LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Sfinţenia, predestinare sau liberă alegere? – Avva Ghelasie Gheorghe

Share

Sfinţii nu sunt predestinaţi, ci prin propria lor Voie.

Se vorbeşte adesea că sunt Sfinţi din naştere, Sfinţi predestinaţi, sau Sfinţi ce devin Sfinţi.

Noi, ca mistică, facem cîteva distincţii de bază. Natura Fiinţială de Creaţie este ca Origine Sfântă, altfel nu s-ar fi Creat, că doar ceva Sfânt iese din MÎINILE Lui DUMNEZEU. Spun Sfinţii Filocalici că această Sfinţenie, însă, este una în stare de POTENŢĂ, care trebuie „deschisă, cultivată, crescută”, altfel rămîne ca un Pom fără Rod. Pomul este de Soi Sfânt, dar să şi Rodească Poame Sfinte. Această Rodire este Sfinţenia de Creaţie. De aici, Sfinţenia se deţine ca Natură, dar paradoxal, se cîştigă ca Rodire Personală. Sfinţii, într-adevăr, se nasc Sfinţi ca POTENŢĂ-DAR-TALANT, dar sunt Sfinţi doar prin Rodurile Lucrătoare de Sfinţenie. Sfântul se face Sfânt prin Lucrarea Rodurilor de Sfinţenie. De aceea şi Sfinţii pot cădea din Sfinţenie, dacă nu Lucrează cele ale Sfinţeniei.

Filosofia vede Libertatea prin prisma căderii din Sfinţenie, ca Sfinţenie şi păcat. În sens creştin, este în primul rînd Libertatea dintre Natura-Potenţa de Sfinţenie şi Rodirea Sfinţeniei, iar libertatea faţă de păcat o consideră „antilibertatea”, sau libertatea negativă. Deci, în fond, este o Libertate fundamentală, Libertatea Pozitivă, de a fi Liber în Propria Natură de Sfinţenie, ceea ce ca Rod este Cîştigarea Sfinţeniei, ce este în Potenţă ca Sămânţă-Talant-Mărgăritar ascuns, dar trebuie desfăşurată Personal. Libertatea negativă este, în primul rînd, o „robire în altă natură, negativă”, ca apoi să fie libertate în proprie natură negativă. Doar în aceste distincţii se dezvăluie Taina Sfinţeniei în Sine, ca Natură şi „de-naturarea ca păcat”.

Sfântul nu este Sfânt „gratuit”, sau predestinat, ci Sfinţenia „costă scump”, ca Lucrare-Rodire a Sfinţeniei Primite ca Natură de Creaţie. Sfântul este „un gram de Sfinţenie şi pînă la o tonă sudoare şi muncă de Sfinţire-Rodire”. Predestinaţia ar veni doar ca o „Scînteie”, care de nu are „lemnul lucrării Sfinţeniei” nu va deveni FOCUL-LUMINA de SFÂNT. Sfântul este această LUMINĂ-ROD. De aici, Chipul de Sfânt este altceva decît Sfinţenia Naturii de Creaţie, pe care filosofii o confundă, sau o amestecă.

Filocalic, se spune „CHIP de Sfinţenie” şi „ASEMĂNARE de CHIP de Sfinţenie”. Noi toţi avem CHIPUL de Sfinţenie, dar trebuie să Lucrăm-Rodim ASEMĂNAREA acestuia. Sfântul este CHIP şi ASEMĂNARE în ÎMPLINIRE. De aceea, Sfântul nu se poate naşte direct Sfânt, ci Creşte-Rodeşte ca Sfânt şi din Rodurile de Sfinţenie se va confirma ca Sfânt. DUMNEZEU, de asemenea, poate PREVEDEA care va face şi RODIRE de Sfânt şi de aceea prin ANUMIŢI Sfinţi DUMNEZEU INTERVINE adesea în PRONIA Sa. De aici Taina Sfinţilor ALEŞI, care nu sunt Sfinţi gratuiţi-predestinaţi să fie Sfinţi, ci Sfinţi pe care DUMNEZEU îi ALEGE dintre Creaţiile pe care le PREVEDE că vor face şi Roduri de Sfinţenie. Aici este adânca Mistică Teologică a Chipului de Sfânt.

