Se întorc morții acasă

Cutremurător. Frisonant. Răvăşitor. Restitutiv. Captivant. Apologetic. Unic. Acestea sunt atributele care înveşmântează deja opiniile lectorilor celui de-al doilea roman al scriitorului Cornel Constantin Ciomâzgă, lansat acum aproape o lună în generosul spaţiu al noii clădiri a Bibliotecii Naţionale a României.

Din perspectiva regeneratoare a rememorării, romanul „Se întorc morţii acasă” ridică masiva cortină a unei realităţi hîde şi repulsive, developând nu numai prin tramă, o pilduitoare şi provocatoare experienţă de şi pe viaţă şi moarte. O viaţă, mai cu seamă, supusă unei estropieri care părea definitivă. O moarte măscărită. O retrezire la viaţă care depăşeşte ipoteticul. O Viaţă renăscută dintr-o spectaculoasă şi demonstrabilă conversie a răului în bine,  a degringoladei unui suflet uzat într-o reanimare desăvârşită, a putreziciunii unui duh înţepenit într-o renaştere hieratică.

Această  carte nu este un roman, nici o naraţiune, ci doar o adăugire de secvenţe dintr-o viaţă atât de tristă, pe de o parte, dar atât de frumoasă şi înălţătoare, pe de altă parte.(Părintele Profesor Nicolae Bordaşiu)

O naraţiune tihnită, un condei articulat, picant pe alocuri, o tramă siderantă cu profunzimi halucinante şi uneori chiar dezarmante, cel de-al doilea volum al operei scriitorului Cornel Constantin Ciomâzgă surprinde printr-o lipsă neimpusă a artificialului, a neverosimilului şi a excesului.

Acest volum prezintă un fir narativ de o simplitate extraordinară, ascetică aş putea spune, bogaţia şi densitatea trimiterilor patristice şi culturale de nuanţă creştină putându-l încadra oarecum în zona unui roman catehetic sau apologetic, cu încărcătură mistică. (Florin Caragiu, teolog şi scriitor)

Printr-un soi de teatralitate a absurdului, recuzând Harul şi Tainele şi pe de-a-ntregul însăşi Viaţa, una dintre persoanele devenite personaj al cărţii, torţionarul Petre, născut pesemne sub abrutizantul… semn al ororii, stropşindu-şi sinele şi batjocorind fiinţialitatea, se întoarce acasă. Mai întâi la propriu. Acel acasă spre care tindem, acelacasă dintru care ne naştem. Acel acasă – izvor al lacrimilor care curăţesc mintea, inima şi trupul. Acel acasă – al Tatălui.

Această carte, după ce o stoarcem de anumite aspecte literare propriu-zise, este o carte de teologie foarte adâncă. Aş putea spune că e o carte filocalică. O carte în care meditaţia personală a autorului se împleteşte cu scrierile Sfinţilor Părinţi. Şi toate acestea cu o apreciere atât de matură încât nu poate să nu te mişte, orice ai fi şi oricum ai fi. (Părintele Profesor Nicolae Bordaşiu)

Peste trei milioane de români arestaţi, deportaţi, unii chiar exterminaţi. 44 de penitenciare principale. 72 de lagăre de muncă forţată destinate deţinuţilor politici. Clasa politică şi elita intelectuală interbelică opresate, clerici şi ţărani prigoniţi. Mai mult de800.000 de victime. Aceasta este o estimare. O socoteală aproximativă a unui calvar. Un simplu număr printre aceste milioane de numere a fost şi părintele Filip, cel căruia Dumnezeu i-a îngăduit să-şi întâlnească torţionarul. Şi, mai mult decât atât, i-a poruncit să bea până la ultima picătură cupa iertării.

Experienţele tragice suferite în închisori pot constitui pentru fiecare dintre noi un reper. Este un lucru care ar trebui să ne marcheze memoria, să păstrăm şi să cultivăm această rememorare a ceea ce s-a întâmplat cu grija de a nu ne lăsa cuprinşi de duhul tristeţii.(Florin Caragiu, teolog şi scriitor)

Nu ştiu dacă Petre este pricina acestei lucrări sau părintele Filip care se cutremură la întâlnirea cu torţionarul lui, dar este un fapt real, cutremurător. Şi nu este singular.(Părintele Profesor Nicolae Bordaşiu)

Petre, un actor al reeducării din închisori devine aşadar actor al reeducării de sine. El îşi joacă bufonada până la capăt. Dar ce este după acest capăt? Care este acest capăt?

Parcurgem în filele cărţii împreună cu naratorul toată evoluţia spirituală a fostului torţionar de altădată şi ne întrebăm dacă totuşi torţionarul acesta n-a avut un fond sufletesc bun. (Părintele Profesor Nicolae Bordaşiu)

Cu o dibăcie literară particulară, scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă, disecând realitatea, creează o joncţiune râvnită, unind cele ale pământului cu cele ale Cerului prin cuvinte potrivite,  pe care nu de puţine ori le naşte din sine şi aşază la temelia operei sale cele trei virtuţi fără de care aflarea lui Hristos nu s-ar putea întâmpla. Credinţa, nădejdea şi dragostea. Iar, mai presus de toate, precum spune Apostolul, dragostea.

Iubirea de vrăjmaş este un semn al îmbrăţişării iubirii dincolo de iubirea ca sentiment născut din empatie şi reciprocitate, este practic îmbrăţişarea iubirii ca mod de viaţă.(Florin Caragiu, teolog şi scriitor)

Iubirea aceasta, pe care aş numi-o kenoză continuă spre o ridicare continuă a celui de lângă noi, este axul ordonator al cărţii. Omul are absolută nevoie de iubire fiindcă este singura forţă în stare să escaladeze pragul dintre viaţa aceasta şi viaţa veşnică. (Dr.Melania Bădic, referentul literar al cărţii)

Ce este pocăinţa? Ce este răbdarea? Ce este iubirea? Ce este spovedania? Ce este dragostea faţă de semeni? Ce este iertarea? Interogările acestea îşi găsesc răspunsurile în filele romanului nu doar ca simple judecăţi de valoare asupra unor probleme care „mişcă” roţile nevăzute ale unei „mori” morale.

Să încercăm să receptăm această carte aşa cum autorul cred că a trăit-o, ca pe un dar de iubire întors către Dumnezeu, către textul biblic, către noi oamenii în general, către noi românii, in special…Lingvistic este impecabil, iar ceea ce spune nu putea fi spus altfel. (Dr. Melania Bădic, referentul literar al cărţii)

Este o carte care cumva este născută din sânul unei experienţe profunde de viaţă în biserică, dar în acelaşi timp transcende, vine în întâmpinarea căutărilor şi zbaterilor omului contemporan. (Florin Caragiu, teolog şi scriitor)

Şi ajungem la un moment dat, după ce parcurgem toată istoria care are un început „am în mână o gazetă de acum două zile, „Tinerama” din 25 iulie 1991.” Deci cam acesta este actul de naştere al cărţii şi a parcurs zeci de ani în care s-au adăugat unul după altul fragmente pe care naratorul a ştiut să le disece, să le pună unul lângă altul, încât să ajungă un tratat de morală, un tratat de mistică, un tratat de viaţă spirituală, fiindcă toate întâmplările sunt precum face albina în stup… după ce culege polenul şi nectarul le alambichează şi le transpune în miere. Aşa şi aici… şi ce-a fost urât şi ce-a fost frumos de la Petre, de la părintele Filip, de la ceilalţi, le-a adunat ca să ajungă o carte foarte frumoasă şi folositoare, de suflet. (Părintele Profesor Nicolae Bordaşiu)

Am ales să împănez şi nicidecum să împăunez aceste rânduri cu roditoarele cuvinte pe care le-au rostit trei dintre invitaţii care i-au fost alături scriitorului Cornel Constantin Ciomâzgă la lansarea cărţii. Părintele Profesor Nicolae Bordaşiu, la venerabila şi nobila sa vârstă de 90 de ani, este unul dintre supravieţuitorii temniţelor comuniste şi fost membru al grupării Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim. Ostenitoare într-ale lingvisticii, doctor în teologie, cercetător în cadrul Institutului de Lingvistică „Iorgu Iordan – Alexandru Rosetii” al Academiei Române, doamna Melania Bădic este cea care a diortosit cartea. Iar scriitorul şi teologul Florin Caragiu este unul dintre cei mai buni desluşitori ai scrierilor autorului.

După evenimentul de lansare, cartea şi autorul său au pornit într-un lung turneu de promovare în 40 dintre oraşele ţării, spre bucuria cititorilor care îl cunosc deja pe scriitorul Cornel Constantin Ciomâzgă şi spre nerăbdarea celor care nu-l cunosc şi care aşteaptă această întâlnire.

Dincolo de rememorarea unor fapte care locuiesc istoria, dincolo de recuperarea într-o formulă epică a materialului „uman”, „Se întorc morţii acasă” este o carte care odihneşte pe deplin. O carte care se deosebeşte fundamental de aşa-numita literatură de închisoare. O carte care dă chei. O carte care răvăşeşte conştiinţa, dar care în chip neaşteptat, are puterea de a o şi domoli prin duioşie şi emoţie. O carte care trage de mânecă. O carte care povăţuieşte, destăinuindu-ne că, în fond, simplitatea este mântuitoare. O  carte care ne vorbeşte răspicat despre noi. Noi, oamenii, cei în care este închisă enigma universului, aşa cum spune chiar unul dintre personaje. O carte care ne (re)aminteşte că esenţa vocaţiei umane nu este alta decât asemănarea cu Dumnezeu.

Cristina Chirvasie

sursa: www.expresmagazin.ro