Sfântul Ierarh Ghiorghi Mtaţmindeni

Primii ani

Se naşte în jurul anului 1047, în vestul Georgiei de astăzi, într-o familie nobilă. Studiile le urmează în cadrul mănăstirii Motsameta , înălţată, la începutul secolului al XI -lea , de către Sfântul Rege Bagrat al III -lea , pe locul martiriului fraţilor Konstantine şi Davit Mheidze, prinţi georgieni, luaţi prizonieri, în secolul al VIII -lea, de către arabi care, refuzând să abjure credinţa străbunilor lor, încredințați fost-au morții mucenicești.

În mănăstire, ia contact cu o lume în plină efervescenţă, definită, mai cu seamă,   de  înflorirea  culturală.

Formarea

Un pelerinaj al regelui Bagrat al al IV-lea  la Motsameta, impresia puternică a predicii ieromonahului Ghiorghi asupra oaspetelui , îl convinge pe rege să îl cheme la curte.Motivul declinării propunerii îl constituie dorinţa continuării studiului la Constantinopol. Contactul cu influenta comunitate georgiană din capitala Bizanţului este de primă importanţă pentru formarea sa.

Ca şi accesul la bibliotecile Constantinopolului.  O nouă întâlnire cu Bagrat al IV -lea care,  ajuns la Constantinopol, se preocupă de influența  comunității  georgiene ca lobby în cadrul imperiului.

O nouă invitaţie pentru Ghiorghi – revenirea în Georgia şi acceptarea jilţului de arhiepiscop de Ciqondidi.  Doar cea dintâi  propunere este acceptată .

Sfetnicul

La 24 noiembrie 1072  Bagrat se mută la cele veşnice , tronul revenindu-i fiului său, Ghiorghi. Printre cele dintâi măsuri – încredinţarea Cuviosului Ghiorgi, întors în ţară, a calităţii de  îndrumător pentru fiului noului suveran, Davit și rangul  de reprezentant al regelui în  misiuni diplomatice.  În acelaş an, în urma asasinării tatălui său,  Malik I devine conducătorul imperiului selgiucid. Primii ani ai  domniei aparțin sprijinului oferit lui Omar Khayam şi susținerii, sub influenţa marelui vizir Nizam al -Mulk , a învăţământului. Al doilea deceniu  –  extinderii teritoriale.Pe  fondul cuceririlor selgiucide,  regele Ghiorghi al II -lea este confruntat cu revolta nobililor.

Fiecare dintre aceștia este sprijinit militar de selgiucizi . Dorind evitarea războiului civil, suveranul  se întâlneşte cu  rebelii ,  punând capăt crizei. Malik – Şah pătrunde în Georgia. Ajutorul primit, şi de această dată, din partea lui Agsartan, conducătorul Kahetiei, conduce la victoria georgiană  de la Parţhisi. Şi la reglementarea frontierei cu Bizanţul.  În urma bătăliei de la Kveliţihe, din 1080, georgienii sunt învinşi. Cei care supravieţuiesc  se refugiază în munţi. Astfel, „în locul oamenilor s-au aşezat sălbăticiuni „ (Vahtang Celidze, Pe drumurile Caucazului, Editura Sport – Turism, Bucureşti, 1990, p. 141).

Singura opţiune – închinarea ţării. Malik I , în schimbul plăţii tributului,  îi oferă lui Ghiorghi al II -lea  Kahetia şi Ereti. Care  au propriul conducător legitim. Nu  debutul conflictului cu Agsartan al Kahetiei îl îngrijorează  pe Ghiorghi, ci urmările cutremurului din 1088 când, „ s-a cutremurat pământul până în rărunchi , atât de tare încât munţii cei înalţi şi stâncile cele tari se făcură praf, oraşele şi satele se sfărâmară, lăcaşurile se prăbuşiră şi casele se prăvăliră în pământ transformându-se în morminte pentru cei ce locuiau în ele.”

