumnezeu Cel mai presus de toate și mai înainte de veci, Care nu este nimeni altul decât Iisus Hristos, Fiul Fecioarei și Fiul Tatălui Ceresc, Mântuitorul lumii! Și Căruia Maica Domnului, cum pe bună dreptate o vom numi cu toții, de acum înainte, I-a consacrat toată viața și scopul existenței ei. Și tocmai de aceea, dar și pentru viața ei curată și sfântă, a fost mai cinstită decât toate neamurile și I-a făcut ei mărire Cel Puternic, mai multă și fără de asemănare, cum nu au nici Heruvimii și Serafimii. După mărirea ce vine de la Dumnezeu, însetează, de fapt, orice pământean. Dar ea nu se poate dobândi decât prin smerenie și viață sfântă, asemenea Preasfintei Fecioare Maria și Maicii Domnului.

 

Dreptmăritori creștini și creștine,

Pentru darul cel atât de mare, făcut de Dumnezeu omenirii întregi și ascuns în sfințenie și în condițiile cele mai modeste și mai sărace ale lumii acesteia, S-au bucurat atunci Îngerii din Cer, care au cântat pe bună dreptate, ca înaintea Stăpânului lor: „Slavă întru cei de Sus, lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună voire!” (Luca 2, 14). Pentru aceasta s-au bucurat păstorii cei simpli, care își pășteau oile pe câmpul din apropiere și care au fost vestiți de Îngeri, să meargă și să Se închine lui Hristos, căci li S-a născut lor Mântuitor! (Luca 2, 8-12). Pentru aceasta s-au bucurat magii cei înțelepți, de la Răsărit, care au venit de departe ca să Îl vadă pe noul Împărat și să Îi aducă Lui daruri scumpe: aur, smirnă și tămâie și pe care îi cântăm și noi, până în ziua de astăzi, în colindele noastre.

Dar, din păcate, nu toți s-au bucurat. Pentru că Irod, doar în chip mincinos voia să afle mai exact, de la magi, unde este Cel pe care ei Îl căutau, „ca venind apoi să I se închine Lui” (Matei 2, 8). Pentru că el, de fapt, fiind cuprins de invidie, nu s-a putut bucura de Nașterea lui Hristos, ci voia doar să Îi ia viața, pentru ca Acela să nu îi ia lui tronul.

Și, dimpreună cu Irod, mulți alți puternici și mai mari ai lumii și nu doar ei, de-a lungul întregii istorii, până în ziua de azi, nu au putut și nu pot să se bucure de Nașterea lui Hristos, de Dumnezeu și de lucrurile mâinilor Sale, pentru că ei pe toate vor să le subjuge și să le folosească în interesul lor, crezând că li se cuvin acestea și că vor putea trăi veșnic.

Temerea lui Irod poate că era îndreptățită, doar în parte și adevărată, numai până la un anumit punct: ca muritor, cu siguranță că și lui urma să îi ia cineva locul de conducător, la vremea potrivită. Dar, prin invidia, răutatea și violența sa, ucigătoare de prunci, el și-a grăbit sfârșitul, trimis lui de Dumnezeu și încă mult mai repede decât s-ar fi gândit. Pentru că la scurtă vreme după aceea, a murit și el, în chinuri groaznice, lăsând tronul și viața și toate câte avea. Și a coborât în împărăția morților, de unde nu mai era cine să îl scoată, pentru răutatea sa. Căci pe Cel Care putea să facă aceasta, el l-a urât. Și și-a primit binemeritata-i răsplată.

Iar Hristos, la vremea rânduită Lui de Tatăl Său, la „plinirea vremii”, după cum se spune (Galateni 4, 4), a ajuns cu adevărat Împărat! Dar nu din lumea aceasta și nu prin mijloacele obișnuite, cunoscute până atunci în istorie, prin forță, violență, strategii și armate. Ci prin lucrarea Sa mântuitoare de pe pământ, de după Botezul Său, când a ieșit în Galileea, cu puterea Duhului, la propovăduire (Luca 4, 14). Prin binele făcut oamenilor și prin minunile și vindecările Sale nenumărate (F. Ap. 10, 38). Și mai ales prin Răstignirea și Învierea Sa din morți, când Tatăl I-a dăruit Lui Împărăția cea Veșnică, gătită tuturor oamenilor care vor crede în El și care a fost rânduită lor de la întemeierea lumii (Matei 25, 34). Sfinții Apostoli și Ucenicii Domnului sunt cei care L-au urmat în această lume și au vestit tuturor Învierea din morți, biruința asupra iadului și moștenirea vieții celei veșnice, prin Botezul în Numele Preasfintei Treimi și prin păzirea poruncilor lui Hristos. Iar la vremea judecății de obște și ceasul înnoirii depline a lumii, vor fi și ei împreună stăpânitori cu Hristos Domnul, în Împărăția Cerurilor, stând pe 12 tronuri și judecând cele 12 seminții ale lui Israel, în care vor fi cuprinși toți cei care L-au urmat pe Hristos și au crezut în El (Matei 19, 28).

 

Iubiți fii și fiice duhovnicești,

Luând aminte la toate cele de mai sus și la darurile lui Dumnezeu făcute cu îmbelșugare nouă și la tot neamul omenesc, dar mai ales celor ce cred în El, să ne bucurăm și noi de Nașterea lui Hristos, Cel ce odinioară S-a făcut Prunc, din Fecioara, în cetatea Betleemului, iar acum caută să Se nască iarăși și în inimile noastre. Să Îl lăudăm pe Cel Care atunci era urmărit de Irod, dar vedem că nici astăzi nu au dispărut cei ce ar vrea să Îi ia viața și să instaureze o lume nouă, străină și necunoscută, cu alte rânduieli. Să nu ne lăsăm amăgiți de nici o himeră ce ne-ar vesti o lume mai bună, modernă și performantă, dar în care Hristos nu mai are loc. Căci, fără El nu vom putea nici noi să facem nimic (Ioan 15, 5), asemenea tuturor înaintașilor noștri, care ne-au precedat.

Să fim încredințați că El a venit atunci în chip smerit, cu multă răbdare și bunătate și în deplină libertate de alegere a lucrat mântuirea neamului omenesc. Că Lui I S-a dat toată puterea, în Cer și pe Pământ (Matei 28, 18) și El a biruit lumea (Ioan 16, 33), prin Jertfa și Pătimirea Sa. Și că El ne așteaptă și pe noi în Cer, dar în același timp, în chip nevăzut, aici, cu noi este, în toate încercările noastre, pe toate umplându-le, Cel ce este necuprins (cum spune Rugăciunea de la Proscomidie, sau de la pregătirea Sfintelor Daruri).

Să nu ne speriem, așadar, de nimic, nici de moarte, nici de boală, nici de prigonitori. Ci pe toate trecându-le, cu puterea lui Dumnezeu și cu ajutorul Său, să ne bucurăm duhovnicește, de aceste zile de Praznic și de Nașterea lui Hristos, Care vine iarăși la noi, pe-acest pământ și să zicem dimpreună cu Îngerii lui Dumnezeu din Cer, prin glasul colindului străbun: „Lăudați și cântați și vă bucurați!”.

 

Al vostru al tuturor, de tot binele voitor şi către Hristos Domnul, Cel Născut în ieslea Betleemului, rugător,

 

† Siluan

Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria

 

Dată în Reședința noastră Episcopală din Giula, la Praznicul Nașterii Domnului, în Anul Mântuirii 2020.

Tags:
Previous Article

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *