Sensul pascal al vietii

S-ar putea spune nenumarate lucruri despre Invierea Domnului. S-au spus de 2000 de ani si suntem convinsi ca nu s-au terminat, pentru ca Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos se leaga de absolut fiecare aspect al vietii noastre, iar viata noastra este mereu noua si deci, intotdeauna putem sa vorbim altfel despre Invierea Domnului.

Un prim lucru la care ne-am putea gandi este legat de sensurile cuvantului Pasti sau Pesah in limba ebraica, dupa cum si de actualizarea acestui termen in cultura generala si in cea romana in special, si mai ales de actualizarea lui la viata noastra de romani raspanditi prin alte locuri, departe de tara, in diaspora romaneasca si mai precis aici, in comunitatea din New York.

Cuvantul Pesah sau Pasti inseamna simplu B trecere. Pesah, Pasti se refera la trecerea Ingerului mortii pe la casele egiptenilor in timpul cand evreii erau in robie la egipteni si cand voiau sa iasa si nu puteau si cand Dumnezeu l-a trimis pe Moisi sa-l roage pe Faraon, sa-l determine sa-i elibereze. Pentru ca acesta nu voia sa lase atata mana de lucru sa plece din imparatia sa, Dumnezeu, prin Moisi, a trimis tot felul de pedepse, iar ultima si cea mai grea pedeapsa si care, de fapt, l-a determinat pe Faraon sa-l lase pe poporul ales sa plece spre pamantul fagaduintei, a fost uciderea fiecarui intai nascut de parte barbateasca din familiile egiptenilor. Atunci Dumnezeu a facut, prin Moisi, un pact cu poporul ales stabilind astfel: ingerul mortii va trece din casa in casa si va atinge cu moarte pe toti intaii nascuti de parte barbateasca; insa pentru ca ingerul mortii sa ocoleasca casele evreilor, acestia trebuie sa unga usorii usilor lor cu sange de miel, in asa fel incat casa aceea sa fie protejata si evreii sa nu fie in nici un fel afectati de aceasta pedeapsa. Cand pedeapsa a venit Faraon s-a lasat induplecat si i-a lasat pe evrei sa plece, iar ei, in memoria acestei salvari, au numit trecerea ingerului si apoi trecerea lor din Egipt spre pamantul fagaduintei, trecere lunga de 40 de ani, Pesah B deci trecere.

Deci, cuvantul Pasti, in sens de trecere, se leaga nu numai de trecerea ingerului mortii, ci si de peregrinarea evreilor prin pustie, timp de 40 de ani, in drum spre pamantul fagaduintei. Ôi asa cum Dumnezeu a fost autorul primei initiative, a pedeapsei cu moartea pentru fiii egiptenilor, tot El le-a dat sa manance mana si prepelite in pustie cand mureau de foame, fiind cu ei in toate crizele prin care au trecut.

De asemenea, se poate spune ca intreg Vechiul Testament, cu toate intamplarile, cu toate simbolurile, cu toata Legea data de Dumnezeu poporului ales, prin Moisi, a reprezentat un Pasti. Deci Vechiul Testament are un caracter pascal. In ce consta sensul de trecere al Vechiului Testament? In aceea ca el reprezinta o pregatire a poporului ales si a lumii pentru venirea lui Mesia, a Mantuitorului Hristos. El este o trecere spre Mantuitorul Hristos. Insa, daca Vechiul Testament are un caracter pascal, intr-un fel si Noul Testament are un caracter pascal, pentru ca Noul Testament nu este un eveniment static, ci unul dinamic. Are un inceput B Nasterea Mantuitorului Hristos B dupa aceea trece din eveniment in eveniment, toate legate de prezenta Sa in lume si dupa aceea trece spre perioada Duhului Sfant. Deci in Vechiul Testament, avem perioada lui Dumnezeu Tatal, in Noul Testament avem perioada lui Dumnezeu Fiul si de la intemeierea Bisericii crestine, de la Cincizecime, pana astazi si pana la a doua venire a Mantuitorului, avem perioada Duhului Sfant. Se vede cum o perioada o precede pe cealalta, este un fel de trecere spre cealalta, deci fiecare are un caracter pascal. In acest sens putem spune ca si viata noastra de fiecare zi are un caracter pascal, pentru ca zilnic trecem spre ceva nou, viata in general fiind un pelerinaj spre parusie, spre realitatile viitoare de la si de dupa sfarsitul lumii.

