Sfinţeşte-mi Doamne paşii
14 aprilie 2018
Share
X
V-a fost greu să alegeţi poezia lunii. Le-aţi ales cam pe toate. Aş putea să dau şi un clasament. Las mai bine să se mai adune şi alte opinii. Văd că în fiecare zi mă trezesc cu multe emailuri şi cu tot mai frumoase opţiuni. De fapt luna aprilie încă nu e sfârşită.
X
Mi-a fost dată viaţa ca un drum nesfârşit. Visez distanţe noaptea şi borne kilometrice pe care de multe ori aş vrea să le ating chiar cu propria mână şi să-mi spun: Da, până aici am ajuns, mai departe fie ce-o fi…! Toate destinaţiile mele au un singur punct de plecare Sibiul şi un singur rost: Ardealul! Altă traiectorie nu găsesc, alt vehicul nu pot folosi decât cel al propriului sânge. Ardealul e starea de spirit cu care mai pot înţelege ceva din nebuloasele vieţii. Dacă nu ar fi el, România ar fi un pustiu balcanic plin de copite de cai străini. Un tăvălug de istorie ne-ar arăta condiţia de veşnic învinşi şi ne-ar încredinţa resemnării. Prin Ardeal tricolorul poartă virtute şi bun simţ, civilizaţie şi smerenie. Ardealul înseamnă smerenie. Închişi în curbura Munţilor Carpaţi, ardelenii au învăţat ca nimeni alţii tăcerea şi lipsa de lamentaţie. Aşa se simte mai uşor aerul Împărăţiei Cerurilor!
X
Îmi plac toţi românii. Pentru că avem aceeaşi mamă şi aceleaşi neputinţe. Pe toţi îi simt în acelaşi coş de iubire în care ne strângem din păcate doar în vreme de primejdii ca să ne simţim suflarea.
X
Un drum prin Ardeal e o călătorie spre vatra strămoşilor. Aş vrea să rămân până la sfârşitul vieţii doar un biet pelerin pe o colină din Ardeal, să-mi simt neamul mai aproape, în inimă, pe gânduri, pe obraz. Neamul meu românesc. Lacrimă din potirul suferinţelor divine.
X
Pelerin în veşnicie
Şi să porneşti într-o amiază mare
De la Sibiu spre infinit de pace,
Prin duh de iarbă, ca o întrebare,
Iar din răspuns să faci un crez tenace.
Aşa poftesc toţi ardelenii viaţa,
Să stea pe drumuri când e rost de soare,
O transhumanţă care dă povaţa
Că niciodată timpul nu ne doare.
Eu m-am născut cu harta într-o mână
Să îmi însemn destinul de iubire
Pe căi pe care veşnic să rămână
Pelerinajul poftei de trăire.
Şi n-o să am odihnă niciodată,
Căci, vai, atâtea drumuri mă aşteaptă
Şi însăşi aşteptarea e o poartă,
Iar dincolo de ea e chiar o soartă.
Sfinţeşte-mi Doamne paşii, sănătatea,
Să fiu colindător şi pe la stele,
Apoi să-mi laşi umil însemnătatea
Că am un rost pe drumurile mele.
Iar după moarte pe o cruce blândă,
Drept testament, să-mi scrie cu lumină:
Aici aşteaptă ziua cea profundă,
El, călătorul, de sub stea divină.
X
Explozie de liliac. Sentiment unic de copleşire dumnezeiască. Culeg crengi din grădinile mirării, apoi le aduc în casă şi le aşez în glastră. Deodată cerul mi se face frate şi mamă şi tată şi loc de bucurie. Cerul din casa mea…
La noapte va fi prăpăd. Primăvara va susţine cel mai febril recitat de dăruire. Noaptea de liliac. Noaptea în care un înger vi se va arăta în palmă. La noapte ţineţi deci palmele deschise şi degetele răsfirate. Mugurii de descântec vor aduce boabe din strugurele lui Dumnezeu.
Să nu uităm la miez de noapte Maica Domnului va picura cu lacrimi pe pământ. Izvorul tămăduirii se întoarce pe pleoapele voastre ca să nu uitaţi că sunteţi şi veţi rămâne cei mai frumoşi copii de iubire.
Vis de primăvară
Şi o să-mi dau poverile pe ape,
Ajunge cu îngheţul de speranţă
Priviţi cum cerbii vin să se adape
Şi ce frumos păşesc în cutezanţă.
Mă reîntorc în lumea ideală,
Aici între păduri ce dau frumosul,
Cuvântul mi se umple de cerneală,
Poeme să-şi împrăştie mirosul.
Ce-o să mă fac de-atâta verde simplu,
Culoarea îmi apare nerv şi pace,
Ardealul viu îşi altoieşte timpul
Pe fiecare frunză care tace.
Şi o să-mi las colindul în izvoare,
Cu ochii dacici voi întoarce zborul,
Să-mi smulg din suflet spinul care doare
Şi să rămână pe vecie dorul.
Poftiţi cu mine la ospăţ de lacrimi,
Sorbiţi încet şi lin nemărginirea,
Căci dincolo de vorbe şi de datini,
Din primăvară a rămas simţirea.
X
Acum e ora când blândeţile îi adună pe cei ce se zbat în propria neputinţă. Îl rog pe Hristos să vă facă să vedeţi cât de frumoasă este smerenia şi tăcerea. Ea este adevăratul izvor de tămăduire. Ardealul poate fi o lecţie pentru mult vorbitori. Din suferinţă tăcerea devine coroană de rai.
Catalin Dumitrean
dumitreancatalin@yahoo.com
