Smerenia la Maxim
Share
Și ce dacă nu ai bani pentru cadouri scumpe? Îți afectează asta cumva mântuirea? Nicidecum! Și ce dacă nu îți permiți să cumperi lucruri inutile? Simți lipsa grijilor prea multe? Atâta vreme cât vezi un răsărit de soare, admiri frumusețea unui gândac! Te bucuri de măreția Creatorului, fără să dorești neapărat o carieră strălucită în întunericul lumii. Mai mare încântare îți va aduce un gândac, decât un job. Mai multe îți va dezvălui despre Dumnezeu un fluture, decât o carieră de insucces. Dacă ai rezolvat partea cu banii, ai o șansă să reușești să te vindeci. Să câștigi corect și să nu cheltui aiurea. Să nu furi și să nu uiți de milostenie. Deoarece banul nu e ochiul lui Dumnezeu.
Revenim la modele: sfinții. Unul dintre ei, Maxim Mărturisitorul, a rămas orfan de la 9 ani, fără să ajungă un delincvent. L-a păzit Maica Domnului! Este crescut de niște călugări palestinieni, salvatorii lui, așa cum el este acum salvatorul nostru. Brancardierul care ne transportă la terapie intensivă. Incredibil, Maxim ajunge secretarul împăratului de la Bizanț! Caută liniștea și se retrage pe malul Bosforului. Nevinovat, este exilat în Tracia. Refuzase să fie corect politic. I se taie limba, apoi mâna dreaptă. Al doilea exil îl suferă în Caucaz. Moare la 82 de ani, ca simplu monah. A refuzat de mai multe ori să fie episcop. La mormântul sfântul izbucnesc după înmormântare TREI FLĂCĂRI! Este autor foarte citit și foarte iubit în epocă și acum, inclusiv de către laici. Are un rol deosebit în păstrarea tezaurului credinței. Așa ne mântuim, păstrând aceste valori spirituale.
Sfântul Maxim este convins că nu lumina produce mizeria dintr-o cameră, ci doar o evidenţiază (rugăciunile dreptului pentru un păcătos trebuie însoţite de pocăinţa reală a păcătosului). Rugăciunea ne înalţă pe noi la Dumnezeu, nu Îl coboară pe Dumnezeu în gunoiul nostru. Trebuie să ne debarasăm de această mizerie, de zgura care ne sufocă. Părăsind binele, automat păcătuim (intrăm în sfera răului). Păcatul este o inepţie, o hoţie, dar şi o părăsire, un abandon, o lipsă, o amăgire dezolantă.
Cea mai mare bogăţie este una singură şi nu poate fi înlocuită: este aceea de a fi veşnic cu Dumnezeu. Iar dacă Tatăl îngăduie suferinţa noastră, a copiilor, este numai pentru a ne întoarce la El. Dar de drag, nu din obligaţie. Prin credinţă, ne umplem de speranţă şi de iubire, constatând în fiecare zi că tot ceea ce a pierdut Adam (mântuirea), a recâştigat Iisus Hristos. Mântuirea se câştigă greu, dar nu se mai pierde (dacă s-ar câştiga uşor, s-ar pierde la fel de uşor). Tuturor celor ce au „dor” după veşnicie şi nu se încurcă în labirintul materiei, Dumnezeu le va da bunătăţile nepieritoare. Smeritul călugăr ne învaţă că nu putem vorbi niciodată despre Dumnezeu, fără să folosim Sfânta Scriptură (ar fi o îndrăzneală necugetată). Sfântul Maxim Mărturisitorul nu are doar o inteligenţă sclipitoare, ci, în primul rând, o viaţă curată.
Omul observă multe fațete ale răului, dar i se cere să lupte împotriva propriei fațete negative. Să nu se gândească ce profit va avea în 2096, ci să anticipeze viața veșnică. Omul simte harul, dar mai dureros este când nu îl simte. Lui Dumnezeu să Îi placă ceea ce faci, nu oamenilor.
Culmea lipsei de smerenie este atunci când unicul scop este distrugerea celorlalți. Cât de ușor se lipsește omul de rugăciune și cât de greu de un pantof! E bine când omul are opinii, doar să nu fie orbit de ele.
Omul trebuie să dea o singură dovadă: cea a răbdării sale. Un singur lucru îi face pe oameni asemănători, zicea Fichte: scopul ultim al lor este desăvârșirea. Scrierile sapiențiale persiflează viața mondenă și cuprind cugetări despre mizeriile omenești.
Chiar dacă durerile surprinzătoare derutează, omul nu își pierde speranța. Omul țipă când vede un șoricel, dar își otrăvește fratele. Smerenia singură oprește ofensiva prostiei.