Credinta cuiva tine de felul cum gandeste, deci de mentalitatea pe care o are. Credinta, facand parte din modul de a intelege viata si lumea ne face sa traim in lume intr-un anumit fel. In functie de ceea ce credem, asa traim. Budhistii traiesc intr-un fel, musulmanii in alt fel, crestinii traiesc intr-un alt fel, cei care nu cred in nimic traiesc in alt fel. Cu alte cuvinte, ce crezi aceea esti, ce credem, aceea devenim. Noi suntem oameni in curs de formare, in sensul ca ne formam intr-una si ne formam spre binele nostru; ne maturizam, invatam pe zi ce trece tot mai mult, devenim mai in varsta, mai intelepti si in felul acesta ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu. Dar credinta pe care o avem si care ne formeaza sa fim cine suntem si sa traim asa cum traim, se vede in viata noastra de fiecare zi, la nivel privat, particular, individual, dar si la nivel comunitar, apoi si la nivel national. Asta deoarece credinta ne da nu numai o identitate personala, dar si una comunitara, iar identitatea cuiva este parte din cultura sa, nu in sens intelectual, ci in sensul modului de a gandi si a fi in general. In cazul nostru cultura romana, in sensul de traditii, limba, obiceiuri, este lucrul care ne uneste pe toti si care ne identifica pe toti.

Credinta insa in ea insasi are un caracter pascal, de aceea Sf.Ap.Pavel o leaga direct de Invierea Domnului cand zice: `Daca nu credeti ca Hristos a Inviat, zadarnica este credinta voastra, zadarnica este si propovaduirea noastra” (I Cor. 15,14). Deci, cand spunem credinta in Dumnezeu, in Mantuitorul Hristos, ne gandim intai si intai la Inviere. Chiar si viata noastra de aici, de emigranti, si aceasta are un caracter pascal. De ce? Pentru ca Pastele inseamna trecere. Pentru ca si noi am trecut din tara noastra in tara aceasta, ca si cum intr-un fel am lasat in urma `pamantul Egiptului”, pamantul drag, insa unde cei mai multi, poate toti, am suferit, am fost persecutati, ne-a fost frica, nu am avut libertatea sa ne desfasuram cum am vrut si am descalecat aici si prin alte locuri ca intr-un pamant al fagaduintei, ca sa traim in pace, in liniste si in libertate. Deci trecerea noastra de acolo, aici, are un caracter pascal, dupa cum si existenta, sederea aici, pentru ca odata ce suntem aici trebuie sa ne adaptam la cultura, la civilizatia, la obiceiurile, la limba care sunt in tara aceasta. Iar adaptarea si integrarea nu este usoara. De aceea si aici este vorba de o trecere. Adaptarea are un caracter pascal.

Dar mai este un amanunt, si nu lipsit de importanta: ca desi am plecat de acasa, spre o noua destinatie, desi drumul nostru s-a indepartat de casa, calatorie ce a avut si are un caracter pascal, totusi inima noastra a ramas acasa. Fizic, am plecat, dar spiritual, sentimental suntem intotdeauna, cu ochiul interior intors spre casa, catre locurile de veci ale parintilor si mosilor si stramosilor nostri, catre toti cei pe care i-am lasat acolo de unde am venit. Deci drumul nostru este cu doua directii, este cu dus-intors, este o trecere de acasa inspre aici si o alta de aici inspre inapoi, inspre acasa.

Trebuie remarcat aici ca Invierea Domnului a fost precedata de cruce si rastignire. Deci orice eveniment cu caracter pascal, la randul lui e precedat de o anume suferinta: suferinta robiei la evreii din Egipt, suferinta de acasa inaintea plecarii noastre de acolo, suferinta si greutatile adaptarii in noua tara inainte de integrare, s.a.m.d.

In concluzie, e bine sa realizam ca in fiecare zi, orice facem, orice gandim, indiferent unde suntem, totul are un caracter pascal, deci este legat de Invierea Domnului in care credem, pe care o interiorizam, la care participam, si pe care o celebram. Ca atare, Invierea Domnului nu se realizeaza o data pe an. Ea se repeta duminical, si chiar mai mult, in fiecare zi, pentru ca in tot ce facem recapitulam Invierea cata vreme credinta in Dumnezeu si in Invierea Domnului este la temelia existentei noastre.

Daca astfel ne ducem viata aici, vom avea incredintarea ca si trecerea noastra dincolo, spre Imparatia lui Dumnezeu va fi tot pascala, deci mantuitoare.

Acum, celebrand Invierea Sa, Il luam pe Domnul Hristos ca ghid si il urmam indeaproape, in asa fel incat pelerinajul nostru prin aceasta viata, prin pustia vietii, sa nu fie o ratacire, ca ratacirea evreilor in pustie, ci o calatorie spre o tinta precisa spre care ne indreptam cantand si marturisindu-l pe Cel ce pentru noi si pentru a noastra mantuire a suferit, a murit si a inviat a treia zi cu moartea pe moarte calcand.

Hristos a inviat!

Cu adevarat a inviat!

Pr. Prof. Dr. Theodor Damian

Sf.Pasti, 2011

New York