Sfântul Caucazului

Sfinţenia, o constantă – întru căutarea Chipului celui dintâi – cu mai multe variabile: ascetul, mărturisitorul, nebunul pentru Hristos… Sfântului Teodosie, ocrotitorul Caucazului, nu i-au lipsit nimic din toate acestea. Monah la Athos, la Constantinopol, la Mormântul Domnului, sihastru în străfundurile Caucazului, deportat în îndepărtata Siberie, batjocura de ani de zile de pe străzile unui neînsemnat oraş sovietic de provincie, vederea profetică….

De la Piatra Raiului la Athos

S-a născut 1841, în gubernia Perm. Numele cel dintâi, la botez, i-a fost Feodor. Părinţii săi, Feodor şi Ekaterina Kaşin, erau doi ţărani săraci, vestiţi însă pentru primirea de străini şi viaţa lor trăită după poruncile Domnului. Feodor L-a iubit pe Dumnezeu din tot sufletul său, încă din pruncie. Mergea adeseori în pădure, unde se aşeza pe o piatră, şi se ruga. Într-una din zile, copilul a auzit un glas de Sus: „Piatra pe care te rogi – este din Rai”. Înţelesul acestor cuvinte avea să-l priceapă însă abia peste mai mulţi ani. Pentru dragostea de liniştire îşi va ascunde nu de puţine ori viaţa sa – de părinţi, de rude, de cunoscuţi.

Fiind foarte tânăr, Feodor, împreună cu mai mulţi pelerini, pleacă la Muntele Athos. Ajungând la chilia „Aşezarea în raclă a Brâului Maicii Domnului ”, de dragul locurilor îi va spune egumenului că este orfan, cerând să fie primit în obşte. Acesta îl va binecuvânta pe tânăr pentru vieţuirea monahală. Petrecerea în îndelungă rugăciune, în cugetarea la cele dumnezeieşti, supărările şi dosădirile fraţilor, îi vor fi de mare folos pe calea călugăriei.

Minunea de pe vapor

Pe când Feodor avea doar 14 ani, a venit la Athos, în vizită, un vestit nobil rus, a cărui soţie era cuprinsă de duhuri necurate. Acesteia i se descoperise în vis că va fi tămăduită, la Sfântul Munte, de către un tânăr monah. Poruncind egumenul fraţilor să urce pe vapor pentru o rugăciune de obşte – femeilor, după cum se ştie, fiindu-le interzis să păşească în Sfântul Munte – cea îndrăcită, văzând îmbrăcămintea sărăcăcioasă a lui Feodor, a început să strige, pe neaşteptate, cu glas nefiresc: „Iată, el mă izgoneşte!”

Fraţii au rămas atunci foarte miraţi, căci îl socoteau pe Feodor ca fiind un monah fără vreo trăire mai osebită. Duhovnicul îi dăduse însă lui Feodor binecuvântare, cu puţin timp înainte, să postească vreme trei zile. Tânărul, purtând pe braţe icoana de chilie a Maicii Domnului de la Kazan, urcase pe vapor plin de smerenie…. Cu harul lui Dumnezeu, cea îndrăcită s-a liniştit, tămăduindu-se pe deplin.

Descoperirea egumenului Ioanichie

Egumenului Ioanichie, cu câteva săptămâni înainte de tunderea în monahism a lui Feodor, i s-a descoperit însă că părinţii viitorului monah trăiau. Tânărul va porni atunci către îndepărtatul Perm pentru binecuvântare. Bucuria tatălui şi a mamei a fost una fără margini, văzând că fiul lor era în viaţă şi că se nevoia el la Sfântul Munte Athos. Primind binecuvântarea cea părintească, Feodor, plin de nădejde, se va întoarce la Sfântul Munte, fiind tuns în monahism la vârsta de 18 ani, luându-şi numele de Teodosie, în cinstea preacuviosului Teodosie de la Pecerska. După multe obide, scârbe şi prigoniri din partea fraţilor, va fi trimis, după câţiva ani, la Constantinopol, la unul din metocurile mănăstirii Iviru din Athos, mănăstire de care aparţinea şi chilia „Aşezarea în raclă a Brâului Maicii Domnului”.

Părintele Teodosie va rămâne vreme de cinci ani la Ţarigrad, după care se va îndrepta către Ierusalim, unde se va nevoi vreme îndelungată la Sfântul Mormânt al Mântuitorului.

Athos, Ierusalim, Rusia

Se va întoarce la locul de metanie, din Sfântul Munte Athos, în 1897, la vârsta de 38 de ani, fiind hirotonit preot de către Mitropolitul Nil, fost titular al Eparhiei de Karpathos şi Kassos. Va rămâne însă pentru puţină vreme în Sfântul Munte. Fugind de grijile de întâiistătător, ce urma să le primească după moartea părintelui său duhovnicesc, se va întoarce iarăşi la Ierusalim. Pronia lui Dumnezeu avea să rânduiacă însă un alt chip de vieţuire, de aici înainte, pentru preacuviosul Teodosie. Astfel, în primii ani ai secolului al 20-lea, a sosit la Ierusalim, pentru a se închina la Mormântul Domnului, un general rus în retragere. Făcând cunoştinţă cu părintele Teodosie, acesta i-a propus preacuviosului să se întoarcă în Rusia, pentru a se ocupa de pelerinii care urmau să viziteze Palestina. Va primi îndată dezlegare din partea înaltelor feţe bisericeşti pentru o astfel de îndeletnicire…

