LOADING

Type to search

Şi eu L-am vândut pe Domnul

Ortodoxie si traire

Şi eu L-am vândut pe Domnul

Share

Iată o mărturisire, pe cât de sinceră, pe atât de întristătoare: “L-am vândut pe Domnul şi m-am lepădat de toate cuvintele Sale”.

Ţin minte că într-o “primăvară”, în primăvara vieţii mele, L-am “vândut” şi eu pe Domnul şi Mântuitorul meu, aproape la fel ca Iuda. Credeam că Domnul va rămâne singur, că se vor risipi toţi ucenicii Săi. Trist a rămas Domnul, dar nu singur. Mai degrabă eu am călătorit în singurătate, multă vreme, chiar dacă eram înconjurat de alţi vânzători ai Domnului, de cei care nu doreau să audă cuvintele evanghelice: “Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu”. Cei mulţi, trăitorii fără Dumnezeu, nu sunt o adunare de creştini, ci o adunătură de vorbitori trufaşi, cu inima mai tare decât piatra pe care o calcă în mersul lor sfidător, dar nesigur, legănat şi rătăcitor.

Atunci, printr-o amăgire demonică, am ieşit de sub ascultarea Domnului meu Iisus Hristos şi am făcut o “înţelegere de pace” cu cei ce Îi erau împotrivă. Am dat ascultare îndemnurilor străine de învăţătura Sfintei Evanghelii, iar împlinirea poruncilor dumnezeieşti am lăsat-o altora, cu mai multă aplecare spre aceasta, adică celor “neştiutori” şi cu vederi mai puţin “progresiste”. Bucuriile vremelnice, plăcerile vinovate şi amăgirile roditoare erau “meniul” zilei petrecute cu “prietenii dezinteresaţi”, consumatori (şi ei) ai acestui meniu “amar de dulce”.

L-am vândut pe Domnul celor pe care El i-a supărat cu poruncile Sale, cu Predica de pe “Muntele Fericirilor”, pentru că nu-I cunoşteau învăţătura şi nu-I pricepeau minunile. Cu alte cuvinte, nu-şi cunoşteau Învăţătorul, dar nici nu se chinuiau să-L priceapă. L-am dat pe El celor “orbi” şi “muţi”, “surzi” şi “ologi”; orbi, pentru că nu-L vedeau, muţi, pentru că nu-I vesteau Evanghelia, surzi, pentru că nu-L auzeau vorbind, ologi, pentru că nu mergeau după El. Aceşti trăitori cu trupul, dar infirmi cu sufletul, după ceva vreme, m-au scăpat de sub observaţia lor atentă (aceasta a fost voia Domnului), iar eu am reuşit să-L iau înapoi pe Cel vândut, să-L recâştig ca Domn al meu pe Cel pentru Care am făcut un târg nemernic cu cei la fel de netrebnici ca şi mine.

Timpul trecea, iar Domnul, văzându-mă singur şi deloc sigur de mine, şi ştiind că sunt în “iarna” vieţii pământeşti, S-a apropiat de mine şi mi-a adus aminte că El e Cel pe Care eu L-am părăsit. Şi m-a rugat să-L las să Se nască în “ieslea inimii” mele. Răspunsul meu a fost tăcerea ascultătoare şi lucrătoare, o tăcere apăsată de povara trădării omeneşti.

Stând departe de Pâinea Sfintei Evanghelii, eram destul de flămând, duhovniceşte vorbind. De aceea, Domnului I s-a făcut milă de mine, şi m-a ajutat să-L fur de la cei care Îl batjocorau.

Eu ştiu că sunt mai fericit decât Iuda, pentru că am apucat ziua împăcării cu Domnul, şi nici n-am fost pus în situaţia de a da înapoi arginţii vânzării, fiindcă nu în arginţi L-am preţuit pe Cel nepreţuit. Nici n-am auzit de la cumpărătorii mei rostindu-se aceste cuvinte pline de răutate: “Ce ne priveşte pe noi? Tu vei vedea” (Mt.27,4). Deznădejdea lui Iuda n-a pus stăpânire pe mine. Şi mă rog lui Dumnezeu ca sfârşitul vieţii mele să fie ca acel al creştinului cu deplină nădejde în bunătatea şi iertarea Celui Mult-milostiv. Poate tocmai pentru rugăciunea şi părerea mea de rău, Domnul mi-a lăsat şansa reabilitării, asemenea lui Petru, chiar dacă plânsul meu n-a fost vrednic de privirea Lui.

Pe mine nu m-a întrebat Domnul dacă Îl iubesc, nu pentru că nu mă lepădasem de El, ci pentru că mă vedea (încă) nevrednic de un răspuns care să-L mulţumească şi să-L bucure. E drept, nu m-am jurat nimănui, nu de trei ori, ci niciodată, că “nu cunosc pe omul acesta despre care vorbiţi” (Mc.14,71), deşi prin ceea ce făceam, nu puteam ascunde durerea împlinirii acestor cuvinte.

Voi încheia acestă mărturisire dureroasă, cu smerita nădejde a creştinului “trezit din somnul nepăsării”: Când voi sta la Judecată / Aş vrea să fiu un ”nou născut” / Şi să-mi ţin fruntea plecată / Spre Cel pe Care L-am vândut.

Primeşte, Doamne, căinţa mea, şi ţine-mă de urechi, să nu Te mai dau uitării!

Iosif Badiu ~ Huedin

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *