Soluţie homeopatică pentru mânie. Harul Sfântului Dimitrie

De la o vreme, nu mai ajunge rugăciunea.

Uite, Doamne, şi pe mine eşti nevoit să mă aduci cu sila în Rai. Prea a fost bun copilul ieri, azi trebuie s-o ia de la capăt cu insultele, că doar e zi de lucru. Numai duminica a binevoit Domnul să mă odihnească de pătimirea mea. Fetiţa preaiubită, salvată în atâtea rânduri de la boală şi părăsire, cu atâtea făgăduinţe, cu atâtea renunţări mă tratează de la o vreme ca pe o slugă rea, ce trebuie bătută de dimineaţă, ca să îşi iasă din netrebnicia ei.

-Nici o tartină nu eşti în stare să îmi faci! Ţi-am spus că vreau două, nu una peste alta, ci în şerveţele separate. Dar nu pricepi, cât să-ţi mai explic? Am şase ore şi mi-e foame.

De ce să insulţi ruda care te slujeşte, care-ţi este bună pentru toate, ca oala de lut a părintelui Paisie Olaru? De ce să nu-i vezi iubirea, smerenia, discreţia, de ce trebuie să o transformi neapărat în oală pentru scuipat?!

Zeci de părinţi, încercând să-şi smulgă copiii de pe tablete, să-i scoată din camera cu televizorul şi din ameţeala în care zac, îşi mai pun problema viitorului lor.

Doamne, deschide-le copiilor foamea de învăţătură, Te rog!

Alaltăieri, chiar la limba română, când aveam de citit o poveste frumoasă, ea nu mai ştia cum să-şi arate oboseala. Şi nu este vorba numai de învăţătura propriuzisă, ci de jignirile pe care nu poate să nu mi le arunce, corectându-mi orice cuvânt:

-Hai, deschide cartea, îi spun, dorind să începem.

-Nu cartea, manualul.

Acest gen de conversaţie, încercând să mă convingă de analfabetismul meu, s-a repetat de peste o sută de ori. Când se adună numărul critic, izbucneşte mânia. Atât de mare a fost, de-a lungul vieţii, iubirea mea de cuvânt, încât corectura cu sinonime este singura jignire pe care nu o pot suporta. Dar sigur, Domnul ştie de ce îmi dă şi această probă.

Aşa am ajuns să fiu mânioasă pe copilul, a cărui minte ştiu că este leneşă… Şi îşi mai găseşte tot felul de pretexte de-a încetini curgerea lecţiilor, iar eu, dacă sunt întreruptă mereu, uit ce-am lucrat cu ea, şi, de aici, starea neputinţei şi stresul. Încet-încet, ea mă transformă într-o făptură decrepită, căreia a reuşit să-i macine toată sclipirea cerebrală, căci gustul hip-hop al generaţiei este să conteste argintul şi să aleagă alama. Doar zăngăne mai strident!

Orice făptură cu care intri în atingere te transformă fără milă, fără să te observe, adesea îmbrâncindu-te, în materialul fără valoare pe care obişnuinţa distracţiei i l-a impus drept model. Eşti şoricelul de pluş fără viaţă, aflat la nivelul pantofului său.

Sâmbăta, după cascada obrăzniciilor ei, am mers la închinare la sfântul Dimitrie, ducând de asemenea flori la icoana Maicii Domnului, a Sfintei Parascheva, la moaştele sfântului Nectarie şi a sfinţilor Constantin şi Elena. Apoi, văzând o femeie ghemuită sub epitrahil, tânjesc şi eu să-mi spovedesc mânia şi să aflu dezlegare de ea. Aştept în faţa icoanei de argint a lui Iisus şi mintea mea îi povesteşte necazul, dar părintele ieromonah, atât de drag mie, ţine o întreagă prelegere penitentei, care nici nu suflă, ce să zică vreun cuvânt?! Şi mai trebuie să ajung şi la librărie, să-i cumpăr fetiţei „religia” şi „Aleodor Împărat”. Iartă-mă, Doamne, iartă-mă, iartă-mă, că mereu mă grăbesc!

Cu nespusă delicateţe, Îl simt pe Iisus dezlegându-mă:

-Du-te, te-am ascultat Eu…

Simt o bucurie fără margini, ca după o spovedanie adevărată, căci închinarea la Sfântul Dimitrie mi L-a adus pe Domnul mai aproape decât puteam să-mi închipui, i-am simţit toată gingăşia şi mângâierea catifelată pe sufletul zgâriat!

În aceeaşi după-amiază, găsesc o neaşteptată soluţie de-a suporta cu pace acel înecăcios rumeguş al timpului, care apare când fac lecţiile cu copilul: stau cu cartea pe genunchi lângă geam şi contemplu norii. Şi deîndată, rugăciunea lui Iisus începe să curgă, în ritmul plutirii lor. De ce ar trebui copilul să înveţe mai repede?

Cel-rău nu bănuieşte că nu mai are ce să-mi facă… Şi nici copilul că, făcându-şi ambiţia, va pierde filmul de seară. Trebuie doar să îmi dezvăţ mintea de ritmul eficienţei. Şi să accept că, atunci când Iisus este cu mine, timpul nu este niciodată pierdut.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătoasa!

Această rugăciune este soluţia homeopatică prin care substitui impulsul la mânie, pentru viclenia copilului de-a nu voi să-şi facă lecţiile. Într-un târziu, va ieşi din scorbura încăpăţânării lui. Eu am tot timpul din lume: mă rog şi contemplu norii…

Elena Frandeș