Slăvirea lui Dumnezeu întru Hristos Domnul
Share
„Lui fie slava în Biserică şi întru Hristos Iisus în toate neamurile veacului veacurilor. Amin!” (Efeseni 3: 21).
Slavă lui Dumnezeu! Slavă lui Dumnezeu întru Biserica Lui! Slavă Lui întru Domnul nostru lisus Hristos! Slavă Lui în toate neamurile veacului veacurilor! Nimănui nu i se cuvine slava mai mult decît Domnului Dumnezeu, şi nimeni nu îl slăveşte pre El mai mult decît o face Biserica Lui. Hristos este Cel Care ni L-a descoperit nouă pre Dumnezeu: prin urmare, toată slava care merge la Dumnezeu trebuie să treacă prin Hristos Domnul. Biserica va dăinui pînă la sfîrşitul tuturor timpurilor, dincolo de toate rasele şi generaţiile pămîntului; Biserica este trupul preacurat al Domnului Hristos, plin de putere, înţelepciune, şi făcător de minuni; de aceea slava lui Dumnezeu se proclamă din Biserică: ea se proclamă din locaşul cel sfînt al Celui Sfînt, din curăţie, către Cel Preacurat. Slăvirea din Biserică este foarte plăcută lui Dumnezeu şi din pricină că în ea sînt multe glasuri şi multe suflete şi cu toate acestea ele slăvesc ca şi un singur glas, şi un singur suflet.
Prin urmare, nimeni să nu se despartă de împreuna-slăvire a lui Dumnezeu, şi nimeni nici să nu cugete măcar că slăvirea făcută aparte, „în sufletul fiecăruia”, „aşa cum crede fiecare”, în izolare şi rupere de Biserică este mai bună decît slăvirea lui Dumnezeu în comuniunea şi plinătatea credincioşilor din Biserică.
Să nu-i credem pe cei care bîrfesc că glasul omului se pierde în cel al „mulţimii” şi că Dumnezeu nu îl aude. Căci mîna nu poate lucra cu degetele ei decît dacă este prinsă în plinătatea trupului, precum nici un alt mădular al trupului nu poate lucra desprins fiind de trup. Aşa stau lucrurile şi cu rugăciunea credincioşilor din Biserică.
Atunci cînd omul credincios se roagă în Biserică împreună cu ceilalţi credincioşi (şi el se roagă aşa chiar şi cînd se află singur în pustie), fără să se rupă de Biserică, el este văzut şi auzit mai bine de Dumnezeu.
Sufletul lui îşi află ecou în sufletele celorlalţi credincioşi, şi astfel glasul rugăciunii lui se aude chiar mai tare, mai distinct şi mai personal în Biserică, şi nu în afară de Ea.