Sfânt înseamnă Sfinţenie Personală, de unde ICOANELE de Sfinţi, ce nu se pot amesteca sau substitui. Natura de Sfinţenie este generală, Sfântul este Rod Personal. Sunt astfel multitudine de specificuri de Sfinţi ale UNICEI Sfinţenii ca Natură Fiinţială. Prin aceste distincţii putem vedea Mistica Cultului Sfinţilor, care pentru noi este tot aşa de esenţială ca şi CULTUL faţă de DUMNEZEU CREATORUL.

Sfântul, Puntea dintre DUMNEZEU şi Creaţie

DUMNEZEU Creează LUMEA Sfinţeniei şi a Sfinţilor. Sfinţii sunt Puntea dintre DUMNEZEU şi Creaţie. Dacă nu ar fi această Punte, ar fi o „izolare” de netrecut între DUMNEZEU şi Creaţia Sa. De aici afirmaţia Sfinţilor Filocalici că Sfinţii sunt HARISMATICII Lumii, HARUL fiind tocmai Puntea dintre DIVINUL în Sine şi Creaţie.

Creaţia nu poate fi Creată de DUMNEZEUL Cel PREASFÂNT decât dacă şi Creaţia este Sfântă. DUMNEZEU prevede în Creaţie şi „păcatul-nesfinţenia”, dar ÎNAINTE sunt Sfinţii, şi aşa Creaţia poate fi, peste „accidentul” păcatului. Sfinţii PRELUNGESC Creaţia şi „peste hotarele Creaţiei”. Sfinţenia de Creaţie este „Hotarul” Creaţiei, de unde în mod normal nici Creaţia nu ar putea să cadă în „păcat”, ce este „peste” Hotarul normal. Sfinţii sunt „garanţia şi Permanenţa Hotarului Sfinţeniei Creaţiei”. În acest sens, DUMNEZEU i-ar fi Creat doar pe cei care îi Prevedea că vor fi Sfinţi, şi vor avea Voinţa să nu cadă în „păcat”. De ce se Creează şi cei păcătoşi?…

De aici Taina Sfinţilor, prin care şi noi, „cei ce nu suntem Sfinţi”, putem fi aduşi la existenţă. Dacă nu ar fi Sfinţii înainte, noi ceilalţi nu am fi Creaţi, pentru că doar Sfinţii pot fi Creaţi şi, ca o Taină a Sfinţilor, „prin Sfinţi” şi noi ceilalţi.

Fiecare Sfânt are Destin de a fi Părintele SFINŢITOR al multor „nesfinţi”

Aici este Taina Cultului Sfinţilor. Noi, cei „păcătoşi”, ne naştem datorită HARULUI-DARULUI Lui DUMNEZEU, în totodată Darul Sfinţilor, ce ne „iau în garanţia lor”. Şi DARUL DUMNEZEIESC şi Darul Sfinţilor sunt de o importanţă capitală.

Dacă noi ne naştem Jos prin Părinţi obişnuiţi, URCĂM în SUS prin PĂRINŢI SFINŢI.

Şi după cum, chiar dacă ne naştem, fără îngrijirea Părinţilor nu putem creşte, la fel fără DARURILE unui Sfânt Părinte nu putem Creşte spre Cer.

De aici, Taina Învăţătorului şi Elevului, Taina Duhovnicului şi Credinciosului, Taina AVVEI şi Ucenicului. Unii vorbesc de zisa „Iniţiere”. În termenii noştrii, noi vorbim de Taina PATERNITĂŢII.

Originea este CHIPUL de TATĂL. În DUMNEZEIREA însăşi, CHIPUL TATĂLUI este ORIGINEA. Nimic nu se poate Naşte decît prin această ORIGINE. MĂRTURIA ORIGINII este FIUL şi DESCHIDEREA ORIGINII este DUHUL.

În mine este CHIPUL Tău ca un SOARE DUMNEZEIESC, / Este o Candelă, Chipul MAICII DOMNULUI, / Este şi un Sfeşnic de Sfânt şi o Făclie a Părinţilor / Şi în aceste Lumini este Viaţa mea. / CHIPULUI Tău trebuie să mă Închin, / În Candelă trebuie să pun Uleiul Credincioşiei mele, / În Sfeşnic trebuie să aprind mereu Făclia / Şi în această Slujire să fiu permanent eu. / Eu trebuie să fiu ca o Biserică proprie / Cu ALTARUL PREOŢIEI CHIPULUI Tău.

 

Anca Revnic

 

Bibliografie: Ieromonah Ghelasie Gheorghe, Taina Filiatiei, Editura Platytera, 2011

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *