LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Sfântul Dimitrie din Basarabi, patronul Bucureștilor – Legende și procesiuni de ploaie pe Valea Lomului

Share

Sfântul Dimitrie din Basarabi, patronul de astăzi al Bucureștilor, rămâne pentru mulți hagiografi și etnologi o enigmă – una chiar nespus de greu de dezlegat; și aceasta într-o vreme în care se consideră că s-a spus aproape totul despre sfântul de pe Valea Lomului…

Primele consemnări scrise despre patronul Bucureștilor Sfântul Dimitrie din Basarabi

Prima mărturie scrisă despre viața sfântului de la Basarabovo este destul de târzie (1762) și aparține monahului-cărturar Paise Hilandarski (1722-1773), fiind inclusă în a sa Istorie slavo-bulgară. După Paisie, Dimitrie din Basarabi este singurul sfânt de la sud de Dunăre, din vremea stăpânirii otomane, care nu a cunoscut mucenicia. Neaflând date despre cuvios în niciunul din manuscrisele din perioada eftimiană ori preeftimiană, monahul de la Hilandar, bazat cel mai probabil pe amintirile unui închinător atonit, ce trecuse de puțină vreme prin Basarabovo, îl va numi pentru prima oară pe Sf. Dimitrie – “cel nou”, susținând că sfântul a trecut la cele veșnice în 1685.

Primele date scrise ale unui martor ocular despre cultul Sf. Dimitrie Basarabov – și care contrazic relatarea lui Paisie – le aflăm însă doi ani mai târziu (1764), în însemnările lui Nicola Pulliezi, episcop catolic de Nicopole între 1752-1767. Acesta, trecând prin Basarabovo, în drum spre Ruse, află de la localnici – cel mai probabil de la preotul satului – că sfântul este cinstit cu evlavie, în comunitate, “de mai bine de trei veacuri” (“venerato per santo da tre secoli e piu”), adică din cea de-a doua jumătate a sec. al XV-lea (Miletici, L., Noi documente asupra trecutului pavlichenilor noștri, SbNU, 21, Sofia, 1905, p. 83). Pulliezi amintește în relatarea sa de hramul bisericii satului (“Sf. Dimitrie cel Nou”) – loc în care erau păstrate moaștele – însemnându-și, cu acest prilej, și o parte din legendele din zonă despre viața sfântului.

Mărturii despre Sfântul Dimitrie din Basarabi

În lipsa unor texte canonice (viața, slujba, panegirice etc) până spre sec. al 19-lea tradiția locală va fi aceea care va alimenta din plin – după intrarea sfântului în panteonul ortodox și strămutarea moaștelor sale la București (1774) – noua “viață” a Sf. Dimitrie din Basarabi. și, slavă Domnului!, în privința culegătorilor de folclor din țara vecină – atât în trecut, cât și astăzi – nu ne putem plânge, Valea Lomului nefiind trecută vreodată cu vederea. Învățătorul Nicolae Nemțov din Basarabovo (sfârșitul sec. al 19-lea), cercetătorul istoriei locale, Nedelcio Hristov Nedelcev, cu a sa “Istorie a satului Basarabovo”, ori ieromonahul Hrisant (+1961), vor aduce, la rându-le, o importantă contribuție întru conturarea evlaviei locale față de sfântul Dimitrie Basarabov. Spre sfârșitul secolului trecut (1983-1989), Universitatea din Veliko Tîrnovo va întreprinde, de asemenea, importante cercetări în satele de pe Lom (Basarabovo, Krasen, Bojicen), consemnând o serie de legende locale despre patronul de astăzi al Bucureștilor, și întregind, astfel, cercetările de teren ale savantului ceh Karel șkorpil (1859-1944) asupra vieții monahale, comunităților locale și bisericilor rupestre din zonă. Despre cercetări românești organizate, în cazul dat, din păcate, nu avem cunoștință, deși acestea s-ar fi dovedit de un real folos pentru etnologia românească, ținând seama de faptul că zona se află la doar doi pași de Dunăre, iar mănăstirea și satul Basarabovo, după mai multe timaruri turcești, s-au aflat o perioadă îndelungată în posesia domnitorilor români, prima fiind consemnată până spre 1570 sub numele de “mănăstirea lui Basarab” (Turski izvori, Tom 2, Sofia, 1966; Dokumenti iz turskite dărjavni arhivi, Partea I, Sofia 1940).