Sihastrul din Caucaz

Căutând viaţă sihăstrească, renunţă – cu binecuvântare – la misiunea pentru care venise în Rusia şi se îndreaptă spre ţinutul Caucazului. Locuieşte pentru o vreme în sihăstria Ekaterino- Lebeajskaia, ce ţinea de mănăstirea misionară Sfântul Nicolae din Caucaz. Dornic de deplină însingurare, pentru a se deda rugăciunii, se va aşeza, însă, în puţină vreme, în muntele Pricernomorie, nu departe de mănăstirea Temnîie Buki – mănăstire situată într-o nesfârşită pădure de fagi, fondată în anul 1904, de către câţiva monahi de la Lavra Pokrov. Aici, părintele Teodosie va înălţa o nouă sihăstrie.

A urmat, în curând, revoluţia bolşevică. Către părintele Teodosie vor alerga, în acei ani întunecaţi, pentru mângâiere şi sfat, mulţime de creştini. Soţia preşedintelui comitetului executiv unional sovietic (faimosul bolşevic M.I. Kalinin), care, în anii ‘20, îşi desfăşura activitatea în Kuban, îi devine fiică duhovnicească. Stareţul va fi ocrotit astfel pentru o vreme de prigonitori.

„Gata sunt”

În 1925 însă, stareţul caucazian avea să vadă cu ochii minţii arestarea sa, ce urma să se petreacă peste doi ani. Cu două săptămâni până în Paşti, în 1927, părintele Teodosie a cerut maicilor de la schit să coacă cozonaci şi să vopsească ouă roşii. A binecuvântat cele pregătite, aşezându-le în dulapul său. În Vinerea Mare, a sfinţit pasca şi ouăle. A spus: „Ospăţul de despărţire. Nu voi mai fi cu voi. Mergeţi la Mineralnîie Vodî şi locuiţi acolo”. Chiar în acea clipă a bătut cineva la uşă. În chilie, au intrat trei soldaţi. „Pregătit, părinte, de oaspeţi?” „Vă aştept de mult”, a făcut plecăciune stareţul.

Părintele Teodosie a luat un lighean, a spălat picioarele străinilor, apoi i-a ospătat. La sfârşit, a spus doar atât: „Gata sunt”. Au urmat ani buni de deportari, prigoană, temniţă…

Înainte-vederea stareţului: cel de-al Doilea Război Mondial

Când s-a încheiat sorocul, stareţul se va stabili în orăşelul Mineralnîie Vodî, luându-şi asupră-şi nevoinţa nebuniei pentru Hristos. Faptele sale, de pe străzile oraşului, păreau de neînţeles pentru mulţi. Aduna cârpe murdare, le spăla şi le atârna la uscat. „De aceste petice are nevoie Dumnezeu ”, spunea el, arătând prin aceasta curăţirea oamenilor de tina păcatului.

Întru nevoinţa nebuniei pentru Hristos, stareţul a ajuns până în vremea celui de-al Doilea Război Mondial, pe care l-a prevestit cu un an înainte să înceapă: “Va fi un război atât de înfricoşător”, spunea el celor apropiaţi. “Oamenii vor pieri aşa cum se împrăştie cenuşa în vânt. Nu mai valorează nimic înaintea lui Dumnezeu omul care Îl uită pe El. Însă, cel ce va chema pe Dumnezeu, pe unul ca acela Domnul îl va mântui din orice necaz”.

Într-o zi, stareţul a mers în pădure pentru lemne de foc şi a început să taie un copac tânăr de la rădăcină. „Batiuşka, e păcat să tai un copac atât de tânăr”, s-a plâns o bătrână monahie. „Iată, tot atât de iute va tăia Domnul de la rădăcină pe toţi cei tineri, puternici, dar fără de Dumnezeu”, i-a răspuns atunci stareţul.

Ocrotitorul Caucazului

Va trece la cele cereşti, înconjurat de mulţime de fii duhovniceşti, în anul 1948. Minunile petrecute, atât în timpul vieţii sale, cât şi la mormântul preacuviosului, vor determina, în 1994, conducerea eparhiei Stavropolului, la o studiere mai atentă vieţii şi activităţii părintelui Teodosie. Va fi preaslăvit ca sfânt în 1995. Plăcutului lui Dumnezeu şi rugătorului pentru ortodoxia răsăriteană i s-au alcătuit viaţa, acatistul, tropar, condac şi s-a pictat icoana. Moaştele sale se află, din 1998, în Catedrala Acoperământului Maicii Domnului din oraşul Mineralnîie Vodî – o staţiune din Munţii Caucaz, cunoscută, astăzi, în întreaga Rusie. Către acestea, pentru vindecare sufletească şi trupească, vin să se închine, în fiecare an, mii de pelerini. Iar sfântul nu întârzie niciodată cu ajutorul său…

Gheorghiţă CIOCIOI