(Ibidem, p. 142 ) Cuvântul sfătuitorului său este simplu: „Orice mustrare este roada paşnică a dreptăţii ( Evrei, 12, 11 )”.

Modelator vieţii Georgiei

În 1089, pe tronul regatului urcă Davit, în vârstă de 16 ani . Misiunea sa – reconstruirea unei ţări a cărei economie a fost năruită, a cărei independenţă este amintire. Sfântul Ghiorghi se ocupă de refacerea vieţii ecleziastice , străbătând oraşe şi sate, rechemând pe cei fugiţi, lucrând, alături de ei, la refacerea bisericilor şi caselor, veghiind la renaşterea vieţii monahale.

Noul suveran pune bazele   armatei și unei noi nobilimi. Sunt renegociaţi  termenii supunerii.  Obligaţia regatului georgian este redusă la  plata tributului.  După victoria  armatei georgiene la Erţuhi, dependenţa de selgiucizi ia sfârşit. În cadrul Sinodului Bisericii Ortodoxe Georgiene din 1103, Davit încurajează reimpunerea ordinii şi în cadrul vieţii spirituale. În decursul ultimelor decenii, dorinţa nobililor  a fost să  dețină controlul  asupra hotărârilor suveranului dar şi de a folosi  Biserica.  ( www.georoyal.ge/?MTID=101&TID-788&id=3339)

Sfântul Ghiorghi solicită sfatul mănăstirilor athonite  adresându-se, de asemenea, Patriarhului Nicolae al III -lea al Constantinopolului.Îndrumările stau la baza redefinirii rolului Bisericii Georgiene.  Arhiepiscop de Ciqondidi, Sfântul Ghiorghi devine al doilea ierarh ca importanţă după Patriarhul- Catholicos Ioane al IV -lea, precum şi al doilea om în stat , prin dobândirea calităţii de Cancelar. Noua îndatorire reprezintă calea de coordonare a efortului comun dintre suveran şi arhiepiscop. Următoarea prioritate -politica externă.

Ca şi la Kveliţihe şi Erţuhi, ierarhul nu ezită să fie prezent pe câmpul de luptă la Rustavi, în 1110, bătălie prin care este eliberat Caucazul de Nord de sub selgiucizi. Înfrângerea trupelor fiului lui Malik – Şah, Muhammad I este dublată de  desprinderea de sub influenţa constantinopolitană a regatului georgian şi de definirea Bisericii Georgiei drept cea mai importantă în Caucaz. La sfatul Sfântului Ierarh Ghiorghi are loc alianţa cu triburile kipceak, prin căsătoria regelui Davit cu Guranduht, fiica hanului. Consolidării ei se datorează drumul, în vara lui 1118, în nordul Caucazului, al Sfântului Ierarh Ghiorghi.  Pe drumul de întoarcere, Sfântul trece la cele veșnice în Osetia.  Trupul  este adus, cu mare cinste, la mănăstirea Ghelati, ctitoria de lângă Kutaisi a regelui Davit, unde este înhumat.  În luna iunie a anului 2005, Biserica Ortodoxă Georgiană aşază numele său în sinaxar , alături de cel al regelui Davit, cu dată de prăznuire la 25 septembrie.

Moştenirea

Un om politic ? Un ierarh strălucit ? Pentru unii exegeţi,  autorul  „Înţelepciunii lui Balavar”, lucrare cunoscută în spaţiul românesc drept „ Poveste despre Varlaam şi Ioasaf” . Mărturia cronicilor georgiene  despre Sfântul Ierarh Ghiorghi:”om drept şi blând, apărător celui nedreptăţit şi sfătuitor înţelept, mai deplâns decât un părinte, căci după acela ţin doliu doar fiii săi, pe când durerea  cea mohorâtă a acoperit pe fiecare dintre noi, de la rege la cel din urmă om, fiecare, jelind vreme de patruzeci de zile pe cel care a adus atâta bine ţării sale.” (www.orthodoxy.ge/tveni/seqtemberi/12-giorgi.htm)

Vincenţiu  Dascălu