Legende de pe apa Lomului, Sfântul Dimitrie din Basarabi

Din materialele cercetărilor efectuate de Universitatea din Veliko Târnovo, cunoscute, în principal, sub denumirea de «Expediția Krasen 1983», aflăm unele legende despre sfântul Dimitrie care, cu toate că sunt consemnate – în parte – în viața sfântului, în zona Lomului capătă o coloratură aparte. Certându-și, de pildă, într-una din legende, piciorul cu care strivise un cuib de rândunele, sfântul îi spune acestuia plin de asprime: “Dacă eu n-am văzut, tu n-ai băgat de seamă?”. Întâmplarea o aflăm consemnată și în caietele (nepublicate) ale învățătorului Nemțov din Basarabovo, din urmă cu aproape un veac, pedeapsa fiind – după cum știm cu toții – gerul și arșița, vreme de 3 ani, pentru piciorul vinovat. După locuitorii zonei, “consacrarea” cuviosului a fost făcută chiar de apa Lomului, o putere nevăzută (“asemenea unui nor”) acoperindu-l pe acesta vreme de 33 de ani, neîngăduind ca trupul sfântului să plutească deasupra râului. La vremea potrivită însă, ca “o pară de foc” (“limbi de foc”), s-a arătat deasupra apei, indicând “comoara” uitată. Aceasta va fi scoasă din râu de o fetiță oarbă, din satul Cervena Voda, ce își va recăpăta în chip minunat vederea prin mijlocirea Sf. Dimitrie cel Nou.

Mai importante, în mulțimea de mărturii despre viața sfântului Dimitrie, culese din satele de pe Lom (ce își vor afla locul cuvenit într-o viitoare lucrare despre patronul Bucureștilor), par a fi datele transmise de informatorii din zonă în privința procesiunilor de ploaie, desfășurate, în trecut, la Basarabovo. Acestea au încetat în anii ‚30 ai secolului al 20-lea. În 1983, mai existau, totuși, destui martori ai procesiunilor de odinioară (Teodora Raikova, n. 1915, Basarabovo, Dana P. Pișteva, n. 1912, Krasen, Milana I. Kaloeva, n. 1923, Krasen etc.). În copilăria lor, martorele au participat, în satul Basarabovo, la “molitfe de ploaie”, părinții acestora vorbindu-le, de asemenea, în nenumărate rânduri, despre minunile petrecute, “din moși strămoși”, în urma unor astfel de procesiuni. Molitfele de ploaie “ale Sf. Dimitrie cel Nou” se desfășurau în fiecare an pe data de 1/14 mai (ceea ce ne trimite cu gândul la controversele iscate în urmă cu aproape un veac în privința identității Sf. Dimitrie și a datei sale de prăznuire), în prezența a mii de credincioși, sosiți de la zeci de km. depărtare. Cei prezenți la procesiuni au povestit cercetătorilor, în cuvinte simple, că “nici nu apucau bine rugăciunile de ploaie să ia sfârșit, că deîndată norii înconjurau Basarabovo” (Arhiva Catedrei de Literatură bulgară, Fond Krasen ‚83, Univesitatea Sf Kiril și Metodie, Veliko Târnovo). În rugăciunile pentru izbăvirea de secetă, era invocat întotdeauna Sf. Dimitrie cel Nou, ocrotitorul satului Basarabovo – sfântul “consacrat” de apele Lomului, în urma unei ploi, ce va scoate râul din matcă. O ploaie constituită în pasul decisiv, ce va conduce, mai apoi, la descoperirea comorii aflate astăzi, prin dumnezeiască rânduială, pe Dealul Mitropoliei de la București…

Gheorghiță CIOCIOI

Articol apărut în Lumea credintei nr. 123, octombrie 2013.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Next Up