LOADING

Type to search

Semnul Puterii

Ortodoxie si traire

Semnul Puterii

Share
Cele mai frumoase gânduri despre Cruce le-am găsit în Caietele preacuviosului părinte Daniil de la Rarău (publicate de Editura Christiana, 2001), întemeietorul cenaclului Rugul Aprins de la Mânăstirea Antim, cenaclu ai cărui membri, aproape toţi, au îndurat crucea închisorii, prigoana pentru Hristos, ba chiar moartea în bătăi. Trupul ieroschimonahului Daniil nu a fost găsit, înghiţit de teribila închisoare a Aiudului, dar avem, ca sfinte moaşte, cuvintele sale. Pentru a le atinge, ne este deajuns curăţenia gândului şi lectura în pace, în bucurie:
 
„Semnul Crucii e primul gest de mărturie a creştinului, înfipt în el din copilărie.”
Deşi îl făceam de pe-atunci, l-am înţeles târziu şi l-am iubit şi am însetat de el încă şi mai târziu, abia când durerea mea putea fi oferită Domnului, ca singură nădejde de-a o mai suporta.
„Mai întâi de toate, Crucea e semnul apoteozei creştine. Răsturnat de ceea ce pare, ea nu e semnul umilinţei şi al contradicţiei, ci al slavei şi al păcii, al armoniei creştine. Şi mai presus de toate, e semnul puterii, cea mai grozavă armă, dată de Dumnezeu nouă.
… Crucea e o uriaşă carte a nevăzutului şi a tainei, e chiar marea carte a Vieţii – Cartea Vieţii Mielului înjunghiat.
Crucea e o catedră de învăţătură dintr-o unică slovă. Învăţătura aceasta mântuitoare o câştigăm prin contemplare, prin privire. Aflarea virtuţilor ascetice ale semnelor Crucii: ruperea de păcat, din josniciile şi şerpuirile iubirii de sine.
Deosebirea de magie: acţiunea spirituală a Sfintei Cruci nu e la bunul meu plac.”
Aşadar, nu bolborosesc pretenţii de cucerire sau sacrificare a altor suflete, în timp ce o fac, nu spun, să-i dea Domnul Vioricăi exact ce eu nu mi-aş dori, ci mă închin în totul, oferind numai viaţa mea Voii Domnului. Căci „eu trebuie să mă însumez ei”, Sfintei Cruci.
„Uşă a tainelor, ea se descoperă astfel ca o metodă de antrenament personal, prin care ni se îngăduie de-a ajunge, prin propriul efort, la miezul Marii Revelaţii, necesară mântuirii noastre proprii, a fiecăruia în parte. Însuşi semnul material al Crucii ne arată ce este această trăire: o înfăptuire paradoxală, o trăire a firescului şi suprafirescului deodată. În urma unui antrenament potrivit, putem trăi crucial, adică să vieţuim simultan în două planuri, cel de aici şi cel de dincolo, nevăzut. Crucea este faţa cea mai desăvârşită a Logosului, adică a Sfintei Dăruiri de Sine: Obrazul Duhului Sfânt, Inima cea străpunsă a lui Dumnezeu, Sfânta Înţelepciune euharistică.”
„Crucea pentru noi este contemplarea reală, actuală şi creatoare a opoziţiei dintre trecut şi viitor, a trecutului de care îţi aminteşti şi a viitorului pe care l prevezi. Crucea e un semn spiritual pur. Nu are nimic cu naturismul semnului, adică înfăţişarea lui materială, ci cu taina Duhului, împlinită prin ea. Foiind simbol prin excelenţă, Crucea trebuie înţeleasă iconografic. Zugrăvită, ea e un semn material, peste care e răstignită semnificaţia iconică. Crucea este cel mai neobişnuit simbol ce se cunoaşte. Este obiectul material cel mai paradoxal şi ritual.”
„Crucea lui Hristos este contradicţia armonică, echilibrul, cumpănirea paradoxului între două primejdii: luciferianul şi supraomenescul, carnalul şi cerebralul, angelismul şi îndobitocirea.”
Aş copia la nesfârşit, pentru a le impregna în viaţa mea, cuvintele revelaţiei despre Cruce, experiate de minunatul nostru părinte Daniil. Pe unele obişnuia să le noteze chiar când se afla în sfântul altar. Mă cutremur la gândul că ele i-au fost dăruite de Împăratul Ceresc, ca previziune a sfârşitului său martiric.
„Pe Cruce Dumnezeu a biruit moartea, a închis rănile şi dintru adormire a înviat. Să scoborâm crucea altarelor noastre printre noi, să muşcăm din roada Pomului Vieţii, ca să ne aflăm mântuirea!”
Să ne rugăm ca uriaşa operă literară a ieroschimonahului Daniil de la Rarău să fie găsită, diortosită şi publicată, pentru folosul sufletelor noastre. Căci în fiecare cuvânt aşternut pe hârtie de sfinţia sa arde adevărata credinţă şi iubire. În inima sa Rugul Aprins şi-a păstrat arderea fără mistuire.
Să ne rugăm ca uriaşa operă literară a ieroschimonahului Daniil de la Rarău să fie găsită, diortosită şi publicată, pentru folosul sufletelor noastre. Căci în fiecare cuvânt aşternut pe hârtie de sfinţia sa arde adevărata credinţă şi iubire. În inima sa Rugul Aprins şi-a păstrat arderea fără mistuire.
Elena Frandes 

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *